Acasa Staffing Cum arata peisajul recrutarilor la inceput de 2014

Cum arata peisajul recrutarilor la inceput de 2014

6 min citire
0
0
455

Angajatorii romani anunta planuri de angajare pozitive pentru intervalul ianuarie-martie 2014, insa optimismul este temperat de marjele de crestere modeste, potrivit studiului Perspectivele Angajarii de Forta de Munca, realizat de Manpower pe un esantion de  625 de angajatori romani.

In primul trimestru al anului 2014, 78% dintre angajatorii romani intentioneaza sa pastreze stabil numarul total de angajati, in timp ce 11% previzioneaza o crestere a personalului, iar 10% o scadere a acestuia. Coreland datele, Previziunea Neta de Angajare, ajustata sezonier, este de +4%, relativ stabila fata de trimestrul anterior, dar mai slaba cu 6 puncte procentuale decat cea din primul trimestru al anului 2013.

„Ponderea angajatorilor care nu-si vor modifica numarul total de angajati a crescut cu inca 4 puncte procentuale fata de varful istoric atins in trimestrul trecut, semn ca din ce in ce mai multi angajatori se multumesc sa ramana in expectativa, asteptand evolutii pozitive mai clare inainte de a decide sa-si mareasca forta de munca. Actuala Previziune Neta de Angajare este deci un semnal incurajator, dar retinut, privind ritmul crearii de noi locuri de munca in urmatoarele trei luni.”, a declarat Valentin Petrof, directorul general al ManpowerGroup Romania.

Dinamica pietei muncii pe industrii
In perioada analizata, planurile de angajare sunt pozitive in sase din cele zece sectoare de activitate analizate in studiu, intentiile de angajare cele mai ferme fiind inregistrate in Industria Prelucratoare (+13%) si Agricultura, vanatoare, silvicultura si pescuit (+12%), urmate la distanta considerabila de sectorul Transport, depozitare  si comunicatii (+4%).
La polul opus, angajatorii din trei sectoare de activitate anticipeaza o scadere a numarului total de angajati, cea mai abrupta fiind in sectorul Constructii, unde Previziunea Neta de Angajare este de -11%.

Comparativ cu primul trimestru al anului 2013, valorile Previziunii sunt mai scazute in opt din cele zece sectoare. Cele mai drastice scaderi, de 20, respectiv 15 puncte procentuale, inregistrandu-se in Constructii si Comert cu ridicata si cu amanuntul. La capitolul evolutii optimiste se inscriu Agricultura, cu o crestere de 8 puncte procentuale, si Electricitatea, apa si gazele, cu o valoare egala celei de anul trecut.

Perspectiva regionala
Intentiile de angajare sunt optimiste in cinci din cele opt regiuni incluse in studiul Manpower, zonele Centru si Sud avand cea mai mare Previziune, de +8%, urmate de  Bucuresti Ilfov si Nord-Est cu +6% fiecare. In schimb, Previziunea pentru regiunea Sud-Est este de -4% (aici inregistrandu-se si cea mai drastica scadere in raport cu aceeasi perioada a anului 2013, de 17 puncte procentuale), iar pentru Vest de -3%.

„Pe tot parcursul anului 2013 am observat cum piata fortei de munca s-a egalizat pe masura ce angajatorii cautau echilibrul intre a gestiona nesiguranta si a profita de oportunitatile de dezvoltare. Climatul general va fi prudent si in noul an. Atat cresterile, cat si descresterile numarului total de angajati devin marginale, iar variatia inter-regionala se diminueaza,” a explicat Valentin Petrof.

In raport cu primul trimestru al anului 2013 peisajul recrutarilor este mai anost in conditiile in care sase din cele opt regiuni au raportat scaderi. In Sud-Est avem cea mai mare scadere, de 17 puncte procentuale, iar in Nord-Vest si Vest avem o diminuare de 12 puncte procentuale. Singura regiune in care valoarea Previziunii este mai mare este cea de Centru, cresterea fiind de 3 puncte procentuale. In Bucuresti-Ilfov Previziunea are aceeasi valoare ca anul trecut.

* Nota: Previziunea Neta de Angajare se obtine din diferenta intre procentul de angajatori care anticipeaza o crestere a volumului total de angajari si procentul de angajatori care prevad o scadere a angajarilor in locatia lor, in trimestrul urmator. Pentru tarile care au acumulat date cel putin 17 trimestre consecutiv, printre care si Romania, cifrele citate au fost supuse ajustarii sezoniere, cu exceptia cazului in care se specifica altfel.

Comentarii

Incarcati mai multe articole similare
Incarcati mai multe dupa Roxana Maxim
Incarcati mai multe in Staffing

Lasă un răspuns

Verificati De asemenea

Câteva noi tendințe în L&D – The Learning Tipping-Point

De Mihai Zânt Activez de peste zece ani în domeniul formării adulților și am avut nenumăra…