Acasa Planeta HR HR Tools STUDIU: Ce caută angajatorii de la absolvenții IT atunci când recrutează

STUDIU: Ce caută angajatorii de la absolvenții IT atunci când recrutează

8 min citire
0
0
751

Platforma Crystal Talent Solutions realizează un studiu din care să aflăm gradul de pregătire pentru angajare al absolvenților IT și detalii despre universitățile care propun cei mai performanți absolvenți.

Implicarea celor vizați este cu atât mai importantă cu cât, de această dată, față de alte studii similare, „The Employability in IT–University Survey and Rankings” este concentrat pe abilitățile practice ale absolvenților utile pentru angajare și mai puțin pe performanțele lor academice, analizând cerințele din perspectiva celor mai importanți angajatori din România.

Așadar, dacă ești angajator sau omul responsabil cu angajările în domeniu și consideri oportună contribuția ta la acest studiu, nu ezita să completezi acest chestionar.

Timpul necesar pentru completarea chestionarului este de aproximativ 5 minute.

Răspunsurile sunt confidențiale!

Raportul final va conține doar datele consolidate obținute prin analiza răspunsurilor primite la acest chestionar și, ca recunoaștere a contribuției aduse, în măsura în care respondenții optează pentru acest lucru, o să le fie transmis direct în căsuța de e-mail.

De ce să participi la acest studiu

Prin acest studiu se urmărește colectarea punctului de vedere a aproximativ 100 până la 200 de recrutori din companiile românești. Rezultatele acestuia vor releva ce vor recrutorii să găsească între cursurile universităților, care sunt abilitățile căutate de angajatori, precum și care sunt instituțiile românești care produc cei mai performanți absolvenți.

Informațiile desprinse din studiu sunt valoroase nu doar pentru clienții Crystal Talent Solutions. Studiul va putea fi de folos și instituțiilor de învățământ, agențiilor guvernamentale și chiar și studenților și absolvenților.

Cine sunt Crystal System

Compania a înțeles, încă de la începutul activitații sale, că există o lipsă de resurse calificate pe piața IT&C. Pentru a umple acest gol cu profesioniști din domeniul IT&C, aceasta a inițiat, începând din anul 2004, programele sale educaționale universitare, cunoscute în prezent ca platforma Crystal Talent Solutions.

Programul se bazează pe metodologii științifice pentru transfer avansat și accelerat de cunoștințe și metode de predare, cum ar fi comunitățile de practică și metodologia Nonaka de management al cunoștințelor.

În cadrul comunităților de practică, Crystal Talent Solutions stabilește legătura lipsă dintre cererea mediului de afaceri și sectorul educației, dintre lumea academică și studenții ce reprezintă talentele de mâine.

Programele educaționale Crystal University oferă gratuit cursuri relevante de IT&C pentru studenții din universitățile publice. Aceste cursuri includ elemente de bază precum Algorithm, SQL, Java, ABAP, dar și subiecte și aplicații mai complexe precum Data Science, Data Mining, în context Cyber Security Environments, Building Information Modeling „BIM”, Industry 4.0, IoT, Cloud Computing, Big Data și multe altele.

Până în 2020, Crystal System a oferit aceste cursuri în opt universități publice din sud-estul Europei și a asigurat un schimb științific, academic de cunoștințe cu parteneriate de cercetare și dezvoltare, pentru universitățile din rețeaua sa.

La cea de-a 20-a aniversare, Crystal System anunță cu mândrie primirea a doi noi parteneri în cadrul programului său de alianță universitară:

Universitatea din Pitești unde accentul educațional va fi pus pe aplicațiile din industria 4.0, managementul datelor, cloud-computing și Big Data din domenii precum producția auto, ingineria mecanică și electrică,

Universitatea Tehnică de Inginerie Civilă București, unde accentul va fi reprezentat de segmentul construcții, servicii din domeniul construcțiilor și imobiliare 4.0, incluzând subiecte precum BIM, Realitate virtuală, Realitate augmentată, Managementul proiectelor de construcții, Clădiri și orașe inteligente, dar și de inginerie specifice, cum ar fi protecția seismică sau tunnel jacking și multe altele care vor fi integrate.

În mod constant Crystal Talent Solutions pregătește mai mulți studenți decât solicită propriile sale departamente, în medie Crystal educă peste 1.500 de studenți pe an din toate universitățile afiliate. În felul aceasta, Crystal Talent Solutions ajută la reducerea decalajului de resurse calificate și contribuie activ la dezvoltarea regională a comunităților în care Crystal Talent Solutions este activă. De asemenea, Crystal Talent Solutions susține mediul de afaceri să găsească talentele potrivite și îi sprijină pe studenți să iși găsească drumul catre viitoarea lor carieră.

Acest studiu este realizat de Platforma Crystal Talent Solutionsîn colaborare cu partenerii media Revista HR Manager, DoingBusiness.ro și revista ANIS în perioada decembrie 2020 – martie 2021.

Comentarii

Incarcati mai multe articole similare
Incarcati mai multe dupa Marilena
Incarcati mai multe in HR Tools

Lasă un răspuns

Verificati De asemenea

Strategii HR de succes: cum își consolidează companiile brandul de angajator și își promovează angajații

Într-un context de piață a muncii extrem de competitiv și în continuă schimbare, strategii…