Acasa Planeta HR HR Tools HR Book(ed): Conversații Cruciale

HR Book(ed): Conversații Cruciale

5 min citire
0
0
1,097

de Eugenia Dabu

Primul lucru pe care l-am învățat despre comunicare a fost în liceu, de la profesorul de matematică: mai important decât CE vrei să transmiți este CUM transmiți. Iar următorii ani mi-au confirmat acest aspect de nenumărate ori. Vă propun un exercițiu încă din primele rânduri ale acestui articol: concentrați-vă atenția în orice discuție pe CE și CUM, pe cât de mult contează tonul, vocea, expresivitatea, emoțiile și, nu în ultimul rând, cuvintele alese.

DA! Mesajul este foarte important și într-un scenariu ideal în care l-am putea asculta „perfect” pe celălalt, 100% obiectivi și orientați întotdeauna către soluția cea mai bună pentru toate părțile implicate, poate modul în care am transmite mesajul nu ar mai conta. Realitatea este că ne confruntăm zilnic cu situații în care miza e mare, emoțiile sunt puternice și opiniile clar diferite, iar toate cele 3 elemente definesc o conversație crucială.

carte„Crucial Conversations” este o carte genială, rezultatul unei cercetări de peste 25 ani! Prin zeci de exemple, tehnici, soluții și exerciții, cititorul este invitat să analizeze variante de răspuns, să reflecte la reacțiile pe care le-a avut în anumite conversații și să învețe să gestioneze tăcerea în fața unui subiect delicat. De exemplu, capitolul IV, intitulat „Învață să privești” este un adevărat exercițiu de auto-cunoaștere. Obiectivul vizează incidentele critice precum cea mai dificilă situație, cel mai stresant moment, și modul în care am gestionat comunicarea atunci, dar și ce valori respectăm în astfel de contexte. Una dintre valorile sugerate de autori este respectul. De asemenea, vital pentru orice dialog este conștientizarea emoțiilor. Și întrebați-vă: De ce purtăm această conversație și ce rezultat vrem să obținem?

O altă coordonată importantă într-un proces de comunicare este sinceritatea. Aceasta trebuie să existe atât în raport cu tine, cât și cu ceilalți. Aparent simplu, până introducem în ecuație orgoliul, impulsivitatea, graba sau stresul. Pentru a învăța și a crește pe partea de comunicare, în primul rând, trebuie să fii conștient de emoțiile tale, de valorile tale, de tine. Cine ești, ce îți dorești cu adevărat și ce reprezintă partenerul de dialog.

Pentru mine această cartea a fost un excelent „food for thought”, iar un aspect important pe care l-am învățat a fost identificarea celor 3 elemente prezente într-o conversație crucială:

  • Miză este mare;
  • Emoțiile sunt puternice;
  • Opiniile diferite.

Și cum repetiția e mama învățăturii, mi-am propus să fiu mult mai atentă la contextul conversației, să fac un pas înapoi atunci când identific prezența celor 3 elemente și să analizez obiectiv premisele discuției. Mai mult, mi-am setat un set de valori clare care să îmi ghideze orice dialog, fie profesional sau personal.

Eugenia Dabu
Recruitment Manager, Lugera – The People Republic 

Comentarii

Incarcati mai multe articole similare
Incarcati mai multe dupa Roxana Maxim
Incarcati mai multe in HR Tools

Lasă un răspuns

Verificati De asemenea

Câteva noi tendințe în L&D – The Learning Tipping-Point

De Mihai Zânt Activez de peste zece ani în domeniul formării adulților și am avut nenumăra…