Acasa Agenda HR Ne plac sau nu tichetele de masa electronice ?!

Ne plac sau nu tichetele de masa electronice ?!

5 min citire
0
0
663

In contextul preocuparilor privind introducerea tichetelor de masa in format electronic, Chèque Déjeuner Romania si GfK Romania au realizat un studiu calitativ referitor la nivelul de acceptare a instrumentelor electronice de catre angajatorii din Romania.

 

Rezultatele spun ca angajatorii sunt:

Incantati pentru ca:

–          distributia tichetelor se reduce la o singura operatiune: impartirea initiala a cardurilor electronice;

–          apare ocazia de asociere a  tichetelor de masa in format electronic cu campanii de CSR, prin comunicarea atitudinii responsabile fata de mediul inconjurator;

–          eliminarea riscului de deteriorare a tichetelor de hartie;

–          angajatii au posibilitatea de a  folosi si fractii din valoarea tichetului de masa electronic (nu mai sunt obligati sa faca cumparaturi de minim 9,35 lei, cat este actuala valoare a unui tichet).

Reticenti pentru ca:

–          modul de implementare a noilor proceduri nu este clar;

–          reteaua de magazine partenere este restransa;

–          costuri suplimentare legate de emiterea cardului in caz de pierdere, furt sau pierdere cond PIN;

–          greutatea verificarii soldului disponibil de catre angajati (acestia au nevoie de conexiune la Internet).

Angajatorii au libertatea de a alege suportul pe care vor acorda tichetele de masa si ca ambele formate respecta aceleasi principii si set de reguli, au aceeasi valoare si aceeasi destinatie.

 

!!! DE RETINUT

La mijlocul lunii noiembrie 2013 a fost publicata Legea nr. 291/2013 pentru modificarea Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masa, care introduce posibilitatea ca angajatorii sa acorde salariatilor tichete de masa in format electronic sau pe suport hartie.

Printre cele mai importante modificari si adaugiri aduse Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masa, se numara:

  • posibilitatea emiterii tichetelor de masa in format electronic;
  • eliminarea limitei de utilizare a 2 tichete/zi;
  • posibilitatea acordarii unui numar mai mare de tichete pentru salariatii care muncesc mai mult de 8 ore/zi;
  • in cazul tichetelor in format electronic, angajatorul va suporta toate cheltuielile legate de suportul electronic si de functionarea lui, precum si costurile suplimentare: pierdere sau furt suport, pierdere pin, blocare suport etc;
  • suportul electronic dedicat tichetelor de masa se poate utiliza doar intr-o retea de parteneri, avand contract de acceptare a tichetelor de masa in format electronic cu unitatea emitenta si doar pentru achizitionarea produselor alimentare;
  • nu sunt permise operatiuni precum: retragerea de numerar sau efectuarea de tranzactii.

Indiferent de suportul tichetelor de masa, acestea au aceeasi valoare nominala, stabilita prin lege (in prezent, 9.35 lei), se acorda dupa aceleasi reguli – cate 1 tichet pentru fiecare zi lucratoare sau interval de 8h (in cazul angajatilor care lucreaza in ture), sunt destinate exclusiv achizitionarii produselor alimentare, parcurg etape similare din punct de vedere al procesarii comenzii si respecta restrictiile privind interdictia achizitionarii de produse nealimentare, de tigari sau bauturi alcoolice.

*Studiul calitativ a constat in interviuri in profunzime, realizate cu persoane factori de decizie in achizitia tichetelor de masa pentru angajati. In studiu au fost implicati manageri din companii cu peste 50 de angajati, care acorda tichete de masa.

Comentarii

Incarcati mai multe articole similare
Incarcati mai multe dupa Roxana Maxim
Incarcati mai multe in Agenda HR

Lasă un răspuns

Verificati De asemenea

Câteva noi tendințe în L&D – The Learning Tipping-Point

De Mihai Zânt Activez de peste zece ani în domeniul formării adulților și am avut nenumăra…