Acasa Agenda HR (P) Cum poți optimiza activitățile de resurse umane cu ajutorul softului pentru soluții complete de salarizare

(P) Cum poți optimiza activitățile de resurse umane cu ajutorul softului pentru soluții complete de salarizare

7 min citire
0
0
624

România se bucură de cea mai rapidă creștere economică din Europa, în 2016, iar unul dintre indicatori este salariul mediu net, care a ajuns în septembrie la 2.094 lei, în creştere cu 18 lei (+0,9%) față de luna anterioară, conform ultimelor date furnizate de Institutul Național de Statistică. Dacă ne raportăm la septembrie 2015, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu nu mai puțin de 14,2%. Iar în continuare unele dintre cele mai mari venituri salariale se regăsesc în industria extractivă a petrolului brut şi a gazelor naturale, dar și în sectorul tehnologiei informației, inclusiv în activități de servicii informatice. Este bine de știut că întotdeauna în spatele acestor cifre și procente sunt departamentele de resurse umane, unul dintre pilonii de bază ai oricărei companii. Însă, una dintre dificultățile acestor departamente de resurse umane o reprezintă tocmai desele schimbări legislative și modificările aduse astfel calculului salarial. Tocmai de aceea, Romanian Software, deținătorul Platformei colorful.hr (fosta hrp.ro), a realizat o soluție completă de salarizare, un soft de calculat salariul, care este flexibil, ușor de utilizat, adaptabil atât schimbărilor de legislație, cât și specificului clienților. De asemenea, acest soft este special creat pentru a elimina riscul unor greșeli de calcul. Practic, acest program de salarizare facilitează calculațiile rapide de la brut la net și de la net la brut pentru venituri din salarii, inclusiv pentru beneficiile cu facilitate fiscală. Lungul drum al banilor de la salariul net la salariul brut

Conform legislației din România, o parte din salariul brut al angajatului merge la stat. Sunt acoperite contribuțiile la fondul de șomaj (CFS), care reprezintă 0,5% din sumă, contribuțiile la asigurările sociale (CAS), de 10,5%, dar și contribuțiile la asigurările sociale de sănătate (CASS), care reprezintă 5,5%. La salariu se mai aplică și impozitul pe venit, de 16%, însă anumite categorii, așa cum este cazul multor angajați din domeniul IT, sunt scutite de plata acestei contribuții. Angajatorii trebuie să asigure pentru fiecare angajat în parte, contribuția la asigurările sociale (20,8%), o contribuție la fondul de șomaj (0,5%), contribuția la fondul de garantare al plății creanțelor salariale (0,25%), contribuția la asigurările sociale de sănătate (5,2%), dar și contribuția la fondul de accidente de muncă și boli profesionale (0,4%).

Optimizarea calculelor salariale printr-un soft dedicat

Definirea elementelor de salariu specifice unei companii, cum ar fi primele, reținerile, ratele, concediile, modul acestora de calcul, definirea valutei și actualizarea automată a salariilor la modificarea cursului valutar, definirea și actualizarea grilei de vechime, actualizarea salariului minim/mediu pe economie, coeficienții de deducere, suma de deducere personală, actualizarea taxei de salariat și cheltuielile societății, precum și multipe tipuri de contracte și fiscalități pot fi setate din panoul de administrare. Mai mult, softul de salarizare oferă în timp real buletine informative privind modificările legislative din domeniul salarizării, pentru ca utilizatorii să aibă siguranța că programul este actualizat în permanență în conformitate cu legislația în vigoare.

Datele de personal și contractele, precum și modificările care se pot aduce acestora, concediile de odihnă sau cele medicale, pontajul, avansurile, primele, reținerile, calculul drepturilor salariale sau al reținerilor, calculul pentru avans, lichidare și cheltuielile companiei sunt introduse în program, tocmai pentru a ușura semnificativ activitățile departamentului de resurse umane.

De asemenea, programul a fost gândit astfel încât să genereze și rapoarte pentru statul de plată, fluturași de salariu, template-uri de documente de personal (ca actele adiționale, contractele, adeverințele, deciziile), precum și rapoarte predefinite pentru evidența datelor din sistem, raportări standard către autorități și terți (ca declarația 112, adeverința pentru medic, anexa șomaj, nota de lichidare, cererea de recuperare sume de la FNUASS, Revisal, fișe fiscale), dar și orice alte documente de personal generate pe baza template-urilor deja predefinite.

Comentarii

Incarcati mai multe articole similare
Incarcati mai multe dupa atena.enea
Incarcati mai multe in Agenda HR

Lasă un răspuns

Verificati De asemenea

Munca de acasă, un nou trend de flexibilizare a relaţiilor de muncă

Nevoia angajatorului modern de a apela la opţiuni cât mai flexibile de utilizare a resurse…