Performance — 13 January 2021

Flexibilizarea învățării, personalizarea sesiunilor de mentoring și coaching, AI pentru dezvoltarea culturii organizaționale

de Constantin Pescaru

Marius Ciurariu, HR Director, Provident, spune că dezvoltarea oamenilor trebuie să rămână o prioritate și în 2020. În Provident, anul acesta ar urma să fie acela în care se va schimba modul în care se va face onboarding-ul și induction-ul. „Pornind de la ideea că acesta este unul din cele mai importante procese din organizație, am decis să îl gândim altfel. Schimbarea principală este legată de faptul că, în loc să îi aducem pe angajați la training când vrem noi, sau că învățarea să se întâmple doar atunci când organizăm noi sesiunile, de acum le punem la dispoziție o gamă variată de resurse legate de învățarea și dezvoltarea lor, pe care angajatul decide să le folosească atunci când are nevoie și în ritmul în care dorește să învețe“, menționează Marius Ciurariu.

Investiția în dezvoltarea abilităților de leadership, având o abordare invididuală a dezvoltării lor, se va continua și în 2020. Însă focusul va fi mai mult pe soluții de învățare adaptate nevoilor lor actuale, fie că e vorba de sesiuni de coaching individual, programe de mentoring, schimb de experiență, proiecte internaționale. Și în acest an, vor continua să îi învețe pe liderii lor abilități și concepte noi, cum e „Design thinking“ sau sesiuni de învățare legat de RPA și cum pot folosi tehnologia în departamentul lor. Anul acesta vor încuraja și mai mai mult programul de „Peer to Peer Learning“, început anul trecut și care a prins foarte bine. În cadrul acestuia, sesiunile de curs sunt livrate de către angajați. Oricine știe să facă ceva, fie că este legat de business (engleză, Excel, SQL etc.) sau o pasiune (fotografie, dans, yoga, de exemplu), livrează una sau mai multe sesiuni de învățare. Acest lucru funcționează atât de bine pentru că oamenii vin la sesiunile care le atrag atenția. „Nu în ultimul rând, folosind Inteligența Artificială și un instrument al celor de la Bondweaver, ne vom axa mai mult pe partea de cultură.

Instrumentul este de fapt o AI care măsoară relațiile existente între colegi și cultura informală pe care o avem. Pe baza rezultatelor, reușim să identificăm oamenii-cheie, oamenii considerați talent de restul colegilor, dar și pe cei izolați sau cu risc de plecare. Pornind de la rezultate, ne dorim să avem o abordare la nivel de echipă și de individ pentru a crește nivelul de retenție și satisfacție a angajaților“, completează Marius Ciurariu.

Învățarea se mută și mai mult în online

O tendință a ultimilor ani, care se va accelera în 2020, este că lucrurile se mută într-o mai mare măsură în mediul online. „Consider că principalele tendințe în dezvoltarea angajaților în 2020 vor fi e-learning-ul, reskilling pentru joburi noi sau adaptare la digitalizare și la accelerarea automatizării muncii, upskilling pe competențele critice dintr-o organizație, iar pentru cei cu potențial ridicat, va fi o abordare de tip fasttracking“, crede Diana Ghiță, Director de Resurse Umane. Ea mai punctează faptul că dezvoltarea angajaților rămâne o axă strategică de HR pentru marile companii și că vor lua amploare teme de curs ca agilitatea, creativitatea, gândirea critică și mindfulness-ul.

Pregătire pentru viitoarele provocări

Carlo Albini, Head of People and Organization, Enel România, spune că el și colegii săi de departament sunt dedicați dezvoltării traseului profesional pentru toate rolurile prezente sau care vor fi create în organizație. În 2020, principalele priorități vor fi digitalizarea, agilitatea, flexibilitatea, adaptabilitatea și siguranța, atât din punct de vedere psihologic, cât și fizic. „Este important să asigurăm o îmbunătățire constantă a competențelor angajaților noștri, pentru a fi pregătiți pentru provocările viitoare din industrie, chiar dacă nu trebuie să le indicăm angajaților ce roluri li se potrivesc cel mai bine. Pentru acest an, cele două cuvinte care descriu inițiativele de dezvoltare a angajaților sunt proactivitate și responsabilitate.

Acest lucru înseamnă că ne încurajăm angajații să-și asume răspunderea pentru calea lor de dezvoltare. Oferim numeroase resurse care se adresează planurilor de dezvoltare personalizate pentru toți angajații: traininguri personalizate pentru locuri de muncă, job shadowing, mentorat, coaching, feedback deschis, acces gratuit la videoclipuri, cărți și articole.

Facilităm, de asemenea, accesul la resursele de învățare ale companiei – schimb de bune practici, studii și rapoarte ale industriei, pentru a-i ajuta să-și creeze propriul traseu personalizat care să se potrivească mai bine nevoilor lor de dezvoltare și obiectivelor de carieră“, spune acesta.

Planul de carieră pentru noii angajați reprezintă o altă prioritate și, în acest sens, au dezvoltat mai multe inițiative: o nouă platformă de bord, care acoperă întreaga experiență a unui nou angajat în cadrul companiei, un program de mentorat, care facilitează o mai bună integrare cu ajutorul unui mentor, și Explora!, un program care se desfășoară pe durata a patru zile pentru acomodarea noilor angajați la cultura companiei, cu lanțul de valori al afacerii, punând accentul pe sustenabilitate, transformare digitală, diversitate și incluziune. „Un obiectiv special pentru noi în acest an va fi promovarea culturii Agile, care presupune educarea și încurajarea angajaților noștri să adopte metodologia Agile în stilul lor de lucru.

În 2020 intenționăm să lucrăm la aproximativ 20 de produse și să procesăm cu ajutorul unei echipe multifuncționale, care să includă o metodologie Agile“.


 

Acest material a fost publicat în ediția cu numărul 63 a Revistei HR Manager.

Comentarii

Share

About Author

Marilena

(0) Readers Comments

Leave a Reply