Acasa Agenda HR THE POWER OF THE BRAND sau Dincolo de eticheta!

THE POWER OF THE BRAND sau Dincolo de eticheta!

5 min citire
0
0
625

„Employer Branding”… Suna bine, chiar foarte bine! Desi exista o traducere si in limba romana, imi doresc sa pastram totusi varianta originala in ideea ca traducerea poate lasa loc de interpretari. Sunt cuvintele care desemneaza unul dintre cele mai populare concepte din ultimii ani, pentru a carui transpunere este necesara unirea mai multor forte din organizatie.

La fel ca in cazul altor concepte venite pe filiera internationala, si definitia „employer branding-ului” variaza de la persoana la persoana, in functie de ce intelege fiecare. Pentru unii poate insemna „o impachetare atractiva” a ofertelor de munca sau o campanie de recrutare rasunatoare, pentru altii poate fi un fel de mix HR-marketing sau prezentarea pe piata a companiei prin mijloace ce tin de advertising …si enumerarea poate continua. Dar de aceasta data nu vreau sa incep cu definitia clasica conceptului, respectiv cu „ ce este employer branding-ul”, pentru ca vorbim de un raspuns de tipul „suma”, in care fiecare element are un rol edificator. Prin urmare, propun sa stabilim de la inceput „ce NU este employer branding-ul”.

„Pornind de la prejudecata cu care ne intalnim cel mai des, ar trebui sa spunem ca brandul de angajator nu se limiteaza la o campanie de recrutare sau la una de promovare a companiei ca angajator de top. Brandul de angajator priveste intreaga interactiune a unei companii cu candidatii, angajatii si alumnii sai. De la modul in care se promoveaza, la cel in care recruteaza, la perioada de integrare a noilor angajati in companie, la procesul de dezvoltare si training, la politicile de compensare si beneficii, la practicile de promovare, la comunicarea interna, la transferul de cunostinte si tot asa, pana la interviul de „exit” si relatiile de dupa incetarea contractului de munca”, a explicat Adriana Liute, Managing Partner al companiei de branding Storience.

Prin urmare, un prim raspuns la intrebarea „ce NU este employer branding-ul?” ar fi: nu este (doar) o campanie de recrutare, nu este (doar) un demers de promovare a companiei, nu este un efort punctual, delimitat in timp si spatiu.
„Employer branding-ul nu inseamna un efort de comunicare punctual menit sa repare sau sa acopere imaginea companiei in exterior si nu inseamna HR Marketing (HR Marketing-ul este o componenta a acestuia). Nu inseamna alegerea unui slogan sau a unui vizual frumos, dar care nu au nicio legatura cu esenta brand-ului companiei sau cu realitatea din companie”, a spus Anca Deleanu, Manager, HR Consulting, in cadrul Brainspotting, companie de consultanta in recrutare si selectie, specializata in proiecte IT&C.

Astfel, completam raspunsul cu: nu este (doar) o chestiune de imagine , nu este (doar) HR Marketing…

 

Va invitam sa cititi mai multe despre
beneficiile si capcanele Brand-ului de Angajator
in noul numar al revistei HR Manager, ed. martie-aprilie. 

Comentarii

Incarcati mai multe articole similare
Incarcati mai multe dupa Roxana Maxim
Incarcati mai multe in Agenda HR

Lasă un răspuns

Verificati De asemenea

Câteva noi tendințe în L&D – The Learning Tipping-Point

De Mihai Zânt Activez de peste zece ani în domeniul formării adulților și am avut nenumăra…