Cel mai bun lucru care mi s-ar putea intampla

de ANTONETA GALES

La una din intalnirile recente pe care am avut-o pe parte de coaching, povesteam cu un coleg din Grecia despre traseul meu profesional si ii spuneam ca lucrez de peste 12 ani in companie. Dincolo de admiratia pe care el a manifestat-o, m-a privit cu oarecare mirare. I-am raspuns intrebarii nerostite vorbindu-i despre ocazia pe care am avut-o de a-mi utiliza intregul potential, de a crea si de a dezvolta. Dupa care, usor imbatata de atentie, am facut o gluma: „este cea mai longeviva relatie, casatoria mea nu a durat atat”. Toata lumea s-a prapadit de ras.

Bunica Irina, in nemasurata ei intelepciune, spunea ca doar atunci functioneaza cu adevarat o relatie cand ambii parteneri considera ca celalalt este ceva mai bun decat ceea ce i se cuvine si ca niciodata nu ar mai putea avea o astfel de sansa. Doar in acest caz fiecare va depune eforturi sustinute in mod constant de a face lucrurile sa mearga. Imi permit sa fac o paralela cu relatiile de munca. Doar atunci cand ambele parti considera ca au gasit ceva sau pe cineva care este cel mai bun lucru care i se putea intampla, doar atunci putem vorbi de implinirea dezideratului suprem.

Sigur ca asa cum exista nenumarate relatii disfuncționale de cuplu si partenerii stau in aceste relatii din cauza feluritelor temeri pe care le au fata de sine sau de singuratate, tot asa exista si nenumarate relatii de munca in care angajatul a demisionat spiritual cu mult timp in urma, iar angajatorul se consoleaza ca trebuie sa se descurce cu ceea ce are la indemana. Acest compromis este toxic pentru ambele parti: angajatul care nu mai este angajat (DEX: „Adj. care servește constient o cauza”) si angajatorul care stie ca face un compromis.

Sunt multe voci, le aud de pe acum, care vor spune ca sunt idealista, ca viata reala este departe de ceea ce incerc eu sa predic. Dar cum ar fi sa fie asa? Cum ar functiona lucrurile daca temerea cea mai mare ar fi, atat pentru angajat, dar si pentru angajator, ca l-ar putea dezamagi pe celalalt? Cum ar fi daca am reusi sa ne angajam acolo unde am fi pe deplin multumiti de impactul pe care l-am avea asupra lucrurilor si de contributia noastra?

S-a vorbit mult si se mai vorbeste in fiecare dezbatere sau prelegere despre motivatia angajatilor, despre studiul Gallup care a determinat care sunt cele mai importante afirmatii pe care le face un angajat despre locul lui de munca si de faptul ca acele companii in care aceste afirmatii erau punctate cu o pondere mai mare erau de fapt cele mai de succes.

Cele 12 afirmatii sunt urmatoarele:

1. Stiu ce se asteapta de la mine la locul de munca.
2. Am toate materialele si echipamentul care imi permit sa-mi desfasor munca in ordine/ cum trebuie.
3. La locul de munca am posibilitatea sa fac zilnic tot ceea ce stiu mai bine.
4. In ultimele sapte zile am fost laudat sau apreciat pentru un lucru bine facut.
5. Supervizorul sau altcineva de la serviciu, pare sa tina la mine ca persoana.
6. Exista cineva la serviciu care imi incurajeaza dezvoltarea.
7. La munca, mi se pare ca se tine cont de parerile mele.
8. Misiunea sau scopul companiei la care lucrez, ma fac sa cred ca rolul meu/munca mea este important/a.
9. Asociatii sau colegii mei angajați sunt devotati sa faca o treaba de calitate.
10. La serviciu am un prieten foarte bun.
11. In ultimele sase luni, cineva de la serviciu a vorbit cu mine in privinta progresului meu.
12. In ultimul an, am avut posibilitatea sa invat si sa avansez la serviciu.

Daca ar fi sa transpunem toate aceste afirmatii intr-o declaratie de intentie a companiei, cum ar suna aceasta?

1. Comunic ceea ce astept de la el/ea.
2. Ofer toate materialele si echipamentele care sa ii permita sa isi desfasoare munca in ordine/cum trebuie.
3. Ii ofer posibilitatea de a face zilnic lucrurile la care se pricepe cel mai bine.
4. Laud sau transmit apreciere cel putin saptamanal.
5. Ii transmit ca este important pentru mine ca persoana.
6. Ii incurajez dezvoltarea.
7. Tin cont de parerile lui/ei.
8. Ii transmit ca munca pe care o face si rolul pe care il are este important/a pentru indeplinirea misiunii.
9. Ii pastrez doar pe aceia care sunt devotati sa faca o treaba de calitate.
10. Incurajez prietenia.
11. Discut la fiecare sase luni despre progresul pe care il face.
12. Ofer posibilitatea de a invata si de a avansa.

Iar acum sa adaugam cea de a 13-a afirmatie:

– din partea angajatului:

13. Este cel mai bun loc de munca pe l-as putea avea.

– din partea angajatorului:

13. Este cel mai bun angajat pe care l-as putea avea.

Cea de a 13-a afirmatie trebuie sa fie generata de asumarea completa si autentica a relatiei, din prisma castigului si nu din cea a pierderii: este cel mai bun loc de munca, pentru ca nu ar putea exista un altul mai bun pentru mine si nu pentru ca nu am incotro. In cazul in care consider ca vreau, si merit, si pot mai mult, cu siguranta nu este locul in care ar trebui sa fiu. Este cel mai bun loc de munca si pot si vreau sa ii daruiesc talentul meu. Ma vrea, poate si vrea sa foloseasca tot talentul meu. In momentul in care paradigma se schimba din „ceea ce pot sa iau” in „ceea ce pot sa ofer”, atat eu ca angajat, dar si angajatorul, putem trece la un alt nivel de colaborare, respectiv de satisfactie. Motivatia ar fi alta in cazul in care ii ofer angajatului cadrul in care sa isi  poata manifesta tot potentialul.

Seth Godin a publicat in 2010 „The Linchpin: Are you indispensable?”, carte tradusa in Romania sub titlul „Esti de neinlocuit?”. Godin il ajuta pe cititor pe parcursul a peste 300 de pagini sa inteleaga ce inseamna noua lume a muncii si cum au loc transformarile. Vorbeste despre alegerea personala de a contribui, de a aduce plus-valoare, de a trai in mod unic, de a fi de neinlocuit.

Companiile care vor reusi, care vor avea cu adevarat succes, vor fi acelea care vor reusi sa ii stranga in jurul lor pe cei de neinlocuit, care, la randul lor, vor considera ca lucreaza pentru o companie de neinlocuit. Ca intr-o relatie autentic minunata si de dorit, totul trebuie sa fie reciproc – atentia, afectiunea, increderea. Cel mai bun, de neinlocuit unul pentru celalalt.

Bunica Irina nu mai este. Alex, nepotul ei este cel cu care am avut zilele trecute o discutie si care a inspirat scrierea acestui articol.

„People often say that motivation doesn’t last. Well, neither does bathing – that’s why we recommend it daily.” Zig Ziglar

Antoneta Gales

Director de Resurse Umane, Selgros Cash&Carry Romania

Comentarii