Acasa Agenda HR Începe cursa spre performanţă!

Începe cursa spre performanţă!

5 min citire
0
0
447

de Atena Enea

Performanţa trebuie să fie o preocupare constantă pentru oricare dintre noi, antreprenori, manageri sau angajaţi. Fiecare are o datorie faţă de el însuşi şi faţă de compania în care lucrează: să îşi folosească potenţialul la capacitate maximă, în acord cu valorile, etica şi principiile pe care şi le setează.

Prin evenimentul Performance Management Marathon, organizat de către revista HR Manager pe 19 mai, la Hotel Crowne Plaza Bucureşti, ne propunem să aducem profesioniştii din companii mai aproape de instrumentele ce le pot înlesni deblocarea potenţialului şi alinierea propriilor indicatori de performanţă la obiectivele de business. De ce un maraton? Pentru că timpul este o resursă primordială, pentru că vrem o audienţă activă, implicată, care poate să îşi aleagă singură acele arii din Performance Management care i se potrivesc.

Aproximativ 120 de manageri şi specialişti în Resuse Umane din toate industriile, manageri de departamente, lideri de echipe, Talent Manageri, OD Manageri şi EE Manageri vor parcurge o cursă spre performanţă, pe 3 trasee ce pot fi combinate la fiecare Pit Stop: Individual Performance Track, Team Performance Track şi Legal Performance Track.

Conferinţa va cuprinde 3 sesiuni de workshopuri care îi vor provoca pe participanţi la discuţii libere, dezbateri, interacţiune şi participare activă.

  • Angajament prin managementul performanței – schimbarea de paradigmă

Speaker: Madi Rădulescu, Director of Business Development, Central and Eastern Europe, Persona Global, Inc și Managing Partner, MMM CONSULTING INT’L;

  • Construcția unui proces de Performance Management LEGAL și transparent

Speaker: Ioana Dumitru, Managing Associate, Popovici Nițu Stoica și Asociații;

  • Managementul performanţei, abordare strategică pentru alinierea oamenilor, departamentelor și proceselor la obiectivele companiei

Speakeri: Luminița Scarlat, Customer Solution Manager România & Bulgaria, SAP
Korneliya Veneva – Human Resources Business Partner for South East Europe, SAP

  • Măsurarea potențialului angajaților, de la ce vor furnizorii de evaluări la ce-și doresc companiile

Speaker: Doru Dima, PhD, CEO Romania, CPO International, Great People Inside;

  • Reward for us or just for you ?

Speaker: Oana Botolan Datki, SEE Managing Partner, Consulteam South East Europe;

  • Plasa de LEGAL în Performance Management

Speakeri: Iuliana Negoiță, Senior Associate, Zamfirescu Racoți & Partners, Cătălin Micu, Managing Associate, Zamfirescu Racoți & Partners;

  • Eficientizarea dialogului despre PERFORMANȚĂ. Cine vorbește și cine tace când discutăm despre atingerea indicatorilor de performanță?

Speaker: Iulian Penescu, Senior Trainer și Consultant, Owner Dynamic Learning.

Partenerii evenimentului sunt: MMM CONSULTING INT'L, Great People Inside, Consulteam South East Europe, Popovici Nițu Stoica și Asociații, SAP România, Zamfirescu Racoți & Partners şi Dynamic Learning

Partener anual: Romanian Software

Parteneri media: Revista CARIERE, HR Club, Biz, Wall-Street, Forbes, Portal HR, Doingbusiness.ro, Ziare.com, Business24.ro.

Mai multe detalii despre speakeri, agendă și înscriere aici sau la: alina.enache@cariereonline.ro, tel: 0744 519 352, roxana.soare@cariereonline.ro, tel: 0726 183 798.

Comentarii

Incarcati mai multe articole similare
Incarcati mai multe dupa atena.enea
Incarcati mai multe in Agenda HR

Lasă un răspuns

Verificati De asemenea

Munca de acasă, un nou trend de flexibilizare a relaţiilor de muncă

Nevoia angajatorului modern de a apela la opţiuni cât mai flexibile de utilizare a resurse…