Acasa Agenda HR Inspecția Muncii primește puteri noi. Guvernul le-a pus gând rău celor care muncesc la negru

Inspecția Muncii primește puteri noi. Guvernul le-a pus gând rău celor care muncesc la negru

2 min citire
0
0
468

Competențele noi pe care le va avea Inspecția Muncii vizează activitatea de control în domeniul relațiilor de muncă, securității și sănătății în muncă, potrivit Regulamentului de organizare şi funcţionare al acestei instituții din subordinea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, aprobat astăzi de Guvern.

Prevederile hotărârii de azi a Guvernului au în vedere următoarele modificări şi completări:

– adaptarea prezentului proiect de act normativ la modificările și completările aduse Legii nr. 108/1999 prin Legea nr. 51/2012, act normativ de nivel superior cu care se află în conexiune;

– redefinirea atribuţiilor generale şi specifice, pe domenii de activitate specifice, respectiv relaţii de muncă, securitate şi sănătate în muncă şi supravegherea pieţei în concordanţă cu noile prevederi legale, astfel încât să fie evitat paralelismul cu celelalte atribuții reglementate în prezent de Legea nr. 108/1999. Astfel, actul normativ stabileşte atribuțiile care țin punctual de specificul activității și care se reflectă atât în activitatea de control, cât și în activitatea compartimentelor suport, de specialitate, ale instituției.

– precizarea și detalierea atribuțiilor inspectorului general de stat şi inspectorilor generali de stat adjuncţi.

Potrivit unui comunicat remis presei, Inspecţia Muncii a făcut, în perioada ianuarie-iunie 2017, 69.295 de controale în domeniul relaţiilor de muncă, respectiv securitate şi sănătate în muncă. Aceste controale s-au finalizat cu un număr total de 53.600 sancţiuni contravenţionale, dintre care peste 5.000 de amenzi.

Comentarii

Incarcati mai multe articole similare
Incarcati mai multe dupa Revista HR Manager
Incarcati mai multe in Agenda HR

Lasă un răspuns

Verificati De asemenea

Cum să atragi și reții angajații de top într-o lume în continuă schimbare?

Într-o piață a muncii în continuă schimbare, unde angajații de top au devenit o resursă st…