Acasa Management Zonele din România unde medicina de familie a devenit istorie. Cum pot fi încurajați medicii să rămână în țară

Zonele din România unde medicina de familie a devenit istorie. Cum pot fi încurajați medicii să rămână în țară

9 min citire
0
0
535

Societatea Națională a Medicilor de Familie trage un grav semnal de alarmă. Potrivit ultimelor date, în următorii 10 ani riscăm să rămânem fără medicină de familie, dacă statul nu ia măsuri drastice.

Reprezentanții Societății Naționale a Medicilor de Familie susțin că sunt sute de sate fără medic de familie – adevărate focare de infecții, care se răspândesc apoi în toată țara.

Un astfel de sat este Corvu, din județul Dambovita. Au trecut mulți ani de când oamenii de aici nu mai au un medic de familie în apropiere. 10 kilometri, până în Titu, bat oamenii de aici pentru o consultație și sunt 4 sate cu 5.000 de oameni care depind de acel cabinet. Poate tocmai de aceea nu e de mirare declarația făcută de un localnic din Corvu, care susține că un om a murit în urmă cu 2 ani pentru că ambulanța a ajuns prea târziu la el.

Tocmai pentru că sunt conștienți de criza din domeniul sănătății, cei de la Banca Transilvania au dezvoltat un program care suține antreprenoriatul în domeniul medical, inclusiv în medicina de familie. Dacă ești medic, probabil că ești la curent cu toate problemele de care se lovește un specialist până la deschiderea unui cabinet privat. Cei de la Divizia pentru Medici vin în ajutorul tău cu soluții de tipul acesta și pun accent pe specializarea și experiența ta. În acest fel, poți primi sprijin indiferent dacă ești la început de drum, dacă dorești să deschizi un cabinet privat sau să dezvolți afacerea pe care o ai deja.

Zonele cele mai afectate de criza medicilor

Potrivit statisticilor, sunt 500 de localități fără cabinet de medicină familială, iar Societatea Natională a Medicilor de Familie avertizează că în 10 zece ani niciun tânăr absolvent nu va mai vrea să ocupe această funcție, scrie www.stirileprotv.ro.  Și asta pentru că rezidenții, cu salarii de 7.000 de lei, nu vor accepta să profeseze la țară, după ce rezidențiatul s-a încheiat, în condițiile în care salariile nu sunt mai mari de 3.000 de lei pentru un astfel de post

Județele din Moldova, dar și cele din sudul și sud-vestul tării sunt cele mai afectate de criza medicilor. În aceste condiții, epidemiile de rujeolă, de exemplu, nu ar mai trebui să mai mire pe nimeni. Dacă mulți copii nu au fost imunizați pentru că nu au avut acces la vaccin, în alte mii de cazuri nu a avut cine să-i vaccineze pe cei mici.

Ministrul Sănătății: Nu știm câți medici sunt în România

O cauză a acestei situații alarmante ar putea fi și abrambureala din instituțiile statului român. Recent, ministrul Sănătății, Florian Bodog, a confirmat, pentru Digi24 că nu avem o statistică a medicilor care profesează în România, adăugând că a înființat un Centru de Resurse Umane pentru a remedia situația.

 

Totuși, potrivit lui Bodog, în diaspora au plecat să lucreze aproximativ 12.000 de medici. Informație contrazisă însă de Viorel Hușanu, președintele SANITAS București, care a precizat pentru Agerpres că: În prezent, în sistemul de sănătate există 231.000 de salariați, din care avem 14.000 de medici și, ca să faceți o comparație, tot 14.000 de medici au plecat în perioada 2009 – 2015 din România. Deci, câți medici mai sunt în prezent în sistemul de sănătate, tot atâția mai sunt probabil și peste hotare. Cel mai grav este că au ajuns să profeseze în alte meserii. Sunt medici care poate acum sunt ospătari, îngrijitori, poate sunt în alte domenii, iar statul roman cheltuie o avere ca să pregătească un medic. Pe cei mai buni, cei din afară îi fură și îi folosesc foarte bine în sistemul lor de sănătate”.

Ministrul Sănătății recunoaște că țara noastră trece printr-o criză a medicilor: „România este confruntată cu o criză a medicilor și mai ales în orașele care nu sunt centre universitare, în orașele mici, în spitalele mici avem probleme. Cele mai mari probleme le avem pe zona de anestezie-terapie intensivă. Chiar în apropiere de București, la 100 km de București există spitale care sunt în imposibilitatea de a asigura linii de gardă. Soluția este de a-i aduce în țară, a-i păstra în țară, dar în același timp de a elabora politici foarte clare de formare”, a spus Bodog.

Toate acestea, în condițiile în care numai la sfârșitul lui aprilie apărea în presa centrală o știre despre un târg al locurilor de muncă special pentru medicii români. Sute de posturi erau puse la bătaie în clinici din Germania, Anglia sau nordul Europei.

Ce măsuri credeți că ar trebui să ia statul român pentru a păstra medicii în țară?

Sursă foto: Shutterstock.com

Comentarii

Incarcati mai multe articole similare
Incarcati mai multe dupa Marilena Ispas
Incarcati mai multe in Management

Lasă un răspuns

Verificati De asemenea

Strategii HR de succes: cum își consolidează companiile brandul de angajator și își promovează angajații

Într-un context de piață a muncii extrem de competitiv și în continuă schimbare, strategii…