Acasa Management Cum să obții o carieră de vis: 4 metode eficiente pentru îmbunătățirea pregătirii tale profesionale

Cum să obții o carieră de vis: 4 metode eficiente pentru îmbunătățirea pregătirii tale profesionale

8 min citire
0
0
657

Când vine vorba de cariera profesională, cu toții avem vise și aspirații. Interesele și calificările oamenilor diferă foarte mult, la fel cum diferă și nivelul lor de pregătire, însă majoritatea au în comun dorința de a obține un loc de muncă mai bun. Pentru unii, asta înseamnă un salariu mai mare, pentru alții mai mult timp liber, însă dorința de a progresa e larg împărtășită de angajații de pe piața muncii.
Cu toate acestea, mulți oameni ajung să se blocheze zeci de ani în posturi pe care le detestă, fără să mai progreseze, renunțând, în esență, la „bătălie”. Aceștia devin demoralizați și adoptă o atitudine defetistă, iar mulți dintre ei ajung, în final, să renunțe la aspirațiile lor și să continue ceea ce fac în virtutea inerției. Însă asta este o greșeală. Există foarte multe lucruri pe care le poți face ca să-ți îmbunătățești pregătirea și să accezi către un loc de muncă mai bun. Ține doar de tine să le pui în practică. Iată 4 metode care te vor ajuta să faci exact asta:

1. Participă la cursuri de specializare

Nivelul tău de calificare joacă un rol foarte important în obținerea anumitor posturi. De multe ori, ascensiunea noastră este blocată de competențele care ne lipsesc din CV, însă asta nu înseamnă că aceste goluri nu pot fi umplute. Una din căile prin care poți face asta este prin participarea la cursuri de specializare. Spre exemplu, dacă te gândești să devii inspector resurse umane, poți face un astfel de curs, în urma căruia obții și o certificare recunoscută de Ministerul Muncii și Ministerul Educației.
Indiferent de postul pe care îl țintești, poți avea numeroase beneficii de pe urma participării la un curs de specializare. Acestea te pot ajuta să-ți dezvolți competențele și să dobândești abilități și cunoștințe noi, valoroase pentru viitorul tău angajator. În plus, unele locuri de muncă necesită anumite certificări care nu pot fi obținute decât prin participarea la astfel de programe de pregătire.

2. Dezvoltă o abilitate nouă

Ca să devii un profesionist mai bun și să poți accede către un loc de muncă superior, trebuie să nu renunți niciodată la dezvoltarea ta personală. Dacă vrei să fii mereu cu un pas înaintea celorlalți va trebui să îți îmbogățești constant cunoștințele și abilitățile și, de ce nu, să adaugi unele noi. Spre exemplu, poți încerca să înveți marketing digital sau să-ți dezvolți cunoștințele de operare PC. Conform youtern.com, aceasta e o cale foarte bună de a te provoca pe tine însuți, dar este și de a te motiva și a căpăta mai multă încredere în forțele proprii, lucru care nu poate fi decât un avantaj.

3. Călătorește și învăță o limbă străină

Plecările în străinătate sunt oportunități foarte bune pentru dezvoltare personală. Călătorind în alte țări, ai ocazia să iei contactul cu oameni și culturi diferite de a ta și poți învăța foarte multe din aceste experiențe. Astfel, îți vei lărgi orizonturile și îți vei deschide mintea către perspective diferite de a ta.
De asemenea, vei avea ocazia să exersezi limbile străine pe care le cunoști și vei fi nevoit să găsești căi pentru a comunica chiar și atunci când nu te poți înțelege verbal cu interlocutorii tăi. Mai simplu spus, călătoriile sunt ocazii de a învăța mai multe despre lumea în care trăiești, iar asta îți poate fi de mare ajutor în viața profesională.

4. Citește cât mai mult

Educația noastră nu ar trebui să ia sfârșit odată cu școala. În schimb, noi înșine trebuie să preluăm ștafeta de la profesori și să ne continuăm educația de unii singuri, iar asta nu se poate face decât prin citit. Fie că e vorba de cărți de specialitate sau literatură, cititul ne ajută să ne dezvoltăm vocabularul și să ne îmbogățim cultura generală, lucru care ne va face mai bine pregătiți și pe plan profesional. În plus, putem folosi cărțile pentru a învăța mai multe despre domeniul în care lucrăm și pentru a ne întări unele abilități necesare la locul de muncă.

Sursă foto: Shutterstock

Comentarii

Incarcati mai multe articole similare
Incarcati mai multe dupa Marilena
Incarcati mai multe in Management

Lasă un răspuns

Verificati De asemenea

5 jocuri eficiente pentru consolidarea echipei

Într-un mediu de lucru dinamic și stresant, consolidarea echipei devine o prioritate, mai …