Acasa Agenda HR Studiu eJobs: Piața muncii din România a depășit nivelul de dinainte de criză

Studiu eJobs: Piața muncii din România a depășit nivelul de dinainte de criză

4 min citire
0
0
544

Economia a adăugat peste 170.000 de angajaţi pe parcursul anului trecut, România depăşind, astfel, numărul de salariaţi de la finalul anului 2008. În aceste condiţii, rata şomajului s-a menţinut sub pragul de 5%, arată un raport realizat de eJobs Group, compania care deține cea mai mare platformă de recrutare online de pe plan local.

  • Potrivit raportului eJobs Review & Trends, care face radiografia pieței din 2016 și anunță cele mai importante tendințe pentru 2017, companiile au recrutat la foc automat, astfel că numărul de poziții deschise în 2016 pe platformele de recrutare online a crescut cu aproximativ 70% comparativ cu 2015. Piața muncii a recuperat astfel terenul pierdut ca urmare a crizei economice.

“Este încurajator trendul de creştere a încrederii angajatorilor și angajaților în 2016, corelat direct cu evoluția pozitivă a economiei, trend care s-a reflectat mai ales în numărul de joburi disponibile în piața. Avem toate motivele să credem că acest trend se va menține și în 2017, în condițiile unui avans la nivelul PIB-ului estimat în jurul a 4%”, explică Andrei Frunză, CEO eJobs Group.

  • Creșteri importante au fost înregistrate și din punctul de vedere al veniturilor angajaților, pe fondul evoluției economice solide a României. Salariul minim net lunar a atins 925 de lei anul trecut și va fi majorat din nou, începând cu 1 februarie 2017, iar salariul mediu net lunar s-a situat la peste 2.060 de lei, cu 13% mai mult comparativ cu perioada similară din 2015, conform statisticilor oficiale. Mai mult, salariul mediu net pe economie este estimat să crească cu aproximativ 100 de lei în 2017.
  • Așteptările salariale ale românilor pentru jobul dorit au arătat un salariu minim net de 2.311 lei pe lună în cazul femeilor, cu 500 de lei mai puțin decât bărbații care au menționat că ar dori să câștige cel puțin 2.880 de lei. Românii cu cele mai mari aşteptări salariale au menționat că îşi doresc joburi în domenii precum import – export, management și consultanță sau arhitectură și design.
  • Companiile care au angajat cel mai mult personal calificat au fost din domeniile BPO (business services, call centers, etc), retail, firmele de IT si companiile din productie. În ceea ce privește specializările, în 2016 au fost deschise multe pozitii în domenii precum vânzări, inginerie, HR, digital marketing, financiar. În total, peste 420.000 de poziții au fost deschise pe eJobs.ro în 2016, cu aproape 70% mai multe față de anul anterior. Candidații, în schimb, au căutat cu precădere joburi în domenii precum industrie, IT, finanțe, vânzări și resurse umane.

Comentarii

Incarcati mai multe articole similare
Incarcati mai multe dupa Revista HR Manager
Incarcati mai multe in Agenda HR

Lasă un răspuns

Verificati De asemenea

A apărut nr. 77 al Revistei HR Manager – Recrutarea nu se schimbă. Se transformă

În peisajul dinamic al pieței muncii în care ne aflăm, inovația și adaptarea devin crucial…