Agenda HR — 19 April 2016

de Andrei Văcaru, trainer HPDI

Un consultant în resurse umane ar începe să  enumere 7 paşi prin care poţi evita acest lucru. Însă adevarul este că, nu prea ai de ales. Încerci sau nu să protestezi şi apoi, dacă şeful este mai încăpăţânat decât tine, le execuţi. Nu de alta, dar el hotărăşte dacă primeşti sau nu o mărire de salariu, dacă mai rămâi sau nu în firmă şi, implicit, dacă îţi mai plăteşti sau nu următoarea rată la bancă. Situaţie rezolvată, nu? Păi nu prea.
S-a creat de mult timp imaginea asta a şefului sub formă de bau bau, care nu ascultă, nu apreciază, este afurisit şi, de ce nu, trasează sarcini absurde. Sigur, dacă te duci şi asculţi puţin în tabăra şefilor, vei auzi despre angajaţi care nu se implică, nu înţeleg responsabilităţile şi nu pricep foarte multe raţionamente care stau în spatele deciziilor.
În realitate, nu este vorba decât despre oameni care au viziuni diferite. Totul poate părea absurd pentru cineva care nu are tangenţă cu un domeniu. De exemplu, pentru un antreprenor sau un freelancer, poate fi de neconceput ca cineva să petreacă zeci de ore pentru a face nişte rapoarte care să ajungă la cineva din altă ţară şi care, cel mai probabil, oricum nu vor fi citite mai mult de 10 minute. Poate nici chiar cel care le face nu înţelege de ce. Cu toate astea, le face pentru că aşa i-a cerut şeful. E absurd? Poate ca da. Le face? Categoric, dacă vrea ca evaluarea să fie bună.
Ceea ce vreau să spun este că nu e o problemă a şefului sau a subalternului, că sarcina poate părea absurdă în funcţie de cel care se uită la ea. Şi atunci cum procedam, nu? Păi să intrăm şi noi în paşii magici care rezolvă orice problemă.

Primul pas este acela de a înţelege. Nu ai nevoie să înţelegi cum ţi se pare ţie problema ci cum i se pare şefului. De ce vrea să faci acel lucru, de ce este convins că aşa este bine. Apoi, încearcă să rezişti tentaţiei de a-i spune că nu îşi merită funcţia. Asta nu va rezolva problema. Mai degrabă, cere cât mai multe informaţii, încearcă să vezi dacă nu cumva are şi el dreptatea lui. În definitiv, fiecare problemă are mai multe metode prin care poate fi rezolvată.

Pasul al doilea este acela de a îţi da toată silinţa să faci treaba cât mai bine. Asta înseamnă să faci tot ce ţi se cere dar să încerci şi varianta ta. Da, asta înseamnă să munceşti de doua ori, însă merită dacă tu eşti convins că ai dreptate şi dacă vrei să îi dovedeşti asta. La final, îi arăţi ambele rezultate şi îi argumentezi de ce alegerea ta este mult mai bună. Dacă nu reuşeşti să te convingi nici pe tine, poate că el a avut dreptate şi atunci trecem în etapa următoare.

Pasul al treilea este acela în care te întrebi dacă poţi face astfel de lucruri şi dacă da, cât de des. Fiecare dintre noi este nevoit să facă lucruri care nu îi plac sau despre care ştie că sunt de prisos. Întrebarea este dacă facem cu precădere astfel de lucruri sau dacă ele sunt doar partea mai puţin plăcută a unei meserii pe care o iubim. Dacă reprezintă doar un cui înfipt într-o experienţă frumoasă, e ok să mergem înainte şi să ne facem treaba cât se poate de bine, chiar dacă astfel de lucruri ni se par în continuare absurde. Dacă astfel de sarcini ne strică fiecare zi şi dacă ne fac nefericiţi, atunci este momentul pentru pasul patru.

Pasul cu numarul patru este acela în care discuţia nu se mai concentreaza pe o sarcină absurdă ci pe felul în care dorim să ne orientăm cariera. Atât timp cât eşti nefericit cu ceea ce faci, degeaba dai vina pe un şef sau altul. Chiar dacă schimbi locul de muncă sau şeful, problema rămâne. Aşa că este momentul să te decizi ce ţi-ai dori să faci şi să acţionezi în consecinţă. Spune-i şefului care sunt dorinţele tale şi ce te-ar face fericit la acest loc de muncă. Sună radical dar este cea mai bună cale.

Este mai uşor să faci compromisuri atunci când, în general, eşti mulţumit de ceea ce trăieşti.
Este mai uşor să accepţi anumite sarcini dacă te regăseşti îmeseria ta şi ştii că faci ceea ce îţi place. Pentru restul, există şedinţele, curajul de a spune ceea ce crezi, puterea de a judeca şi altfel decât prin prisma propriilor valori şi chiar puterea de a spune nu.
În definitiv, este absurd să ştii că oameni au murit la revoluţie pentru libertate iar noi murim de frică în faţa unui şef pentru că ne temem să îi spunem că ceea ce ne cere este o absurditate. În  definitiv, doar nu o să ne omoare pentru asta.

 

andrei vacaruAndrei Văcaru, trainer HPDI
Andrei Văcaru, trainer Human Performance Development Intl., este licenţiat al Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din cadrul Universităţii Bucureşti. Prin natura meseriei, Andrei a învăţat secretele care te ajută să ajungi la coarda sensibilă a fiecărui om. Are o experienţă de peste 12 ani în jurnalism şi comunicare. Ca jurnalist, a abordat genuri precum: anchete, ştiri, documentare, reportaje şi transmisiuni live. Prezentator pentru emisiuni şi evenimente TV (TVR, Realitatea, Naional TV), publice sau corporate, a descoperit secretele  discursului public şi le-a folosit pentru îmbogăţirea cursurilor de “Public Speaking” şi “Presentation Skills”. A prezentat evenimente corporate (Samsung, Ikea, Zentiva, AKD Sound,Toyota Material Handling), dar şi evenimente publice precum “ Festivalul George Enescu” sau festivaluri locale. Sesiuni de training open sau personalizate pentru: ACCA,  Greenlight, Pfizer Romania,Toyota Material Handling Romania,  VB Leasing, Allianz Tiriac, Techsistem SRL, AREOF, S&R Accounting Leader, Asesoft Distribution, HP Romania, PTC Eastern Europe, Genpact, Rinf, Fin Expert, Azay, BCR, Raiffeisen Bank, Frigoglass, Honeywell, Bitdefender, Pirelli, Leoni, Expur, Hella, Kromberg&Schubert, Garanti Bank, Impro, Megaprofil.

 

Comentarii

Share

About Author

atena.enea

(1) Reader Comment

Leave a Reply