Acasa Agenda HR Tinerii din generația Z se angajează după sfatul părinților şi vor să lucreze în corporații

Tinerii din generația Z se angajează după sfatul părinților şi vor să lucreze în corporații

9 min citire
0
0
535

Sfaturile mamei și ale tatălui sunt cele în care tinerii sub 22 de ani au cea mai mare încredere când îşi aleg locul de muncă, iar companiile multinaţionale sunt cele mai atractive pentru aceştia, arată rezultatele unui studiu făcut public de EY Romania.

„În alegerea primului loc de muncă, generaţia Z (tinerii cu vârsta până în 22 de ani) din România are cea mai mare încredere în recomandările angajaţilor actuali ai unei companii. La distanţă de un singur punct procentual (48%), se situează sfatul mamei, urmat de cel al consilierului în carieră şi de cel al specialistul în recrutare al companiei”, arată rezultatele studiului EY România – Barometrul încrederii angajaţilor în companii – 2017.

Profesorii se situează doar pe locul al şaptelea în răspunsurile tinerilor români la această întrebare, în timp ce la nivel global ei sunt în top 3 „influenceri” în ceea ce priveşte alegerea angajatorului, mai arată studiul.

„Barometrul mai arată că, în România, angajaţii actuali ai unei companii influenţează în cea mai mare măsură deciziile generaţiei Z în privinţa viitorului angajator. Părerea lor este mai importantă decât cea a membrilor familiei sau a consilierilor specializaţi, ceea ce înseamnă că organizaţiile sunt cele care deţin pârghiile care antrenează interesul noilor generaţii faţă de ele, cum ar fi employer branding şi implicarea propriilor angajaţi”, a spus Andreea Mihnea, HR Director EY România.

Studiul are la bază răspunsurile a peste 1.500 angajaţi cu normă întreagă, provenind din mediul urban, dintre care 72% au vârste cuprinse între 21 şi 35 de ani, 24% între 36 şi 50 de ani iar 4% au peste 51 de ani. Un al doilea chestionar a fost aplicat, în premieră, la 830 de tineri cu vârsta sub 22 de ani (generaţia Z).

Generaţia Z va avea încredere în alegerea primului loc de muncă în firmele care oferă oportunităţi de învăţare şi avansare în carieră (94%) şi asigură stabilitate (80%). Din punctul de vedere al încrederii în viitorul şef, aceiaşi tineri indică respectul ca fiind mai important decât oportunităţile de dezvoltare. Gestionarea echilibrului între viaţa personală şi cea profesională, dar şi comunicarea deschisă şi transparentă sunt importante pentru 80% dintre respondenţi.

Studiul mai arată că patru din zece tineri români cu vârsta până în 22 de ani ar prefera să se angajeze într-o multinaţională. Cei mai mulţi dintre membrii generaţiei Z care au răspuns chestionarului preferă să lucreze într-o firmă privată (63%), în timp ce aproape unul din cinci intenţionează să înceapă propria afacere şi doar 12% şi-ar dori să muncească în sectorul public.

Acelaşi studiu mai arată că lipsa unui leadership puternic este factorul determinant în pierderea încrederii în angajator în România, comparativ cu lipsa unei compensaţii corecte la nivel global. Pentru angajaţii români, percepţia lipsei unei compensaţii juste şi inegalitatea oportunităţilor de salarizare şi promovare se situează pe locul al doilea, fiecare cu 61% dintre răspunsuri.

Un nivel de încredere ridicat în companie influenţează în cea mai mare măsură mulţumirea angajatului la locul de muncă (62%), nivelul de retenţie în companie (60%) şi dispoziţia de a inova şi de a contribui cu idei noi la locul de muncă (54%).

Pe de altă parte, un nivel scăzut de încredere creşte cel mai mult probabilitatea părăsirii companiei (75%), la distanţă mare faţă de alte efecte ale lipsei de încredere: limitarea numărului de ore lucrate la cel minim necesar şi implicarea şi productivitatea mai reduse.

Studiul mai arată că doar 7% dintre angajaţii români consideră că sunt recompensaţi pentru succesul companiei, în timp ce 63% cred că directorul general şi ceilalţi executivi, împreună cu acţionarii, sunt cei care extrag cea mai mare parte din valoarea adăugată creată de firmă. De asemenea, doar 14% dintre angajaţi au încredere că firma la care lucrează îi plăteşte corect în raport cu piaţa şi colegii, în timp ce 40% cred foarte puţin acest lucru sau deloc.

„Nivelul de încredere scade şi mai mult dacă îl analizăm relativ la recompensarea performanţei cu o majorare a salariului sau promovare. Unul din patru respondenţi consideră că nu va fi promovat şi nu va primi mărire de salariu în acest an, în timp ce aproape unul dintre trei are foarte puţină încredere în acest lucru”, notează autorii studiului.

În acelaşi timp, doar 24% dintre respondenţi au foarte mare încredere în angajator, ceea ce situează România mult sub media globală de 46% , după ţări ca Germania, China, SUA şi Marea Britanie.

Referitor la evoluţiile tehnologice, studiul relevă faptul că majoritatea angajaţilor români „nu percep un impact major al digitalizării şi schimbărilor tehnologice asupra rolului lor în următorii ani, 32% considerând că vor fi afectaţi doar într-o mică măsură”. O posibilă implicaţie a acestei concluzii constă în nevoia ca angajatorul să investească în creşterea gradului de conştientizare a efectului celei de a patra revoluţii industriale asupra forţei de muncă.„Organizaţiile trebuie să planifice nevoia de talent în funcţie de impactul digitalizării şi să investească în formarea competenţelor viitorului”, spune Bogdan Ion, Country Managing Partner EY România.

Comentarii

Incarcati mai multe articole similare
Incarcati mai multe dupa Revista HR Manager
Incarcati mai multe in Agenda HR

Lasă un răspuns

Verificati De asemenea

Provocările aduse de AI în digitalizare și restricțiile inerente ale dreptului muncii

Într-o lume într-o continuă schimbare în ceea ce privește digitalizarea și utilizarea inte…