Agenda HR — 06 September 2017

Această intervenție a fost publicată inițial în ediția de august a revistei HR Manager și face parte din seria de interviuri dedicate temei ,,Există viață după HR”, pe care vă invităm să le descoperiți în această săptămână și pe www.hrmanageronline.ro

În urmă cu câţiva ani, Directorul de HR al Dell India, care lucrase aproape toată viaţa în companie, demisiona pentru a deveni tattoo artist. Avem, aşadar, o primă sugestie de reconversie profesională: cum sună trecerea de la HR la a fi coleg cu Kat Von D din L.A. Ink? Dincolo de caracterul anecdotic al exemplului de mai sus, întrebarea e una cât se poate de reală: există viaţă după HR? Ce se întâmplă după ce un om de HR decide că a venit vremea să lase în urmă viaţa din corporaţie? Am strâns, în paginile care urmează, poveştile a opt oameni care au simţit că e timpul să aleagă un drum nou. I-am întrebat cât de greu le-a fost să renunţe la HR, care au fost cele mai mari provocări cu care s-au confruntat, ce sfaturi au pentru cei care vor să facă la fel şi cum e viaţa departe de biroul „corporate”. Am descoperit, astfel, că viaţa „după HR” e presărată cu „ups and downs”, cu speranţe mari şi temeri la fel de mari, cu zile pline de de deznădejde, dar şi cu zile bune şi pline de optimism. Textele care urmează sunt o radiografie detaliată, onestă şi nefardată a vieţii „post-HR”. Lectură plăcută!

***********************************************

Ioana Marcu: „Viaţa în afara corporaţiei nu e o altă viaţă. E aceeaşi viaţă: a ta!”

ioana marcuIoana Marcu este Executive Coach. Anterior a fost Director de Resurse Umane şi B2B Sales Manager la Orange România, dar şi HR Outsourcing Lead & Finance Outsourcing Lead la Accenture.

Sunt executive coach, consultant de business şi lucrez majoritar cu companii, respectiv cu top manageri. Perspectiva pe care am descoperit-o din rolul de consultant este că noi toţi avem aceleaşi provocări, deşi experienţa sau domeniul de activitate sunt diferite.

Cum de-abia am ieşit din business (de o lună), îmi trag sufletul lucrând, dar şi bucurându-mă de timpul liber şi de vacanţă.

E clar că există viaţă după plecarea din corporaţie, însă acest lucru este relativ, pentru că viaţa în corporaţie există la fel de bine cu sau fără plecarea cuiva din ea. La fel cum viaţa în afara corporaţiei nu e o altă viaţă. E aceeaşi viaţă: a ta. De aceea aş schimba focusul nu pe locul în sine, ci pe o întrebare. Pentru mine a fost importantă întrebarea: „Cum îmi doresc să arate viaţa mea?”

Să continui cu ceea ce făceam? Sau să am propriul business? Un bar, o florărie, un magazin online? Am visat şi la aceste situaţii.

Mi-am spus că acelea erau doar vise şi că nu mă văd acolo, de fapt. Apoi mi-am propus să încep cu un lucru şi să creionez de la zero cum arată şi cum ajung acolo. Şi aşa am ajuns unde sunt astăzi.

Poate am fost o norocoasă, dat fiind că în firmele cu care am lucrat am avut un context de business favorabil, am făcut multe proiecte şi mi-am pus ideile în practică, aşadar nu am ieşit din corporaţie din cauză că îmi lipsea ceva sau pentru că voiam să fac mai mult, ci pur şi simplu pentru că îmi doream să am o experienţă nouă şi diferită.

Adaptarea la viaţa de antreprenor s-a întâmplat gradual şi a durat aproximativ 18 luni. Este mai degrabă interesantă decât grea şi, evident, este fascinant cât de „vie” este această lume. Pare mult mai „reală” şi directă. În plus, din noua mea poziţie de executive coach, văd foarte multe similitudini (şi asta chiar în domenii diferite de activitate) în ceea ce priveşte maturitatea şi provocările de business. Ce am înţeles până acum este că un client are nevoie de altcineva, dar şi de timp ca să îşi clarifice propriul context şi ceea ce vrea să facă mai departe.

Ce aş vrea să ştie un HR care pleacă din HR? În primul rând, aş vrea să ştie că este bine să îşi lase timp pentru a lua decizii, pentru schimbare. Succesiv, este important să faci ceva în această direcţie, mai mulţi paşi mici. Cred că uneori amânăm prea mult lucrurile, le amânăm până uităm despre ce era vorba. Viaţa te ţine ocupat oricum. Poţi să fii ocupat cu ceva cu care nu vrei neapărat să fii ocupat, dar şi cu multe altele: familie, părinţi, bunici, vacanţe. Nu ţi se dă nimic în viaţă şi poate că într-o carieră frumoasă în multinaţională uiţi asta. De fapt îţi iei ce vrei tu de la viaţă. De obicei ai câteva perspective şi multe, multe „blind spots”.

În funcţie de vârsta pe care o ai când te gândeşti la schimbare, poţi să ai în vedere un interval de timp mai lung sau mai scurt. Eu m-am gândit unde şi cum vreau să fiu la 50 de ani şi asta mi-a clarificat tot, pentru că am ştiut exact cum nu vreau să fiu.

În ceea ce priveşte provocările, cred că două dintre ele sunt mai importante: fricile şi partea financiară. Toţi cei cu care am vorbit după ce am plecat, fără excepţie, au spus că am curaj. Trebuie să fii sigur când faci un astfel de pas, tu cu tine însuţi. De aceea cred că este cel mai bine să pleci când eşti ok atât cu tine însuţi, cât şi cu compania cu care lucrezi, pentru că pleci de la +100, în loc să pleci de la -100 în relaţia ta cu tine.

Partea financiară ar trebui să fie analizată raţional şi să existe un plan în acest sens. Depinde foarte mult de ceea ce vrei să faci, de cât de mult crezi în ideea ta şi cât de curajos eşti. Experienţa mea este, totuşi, pe un drum bătătorit (ca executive coach şi având o experienţă de peste 25 de ani în management). Mi-am făcut un plan simplu, cu ajutorul coach-ului meu: X clienţi pe lună, la suma Y şi Z. Adică mi-am clarificat, la modul foarte simplu, aşteptările faţă de mine.

Acum mai degrabă continui să construiesc în altă direcţie, nu am senzaţia că mă despart de nimic din ce am făcut până acum, ci, dimpotrivă, folosesc tot ce ştiu.

Cumva nu las nimic în urmă, ci iau cu mine un „bagaj” foarte valoros.

Acum mă preocupă câteva subiecte importante pe care am norocul să le transform în proiecte, prin parteneriate cu profesionişti. Sunt adepta lucrului făcut împreună şi cred că diversitatea de experienţe aduce cel mai valoros rezultat. Şi prefer să fac surprize plăcute, e mai bine decât să spun prea multe şi apoi să creez aşteptări eronate, eu cred mai degrabă în promisiuni mai puţine şi în rezultate valoroase.

Comentarii

Share

About Author

Revista HR Manager

(0) Readers Comments

Leave a Reply