Agenda HR — 29 August 2017
Această intervenție a fost publicată inițial în ediția de august a revistei HR Manager și face parte din seria de interviuri dedicate temei ,,Există viață după HR”, pe care vă invităm să le descoperiți în această săptămână și pe www.hrmanageronline.ro

În urmă cu câţiva ani, Directorul de HR al Dell India, care lucrase aproape toată viaţa în companie, demisiona pentru a deveni tattoo artist. Avem, aşadar, o primă sugestie de reconversie profesională: cum sună trecerea de la HR la a fi coleg cu Kat Von D din L.A. Ink? Dincolo de caracterul anecdotic al exemplului de mai sus, întrebarea e una cât se poate de reală: există viaţă după HR? Ce se întâmplă după ce un om de HR decide că a venit vremea să lase în urmă viaţa din corporaţie? Am strâns, în paginile care urmează, poveştile a opt oameni care au simţit că e timpul să aleagă un drum nou. I-am întrebat cât de greu le-a fost să renunţe la HR, care au fost cele mai mari provocări cu care s-au confruntat, ce sfaturi au pentru cei care vor să facă la fel şi cum e viaţa departe de biroul „corporate”. Am descoperit, astfel, că viaţa „după HR” e presărată cu „ups and downs”, cu speranţe mari şi temeri la fel de mari, cu zile pline de de deznădejde, dar şi cu zile bune şi pline de optimism. Textele care urmează sunt o radiografie detaliată, onestă şi nefardată a vieţii „post-HR”. Lectură plăcută!

***********************************************

Carmen Voican: „În momentul în care m-am oprit să înghesui o lume nouă într-una familiară şi am acceptat că nu mai eram purtătoarea unui brand, am început să trăiesc”

carmen voican 2Carmen Voican e People and Organization Development Consultant HR Nouveau. Anterior a fost Head of HR Organization Development – Capability and Talent Development la Vodafone România, Head of Assessment and Development Centre la Connex Mobifon.

Unde se duc oamenii de HR când se duc? În principiu, nu prea ştiu unde se duc. Sau, cel puţin, aşa a fost în cazul meu. Rezonez cu limbajul „corporate”, cu lucrurile aşezate, procedurale, cu oamenii şi cu stilul de lucru elaborat, mă atrag procesele „mapate” pe principii, pe valori şi sunt un fan al proiectelor de tip „transformaţional”. Încă îmi curge în vene sânge „corporate”, deşi s-au împlinit mai bine de şapte ani de când sunt pe piaţa antreprenorilor români.

Trăiam atât de conectată cu organizaţia, atât de preocupată de „commitment”-urile mele şi ale echipei, de proiectele de tip „stretch”, încât nu m-am gândit la lumea de afară decât ca la o lume în oglindă a aceleia pe care o trăiam. O „imagine” exprimată artistic în filmul „Între două lumi”, o peliculă despre două realităţi paralele, dar foarte similare, o lume inversată a aceleia pe care o trăim.

Înainte să iau decizia de a pleca ştiam un lucru cert: eram pasionată de ceea ce făceam, de HR, şi aveam o obsesie pentru client şi pentru serviciul oferit. Înţelegeam repede concepte, schimbări, credeam în munca susţinută şi pe termen lung. Procesul de decizie mi-a luat aproape un an, timp în care am analizat tot ce puteam analiza, cu mintea celui care nu fuge de ceva anume, ci fuge pentru a găsi ceva, altceva.

Primele 8 luni „în piaţă” au fost grele. De fapt, a fost mai greu decât am crezut că va fi. Nu înţelegeam nimic şi nu mă înţelegeam cu nimeni. Vorbeam limba companiei în care lucrasem înainte, gândeam „corporate”, căutam „pattern”-uri în tot ce întâlneam şi căutam oameni asemănători cu mine. Mi-au lipsit momentele şi cafeaua de dimineaţă, când mă întâlneam cu echipa şi ne pregăteam pentru o nouă zi, umorul acelor oameni care trăiesc de multă vreme împreună. Eram mai ceva decât eroii din „Expendables”, specializaţi, precişi în eliminarea problemelor care se iveau în cotidianul nostru. Da, am oscilat între noua viaţă şi fosta viaţă, între tăvălugul emoţional care s-a descătuşat în timpul rămas liber şi analiza ascuţită cu care mintea mea era antrenată să funcţioneze. O replică din filmul menţionat mai sus se potriveşte cu ceea ce am trăit: „În lumea noastră poţi să cazi în sus şi te poţi ridica în jos”.

Apoi am început să învăţ. În fiecare zi. Încet, am început să renunţ la vechi obiceiuri, la exprimările nostalgice („la noi, în compania noastră”) şi care erau în dezacord cu realitatea în care funcţionam. Pas cu pas, am început să vorbesc altfel, să cunosc oameni noi, să funcţionez în lipsa iluziei de a controla totul. Am început să mă trezesc şi să văd lumea aşa cum este ea, realitatea în care intrasem şi pe care nici nu mă ostenisem să o văd şi, cu atât mai puţin, să o înţeleg. Apoi a fost întrebarea: îmi găsesc locul în această lume sau mă întorc acolo unde deja ştiu să trăiesc? În momentul în care m-am oprit să compar, să înghesui o lume nouă într-una familiară, în momentul în care am acceptat că nu mai eram purtătoarea unui brand, am început să trăiesc. Pentru mine, într-o lume aşa cum este ea: nici nouă, nici veche, nici bună şi nici rea. O lume a antreprenorilor.

Înainte aveam un „zoom in” de mare fineţe, o creativitate debordantă, eram expert în people management, performance management, learning & development, talente, în dezvoltare organizaţională, în infrastructură de „people processes”. Primul gând pe care l-am avut atunci când am părăsit organizaţia a fost că voi fi uitată şi că abilităţile mele se vor estompa. M-am temut că m-am oprit din lucru şi că m-am apucat de altceva. Dar, în explorarea mea în noua lume, s-a produs ceva.

Incursiunea într-o nouă lume ne creează noi perspective, începem să acumulăm înţelepciune şi nu neapărat cunoştinţe. Începem să observăm legăturile dintre lucruri în toate aspectele vieţii noastre şi să înţelegem cum suntem conectaţi cu lumea întreagă.

Am ales să vorbesc nu despre antreprenoriatul în piaţa românească, ci despre energia din fiecare dintre noi şi despre dorinţa de a deveni mai buni decât am fost ieri. Construieşti şi te reconstruieşti în fiecare zi. De îndată ce faci saltul (dintr-o lume, oricare ar fi ea), nimic nu te mai poate opri. Fiecare client, fiecare proiect şi interacţiune îmi stimulează curiozitatea şi mă face să îmi doresc să fac lucruri care mă ajută să cresc. Iar din acest punct ştiu că valoarea adăugată e mai mare şi că voi fi un sprijin pentru clienţii mei, pentru lumea de business şi nu numai.

Comentarii

Share

About Author

Revista HR Manager

(0) Readers Comments

Leave a Reply