Acasa Planeta HR Organisational Development Omul, în centrul preocupărilor organizației

Omul, în centrul preocupărilor organizației

11 min citire
1
0
1,012

2020 se conturează a fi anul în care umanitatea va fi potențată și mai mult de tehnologie. Am scăpat de fricile legate de roboții care ne vor „fura“ locurile de muncă și am înțeles că lumea se schimbă cu o viteză uimitoare, prin urmare și noi trebuie să ne adaptăm. Am depășit și etapa de experimentare cu diverse soluții, platforme și programe pentru digitalizare și automatizare, inclusiv în HR.

de CONSTANTIN PESCARU

Acum, mai ales în contextul coronacrizei, acolo unde se poate, se lucrează tot mai mult de acasă și se folosesc din ce în ce mai multe unelte digitale. Iar accentul se pune (sau ar trebui să se pună) pe responsabilizare, grijă, comunicare online și sprijin moral, tehnologic și informațional. Cu alte cuvinte, vedem pe pielea noastră cum tehnologia potențează umanitatea.

Așadar, este momentul prielnic ca departamentul de HR să se canalizeze și mai mult pe ce contează cu adevărat într-o organizație: OMUL. Viitorologul Gerd Leonhard spune că ar putea fi un fel de Renaștere.

Ce presupune acest lucru pentru HR, printre altele:

  • îmbunătățirea proceselor nu va mai fi o prioritate;
  • în schimb, focusul principal va fi pe dezvoltarea oamenilorși coeziunea echipelor;
  • empatia, bunătatea, bucuria sunt valori ce vor fi din ce în cemai pregnante pentru organizații;
  • programele de învățare vor fi integrate natural în modul încare muncim;
  • HR-ul va prelua inițiativa în a propune și susține programecare să facă organizația un loc mai bun pentru oameni.

Am stat de vorbă cu câțiva specialiști în HR din țara noastră pentru a obține o viziune locală despre cele mai importante trenduri ale anului 2020 în România.


PRINCIPALELE TRENDURI ÎN ROMÂNIA ANULUI 2020

marius-ciurariuMARIUS CIURARIU, HR DIRECTOR, PROVIDENT

Cred că unul dintre cele mai puternice trenduri, care a schimbat raportul de forţe pe piaţa muncii, este că, din ce în ce mai mult, angajaţii sunt cei care decid trendurile.

Modul cum se transformă o companie depinde în proporţii tot mai mari de aşteptările oamenilor – până la urmă, nu poţi să ai o companie fără oameni. Pentru mine, cele mai importante trei trenduri reprezintă, de fapt, un mix între emoţie, automatizare şi performanţă.

INTELIGENȚA ARTIFICIALĂ

Spunem de multe ori că trăim într-o lume care devine din ce în ce mai tehnologizată. Poate tocmai de aceea există şi teama că oamenii vor fi în curând înlocuiţi de roboţi. Eu cred că avem libertatea să alegem combinaţia potrivită pentru profilul fiecărei companii şi să integrăm roboţii în munca de zi cu zi. Noi, cei din HR, avem puterea să fim ambasadori pentru tehnologia care le permite oamenilor să-şi folosească timpul mai eficient, să le ia de pe cap sarcinile repetitive şi care nu le oferă satisfacţie în vreun fel.

Folosirea inteligenței artificiale și a RPA-ului fac deja parte din modul de lucru al multor companii din România şi, cu siguranţă, 2020 nu va fi o excepţie. Deşi folosirea roboţilor în zona de HR poate ridica o sprânceană sau mai multe, pot să vă dau ca exemplu succesul nostru în implementarea unor softuri de acest gen în zona de recrutare. Da, sună ciudat că departamentul a cărui strategie este „People first“ să fie şi primul din companie care a introdus un astfel de robot. Arya este un robot în premieră în lumea de HR din România, care preia onboarding-ul complet al unui angajat nou în companie.

Arya a inspirat colegii din alte departamente, iar în prezent avem încă trei alți roboți, dintre care doi implementați: Jorah și Sherlock. În prezent, lucrăm la un chat boot și la a muta și procesul de offboarding în sarcina Aryei.

EXPERIENȚA ANGAJAȚILOR

Puţine lucruri loializează angajaţii ca oportunităţile de dezvoltare, atât pe verticală, cât şi pe orizontală. Este şi uşor de înţeles de ce: nevoia de a descoperi, îmbunătăţi, evolua este în fiecare dintre noi. Un angajator care nu hrăneşte această nevoie nu se poate aştepta ca angajaţii să evolueze, să rămână în companie şi, la rându-i, compania să se dezvolte.

Glassdoor susține faptul că angajații acordă o importanță mai mare culturii decât salariului atunci când vine vorba de satisfacția în muncă. De aceea, eu cred că, în România, companiile se vor vedea nevoite să crească investiţia în angajaţii lor. Anul trecut, de exemplu, noi am crescut cu 30% investiția în oameni, fie că vorbim de creșteri salariale, programe de dezvoltare, tehnologie, evenimente pentru angajați, pe toate leam gândit punând experiența angajatului pe primul loc.

WELLBEING

Companiile care gândesc pe termen lung, sau, cum zice englezul, forward thinking, au ridicat ștacheta în ceea ce privește oferta de wellbeing pentru angajați. Poate că noi nu suntem încă la nivelul țărilor din Europa de Vest și America, dar românii prind destul de repede trendul și încep să își crească așteptările legate de această zona. Eu cred că o companie are nevoie de o cultură a wellbeing-ului, pe care să o implementăm la nivel individual, la nivel de echipă și în întreaga organizație.

Wellbeing, pentru mine, este mai mult decât o zi a fructelor, decât un masaj la birou. Starea de bine ar trebui să includă elemente care țin de sănătatea fizică, mentală, dar și financiară a angajaților, pentru că toate aceste lucruri fac mai ușoară viața unui angajat.

Tot aici intră și spațiul de lucru, dar și programul. În Provident, noi suntem în al doilea an al programului de wellbeing dedicat angajaților și care se numește „E despre mine“. Pentru noi, wellbeing înseamnă grijă pentru angajați, pentru sănătatea lor pe toate planurile.


 

* Acest material a fost publicat în numărul 63 al Revistei HR Manager, ediția ianuarie-martie 2020.

 

Comentarii

Incarcati mai multe articole similare
Incarcati mai multe dupa Marilena
Incarcati mai multe in Organisational Development

One Comment

  1. […] Continuarea materialului o găsiți în site-ul http://www.hrmanageronline.ro. […]

Lasă un răspuns

Verificati De asemenea

Strategii HR de succes: cum își consolidează companiile brandul de angajator și își promovează angajații

Într-un context de piață a muncii extrem de competitiv și în continuă schimbare, strategii…