Acasa Planeta HR Organisational Development Sa fii copil e un lucru serios…mai ales in Comunicare Interna

Sa fii copil e un lucru serios…mai ales in Comunicare Interna

9 min citire
0
0
632

Ce iti doresti de la viata? Cati bani vrei sa castigi? In ce domeniu te vezi lucrand? Ai timp sa-ti iei concediu? Cate sedinte ai maine?

Traim intr-un mediu in care orientarea catre profit este esentiala, iar fiecare minut petrecut la serviciu conteaza. Dar chiar daca suntem „oameni mari”, cu responsabilitati, liste de sarcini, intalniri si proiecte, cu totii avem nevoie de copilarie! Si pentru ca „atunci cand o sa fiu mare vreau sa mai fiu si copil”, am ajuns sa lucrez in Comunicare Interna si cred ca, tot atunci, am inceput sa-mi reamintesc cat de important e jocul.

„All work and no PLAY makes Jack a dull boy”
 La Mega Image avem peste 6.300 de Jack si Peter Pan… la sediu, la depozit si in fiecare dintre cele aproape 150 magazine (neluand in considerare si unitatile Shop & Go).

Cine este Jack si ce legatura are Peter Pan cu noi? Jack e fiecare dintre noi, e copilul care a crescut, care poate nu se mai regaseste si e nelinistit. Iar Jack are la randul lui, in interior, un Peter Pan (sau o Tinkerbell) care ne invita la joc si ne face sa ne retraim copilaria. In fond, noi, adultii, am inteles ca „a fi copil e un lucru serios”, asa ca am inventat Monopoly, Catan,Paintball, parcuri de aventura si alte forme mai „serioase” de joc!

Totul se rezuma la faptul ca omul este o fiinta sociabila prin definitie, iar Comunicarea Interna intelege asta foarte bine.

Un studiu publicat de Communicaid Group in 2009 caracteriza societatea romaneasca ca pe o cultura orientata catre familie si prieteni. Sintetizand, romanii pun accent pe relatiile interpersonale, fie ca vorbim de cele dezvoltate in mediul profesional, fie de cele prezente in viața privata, astfel ca ne propunem ca din cand in cand sa ii invitam pe colegii nostri sa „isi dea un restart” si sa se joace!

La prima vedere poate parea inutil, dar pe termen lung aceasta joaca ii incurajeaza pe colegii nostri sa socializeze si sa-si creeze amintiri placute legate de prezența la birou, ducand astfel la consolidarea echipelor. Practic, jocurile la care ii invitam pe colegii nostri sunt echivalentul stroke-urilor pozitive (stimuli oferiti de un om unui alt om) – foarte importante, de altfel, in relatiile profesionale, acestea imbunatatind calitatea vietii. Iar Comunicarea Interna incearca sa acorde aceste stroke-uri prin joc, la serviciu, pentru o atmosfera pozitiva, detensionata si productiva.

Cum incepe joaca in Comunicare Interna
Chiar daca vorbim de jocuri si distractie la birou (de exemplu, Energizing Monday sau Happy Friday), avem nevoie de un „joc de strategie” prin care sa stabilim fiecare concept, dar si un buget detaliat (pentru ca, da, imaginatia si creativitatea se raporteaza si ele la costuri). Totul se pune pe hartie (sau Excel), cu sase luni inainte, avand in fata calendarul pe anul urmator.

Joaca de-a serviciul! Ce vorbim cu Jack si ce vorbim  cu Peter Pan?
I-am scris lui Peter Pan despre catei, pisicute si hamsteri oferiti spre adoptie si l-am provocat la concursuri si evenimente de tot felul (de la concursuri fulger de cultura generala, la probe de forta pentru Ziua Barbatului, la workshop-uri de incondeiat oua, la concursuri de retete, la „cautari de comori” prin sediu, la quiz-uri in care ii invitam sa recunoasca diverse melodii, iar lista poate continua). Dar nu vorbim doar cu Peter Pan… avem momente in care vorbim atat cu Jack, cat si cu Peter: fie in cadrul emisiunii noastre interne, fie prin newsletter sau tot felul de afise. Mai mult decat atat, avem si o multime de momente numai pentru Jack: atunci cand vrem sa ii povestim despre noile noastre produse, despre cele mai recente proiecte, despre magazinele deschise, procedurile si evenimentele strategice speciale sau mesajele din partea echipei de management.

Sunt zile si zile! Si pentru ca vreau sa va arat exact care e ponderea dintre distractie si business intr-o companie cu peste 6.300 de angajati, m-am gandit ca unul dintre cele mai graitoare exemple ar fi…ei bine…cifrele! Iata ce au insemnat ultimele sapte luni pentru noi:

–          peste 450 de mesaje trimise catre angajatii nostri;
–          15 emisiuni interne;
–          15 newslettere;
–          24 de evenimente si concursuri.

Ca pondere, in aceste sapte luni, peste 60% dintre mesajele si informarile trimise de catre echipa de Comunicare Interna au vizat activitatea companiei, iar aproximativ 37% au fost generate de creativitatea echipei de Comunicare Interna pentru un pic de distractie si relaxare.


Salvati de clopotel
Cu totii stim ca e esential sa iti iei pauze in timpul unei zile  de munca, iar New York Times ne sfatuia intr-un articol: pentru a te incadra in deadline-uri, ia-ti o pauza!

Tocmai din acest motiv, Comunicarea Interna incearca sa scoata angajatii din rutina unei zile. Chiar daca ne dorim sa le oferim „doza saptamanala” de relaxare si distractie, organizam evenimente care sa nu necesite implicarea lor pe o durata foarte mare de timp, continuand sa avem in minte scopul business-ului, si anume, profitul!

Asadar, va invit sa luati o pauza! Chiar daca se zice ca traiesti o singura data, nu cred ca e tocmai asa: traiesti in fiecare zi si mori o singura data, asa ca traiti viata in fiecare zi si nu uitati sa va jucati pentru ca, dupa cum spunea Albert Einsten, „jocul e cel mai elevat tip de cercetare”.

 

  
Andreea Constantin
Manager Comunicare Interna in cadrul Mega Image

Comentarii

Incarcati mai multe articole similare
Incarcati mai multe dupa Roxana Maxim
Incarcati mai multe in Organisational Development

Lasă un răspuns

Verificati De asemenea

Câteva noi tendințe în L&D – The Learning Tipping-Point

De Mihai Zânt Activez de peste zece ani în domeniul formării adulților și am avut nenumăra…