Acasa Agenda HR 6 cărți pe care orice lider trebuie să le citească

6 cărți pe care orice lider trebuie să le citească

6 min citire
0
0
651

Ce au în comun cei mai buni lideri? Orice listă care trece în revistă calitățile liderilor de succes include referiri la învățarea continuă. Înainte de a te înscrie la traininguri intensive și MBA-uri, câteva titluri de cărți oferă adevărate lecții de leadership.

Ce ar citi lideri ca fondatorul Amazon – Jeff Bezos, sau, la noi în țară, nume ca Cezar Rapotan – șeful Arabesque? Lista celor mai bune lecturi pe care orice persoană aflată într-o poziție de conducere ar trebui să le parcurgă include următoarele titluri:

     1.Omul în căutarea sensului vieții de Viktor E. Frankl

Vândută în peste 2 milioane de exemplare și considerată una dintre cele mai influente cărți în Statele Unite, Man’s Search for Meaning este istoria experienței autorului în lagărele naziste de la Auschwitz și Dachau și lecțiile de viață rezultate de aici. Este o poveste despre o viață trăită cu sens, motivații și tăria spiritului uman – ultimul fort de apărare atunci când corpul se prăbușește și umanitatea din jur pare să își fi pierdut calea.

     2. Triburi de Seth Godin

Triburile istorice, organizațiile zilelor noastre și social media au în comun mai multe lucruri decât ne-am imagina. Tribul este un grup de oameni cu interese comune, același mod de comunicare și, neapărat, un lider. Întrebările la care încearcă să răspundă autorul în această carte sunt: de ce simt oamenii nevoia să facă parte dintr-un grup și, în epoca internetului care a eliminat limitele geografice și unde se fac auzite nenumărate voci, cine ne va conduce? O excelentă discuție despre leadership și influenceri.

  1.     Cum să câștigi prieteni și să influențezi oameni de Dale Carnegie

Un clasic al literaturii de management și nu numai, această carte vorbește, de fapt, despre inteligența emoțională. Cum câștigi ușor prieteni? Pe scurt, vorbind mai puțin despre tine și arătându-te interesat de ceea ce au alții de spus.

  1. Daring Greatly de Brené Brown

O carte despre curaj și vulnerabilitate, scrisă de una dintre cele mai respectate și citite cercetătoare și autoare din domeniul psihologiei, americanca Brené Brown. De ce este o lectură importantă în leadership? Pentru că vorbește despre depășirea fricii și a rușinii și despre a îndrăzni să îți urmezi visurile în ciuda trecutului, a sentimentului de vulnerabilitate și a oricăror inhibiții.

  1. The War of Art de Steve Pressfield

Cu toate că este o lectură adresată în primul rând celor care lucrează în industrii creative și care vorbește despre provocările și îndoiala de sine care apar atunci când scrii o carte sau publici un articol, lecțiile pe care le oferă The War of Art pot fi transferate cu ușurință în business. O carte utilă celor care sunt la primele încercări de a crea o afacere proprie.

  1. Find a Way de Diana Nyad

În 2013, Diana Nyad a devenit prima persoană din lume care a traversat înot distanța dintre Cuba și Florida (Oceanul Atlantic), la vârsta de 64 de ani. Povestea acestei aventuri extraordinare este redată de autoare nu doar în această carte, ci și într-una dintre cele mai de succes conferințe TED.

Sursa foto: Stocksnap

Comentarii

Incarcati mai multe articole similare
Incarcati mai multe dupa Marilena Ispas
Incarcati mai multe in Agenda HR

Lasă un răspuns

Verificati De asemenea

Strategii HR de succes: cum își consolidează companiile brandul de angajator și își promovează angajații

Într-un context de piață a muncii extrem de competitiv și în continuă schimbare, strategii…