Acasa Planeta HR HR Tools CV Parsing-ul : cum îmbogățește această funcționalitate bazată pe AI un software de recrutare

CV Parsing-ul : cum îmbogățește această funcționalitate bazată pe AI un software de recrutare

15 min citire
0
0
617

De MIHAI STANCA, Managing Partner, Sincron HR Software

Cu sau fără pandemie, procesul de recrutare se transformă constant, de ani de zile. Sunt deja peste 15 ani de când au apărut și în România software-uri de recrutare dedicate acestui proces, spărgând gheața în materie de automatizare a proceselor de HR.

Evoluția software-ului de recrutare a trecut în timp prin diverse etape. O scurtă recapitulare a lor ajută la înțelegerea așteptărilor curente legate de experiența procesului de recrutare, atât pentru recrutori cât și pentru candidați.

Perspectiva centrată pe recrutor a început cu:

  • Apariția bazelor de date de CV-uri în care se putea căuta după diverse criterii;
  • Automatizarea procesului prin utilizarea de software de recrutare sau ATS-uri (Applicant Tracking System), cu ajutorul cărora se puteau integra toate sursele de recrutare, făcând raportarea și analiza lor mai ușoară pentru recrutor și îmbunătățind în general managementul relației cu candidații;
  • Fluxuri de lucru configurabile, pe care recrutorii le puteau construi astfel încât să servească propriilor nevoi strategice și de sourcing;
  • Site-urile de carieră corporate, care au constituit și ele un pod între companii și candidați. Aceștia puteau să găsească poziții disponibile, să se conecteze cu recrutorii și să afle informații despre companie în mod mai transparent decât până atunci.

Perspectiva centrată pe candidat a determinat dezvoltarea de noi funcționalități în cadrul soluțiilor software HR existente, sau a dus la apariția de noi instrumente, gândite direct să sprijine și să îmbunătățească experiența candidaților.

  • Source Analytics sau accesul la date privitoare la comportamentul candidaților din diversele surse de recrutare a ajutat recrutorii să înțeleagă mai bine dacă, ce și cum a funcționat dintre eforturile lor de a îmbunătăți strategiile de atragere a candidaților;
  • Abordarea recrutării prin metode de marketing le-a deschis recrutorilor ușa Internetului, ajutându-i să ajungă mai targetat la candidați, să-i influențeze și să dezvolte cu ei o relație cât mai timpurie;
  • Facilitarea conformării la normele legale și siguranța respectării acestora prin utilizarea unui software HR au făcut viața mai ușoară pentru toată lumea;
  • Managementul relației cu candidații (Candidate Relationship Management), similar celui care vizează relația cu clienții, a beneficiat enorm de sprijinul tehnologiei. Recrutorii au găsit noi moduri de a comunica cu candidații, mai precis, cu afinitate mai mare; și-au putut organiza mai bine lead-urile relevante per job-uri; au început să ia în considerare experiența candidaților de-a lungul procesului de recrutare, ceea ce s-a concretizat în dezvoltarea relației cu aceștia – fiind mai facil de întreținut cu ajutorul noilor instrumente;
  • Managementul interviului și al ofertei le-a câștigat timp recrutorilor, eficientizând interviurile de recrutare și angajarea candidaților, făcând procesul mai rapid și dându-le timp recrutorilor să se concentreze pe candidații de calitate.

Perspectiva de recrutare colaborativă a extins rolul Internetului ca mediu de promovare și comunicare cu candidații, prin focusul asupra canalelor de social media.

  • Integrarea canalelor de social media în strategia de sourcing a unei companii și existența unei viziuni dedicate atragerii de candidați pe aceste canale poate ajunge să dubleze numărul de referințe către joburile unei companii, în funcție de context. Oricum ar fi, social media și-a câștigat de mult locul în mixul canalelor pe care orice companie care se respectă își dorește să construiască un brand de angajator puternic.

Iată deci cum tehnologia, prin noile canale, instrumente specializate sau soluții software HCM pe care le creează, sprijină în mod constant departamentul de HR.

Odată cu apariția inteligenței artificiale, inovațiile au continuat și la nivelul software-ului de HR. Una dintre aplicațiile recente și interesante ale AI-ului în resurse umane și pe care o integrează și soft-ul de resurse umane Sincron HR este parsing-ul de CV-uri, care poate fi de interes pentru orice organizație care face recrutări.

Ce înseamnă CV Parsing-ul?

