Acasa Agenda HR Boscolo & Partners și Payout Payroll Outsourcing vor reprezenta Crowe Horwath International în România

Boscolo & Partners și Payout Payroll Outsourcing vor reprezenta Crowe Horwath International în România

7 min citire
0
0
691

Boscolo & Partners și Payout Payroll Outsourcing vor reprezenta în mod oficial și exclusiv rețeaua Crowe Horwath International pe piața din România, începând din luna octombrie, 2016.

Crowe Horwath International este o rețea globală de  firme de consultanţă, audit şi contabilitate, cotată  în top 10 rețele de specialitate la nivel mondial, cu peste 33,000 de profesioniști grupați în 750 de sedii, oferind expertize detaliate şi precise în 130 ţări din întreaga lume.

„Suntem încântați să avem firma Boscolo & Partners (B&P) cu talentul și capacitățile sale în cadrul rețelei noastre. Ocupând locul 7 în topul celor mai mari firme de servicii profesionale din țară, B&P extinde prezența Crowe Horwath International în România”, a declarat J. Kevin McGrath, director executiv al Crowe Horwath International.”Așteptăm cu nerăbdare profesioniștii din B&P ca sursă de valoare pentru clienții rețelei noastre în servicii de audit, consultanță fiscală și consultanță în industriile specializate.”

În calitate de membru independent al Crowe Horwath International, Boscolo & Partners și PayOut Payroll Outsourcing vor trece printr-un proces de rebranding menit să alinieze imaginea acestor firme la standardele de brand internaționale ale CHI. Prin parteneriatul semnat, cele două companii vor beneficia de resursele și sprijinul celor peste 200 firme independente de servicii de contabilitate şi consultanţă membre ale Crowe Horwath International.

Boscolo & Partners oferă clienților săi (în special investitori străini) servicii integrate și complete, asistându-i în fiecare etapă de dezvoltare a afacerii, în deplină concordanță cu dinamismul și realitățile mediului de afaceri autohton și internațional. „Integrarea în rețeaua Crowe Horwath International reprezintă pentru Boscolo & Partners nu doar o oportunitate de dezvoltare, ci și o validare a poziției și calității serviciilor oferite. Suntem entuziasmați să ne alăturam echipei Crowe Horwath” – a declarat Camillo Giovannini, International Liaison Partner in cadrul Boscolo & Partners.

Boscolo & Partners este una dintre cele mai vechi firme de consultanță de pe piața din România, activând în cele mai mari orașe ale țării, încă din 1994. Prezența constantă pe piața serviciilor de consultanță din România este o garanție pentru seriozitatea și precizia expertizelor oferite de cei peste 100 specialiști care fac parte din departamentele de audit, constabilitate, legal și taxe.

Payout Payroll Outsourcing SRL a luat naștere în 2011, ca urmare a alăturării grupului Zucchetti, unul din liderii europeni în soluții IT, societății Boscolo & Partners, cu scopul de a îmbina expertiza în domeniul IT și de HR a celor două companii. “Payout a fost un pas firesc, în prezent fiind un jucător important pe piața de profil și livrând lunar peste 7000 de fluturași. Considerăm ca poziția Payout este solidificată de capacitatea de adaptare a serviciilor HR prin soluțiile IT moderne, împreună cu experiența în domeniul legislativ de profil, propunând clienților noștri servicii personalizate și precise. Sunt sigur că parteneriatul cu Crowe Horwath ne va deschide calea spre noi oportunități.” – a declarat Marco Marchetti, Administrator Payout.

Firmele membre Crowe Horwath International sunt reprezentate prin servicii de înaltă calitate, procese integrate de servicii de livrare şi un set comun de valori fundamentale care ghidează deciziile zilnice. Fiecare companie este consacrată ca lider în comunitatea sa locală de business, având personal local, oferind astfel o cunoaștere a legilor şi regulilor importante pentru clienții care preiau asociații noi sau care se extind în alte ţări. Firmele membre Crowe Horwath International sunt cunoscute pentru efortul sustinut în cadrul sectorului privat si public, construind o reputație internațională în domeniul serviciilor de audit, taxe şi servicii de consultanță.

În România, activitatea online a companiilor Boscolo & Partners și Payout Payroll Outsourcing va fi reunită pe noul portal www.crowehorwath.ro

Comentarii

Incarcati mai multe articole similare
Incarcati mai multe dupa atena.enea
Incarcati mai multe in Agenda HR

Lasă un răspuns

Verificati De asemenea

Munca de acasă, un nou trend de flexibilizare a relaţiilor de muncă

Nevoia angajatorului modern de a apela la opţiuni cât mai flexibile de utilizare a resurse…