Acasa Training What’s on the inside, shows up on the outside

What’s on the inside, shows up on the outside

4 min citire
0
0
556

Munca hibrid și păstrarea ei ca formă de lucru și după încheierea pandemiei este un subiect ce preocupă tot mai mult companiile. Mulți lideri i-au înțeles deja avantajele, așa că modul în care aceasta va trebui inclusă ori asimilată în noua normalitate profesională ține deschisă agenda multor dicuții. Despre viitorul muncii hibrid, flexibilizare, dar și despre cum a recreionat pandemia harta organizațiilor și a retrasat nevoile și cerințele angajaților și angajatorilor deopotrivă au vorbit specialiștii invitați la cea de a opta ediție a evenimentului FAST FORWARD. ORGANIZAȚIA VIITORULUI – THE FUTURE OF EMPLOYEE EXPERIENCE, organizată în zilele de 21 și 22 aprilie 2021 de Revista HR Manager, cu sprijinul Humanistic.

Pentru cei care vor să își reamintească și pentru cei care nu au putut participa la evenimentul live, prezentăm succint cele mai importante idei desprinse din prezentarea susținută de Felicia Georgescu, Head of Human Resources and CSR, Sodexo Pass Romania.

Tema pe care aceasta a abordat-o a fost „Quality of life at work”. A vorbit despre variabilele stării de bine la muncă: angajament, motivare, recunoaștere, respect sau empatie și cum sunt stimulate toate acestea, pe baza studiilor de climat organizațional.

Iată mai jos ideile principale:

  • Ce a însemnat pandemia și cu ce domeniu a început
  • Trecerea în online a companiei
  • Definiția Employee Experience
  • Misiunea companiei –  o experiență personalizată a angajatului lor
  • Beneficii oferite angajaților pe perioada pandemiei
  • Structurile transversale concentrate pe segmentele de clienți
  • Metodologia OKR
  • Key Result
  • Agilitate
  • Mindset
  • Apetitul de a accepta schimbările
  • Programul Talent Booster
  • Learn and relearn
  • Feedback culture
  • Platforma Peakon – platformă de HR
  • Engagement, interacțiune, comunicare, înțelegere, reacție
  • HR BP (BP=Business Partner)
  • Platforma BOB
  • Live my life
  • Smart work
  • Seatbelt Consulting, Office 365 – „prietenii cei mai buni ai companiei”
  • CSR – Proiectul Together for Tomorrow – Limit the COVID Impact
    Stop Hunger – donații de calculatoare în zona rurală
    Stop Hunger – Build Life Skills
    Stop Hunger – Bring a smile
  • One size does not fil all
  • Employee wellbeing

Puteți urmări aici înregistrarea integrală cu prezentarea Feliciei Georgescu.

Pentru mai multe detalii despre eveniment și opiniile invitaților noștri, găsiți aici înregistrarea evenimentului.

Comentarii

Incarcati mai multe articole similare
Incarcati mai multe dupa Marilena
Incarcati mai multe in Training

Lasă un răspuns

Verificati De asemenea

Benoît CHERRÉ: Autenticitatea ca ideal etic în situații provocatoare

În universul provocărilor etice, managerii de resurse umane (HR) se află adesea la interse…