CV Parsing-ul sau Resume Parsing-ul reprezintă conversia unui document de tip CV dintr-o formă liberă într-un set structurat de informații, adecvate pentru stocare într-o bază de date, raportare și manipulare de către un computer.

De exemplu, agențiile de recrutare sau companiile care caută candidați pentru job-uri de volum lucrează cu instrumente de CV parsing pentru a automatiza prelucrarea, stocarea și analiza datelor din CV. Această abordare economisește recrutorilor multe ore de lucru, eliminând procesarea manuală a fiecărei aplicații sau CV primite de organizație.

Cel mai comun format de CV care ajunge la recrutori este de obicei un document Word sau PDF. Chiar dacă aceste documente sunt ușor de citit și de înțeles pentru noi ca oameni, interpretarea lor de către un computer este dificilă fără ajutorul unui software specializat.

Spre deosebire de creierele noastre, care creează un context pornind de la cuvinte și înțelegând fiecare situație, pentru un computer un CV este doar o succesiune lungă de litere, cifre și punctuație.

Un CV parser este un program care poate analiza un document și extrage din acesta elementele cheie din de ceea ce scriitorul a vrut să spună de fapt. În cazul unui CV, informațiile sunt despre abilități, experiență de lucru, educație, detalii de contact și realizări.

Experiența de zi cu zi din diversele business-uri arată că există un volum mare și constant de asemenea documente care necesită prelucrare. Ca atare, există și un potențial ridicat pentru automatizarea acestei activități repetitive.

Așa s-a născut software-ul pentru “CV parsing” sau pentru analiza CV-urilor.

Conceput pentru a automatiza procesul de colectare, analiză și sortare a CV-urilor, noul instrument poate realiza acest lucru prin metode bazate pe cuvinte cheie, gramatică sau statistice. Fiecare dintre metode aplică reguli, algoritmi sau modele numerice pentru a forma judecăți despre text, a surprinde semnificația propozițiilor și a identifica structura într-un CV. În acest fel, se ajunge la o prelucrare în care rezultatul este précis și relevant.

Principalele funcționalități ale unui software pentru CV parsing 

Iată cum te poate ajuta în mod concret un software de CV parsing:

  • Îți importă automat CV-urile din job-board-uri sau site-uri de social media în baza ta de date;
  • Extrage ușor informațiile de contact și istoria candidatului;
  • Te ajută cu managementul CV-urilor (analiza informațiilor și stocarea lor);
  • Poate analiza documente nestructurate și extrage informații utilizabile;
  • Introduce datele în aplicații online fără să mai fie nevoie de input uman;
  • Sortează CV-urile într-o bază de date de candidați în care se poate căuta ușor;
  • Extrage date din profilurile de social media;
  • Actualizează automat CV-urile cu noi informații.

Datorită beneficiilor legate de interacțiunea oamenilor de resurse umane cu CV-urile candidaților, soft-urile de CV parsing pot fi utilizate și independent, de sine stătător, dar cel mai adesea sunt întâlnite ca parte dintr-un software de recrutare sau ATS. Asta pentru că ajutorul principal îl oferă recrutorilor, pentru a gestiona mai ușor și rapid CV-urile în diverse formate electronice, colectate pe multiplele canale de sourcing.

Acesta este și cazul soft-ului de recrutare din soluția Sincron HR, care oferă servicii de CV parsing bazate pe parteneriatul cu DaXtra, lider de piață la nivel global în acest domeniu.

Dacă ideea ți se pare interesantă și vezi deja cum te-ar putea ajuta un asemenea instrument, reține și că un aspect important în calitatea prelucrării CV-urilor ține de precizia și viteza interpretărilor. Utilizarea serviciilor oferite de o companie recunoscută pe plan global pentru acuratețea interpretărilor multilingve poate fi această garanție a calității.

Caută deci un software de recrutare care-ți poate oferi și servicii de CV parsing, și ai mai făcut un pas în direcția digitalizării departamentului de HR și a re-investirii timpului recrutorilor în activități cu valoare adăugată mai mare.

Comentarii

Incarcati mai multe articole similare
Incarcati mai multe dupa Marilena
Incarcati mai multe in HR Tools

Lasă un răspuns

Verificati De asemenea

5 jocuri eficiente pentru consolidarea echipei

Într-un mediu de lucru dinamic și stresant, consolidarea echipei devine o prioritate, mai …