Agenda HR — 13 November 2017

Odată cu extinderea pieţei muncii, parteneriatele, proiectele internaţionale şi echipele din multinaţionale au ridicat noi provocări în domeniul comunicării şi, implicit, al limbilor străine.

De Delia Dragomir

Nu am exagera în niciun fel dacă am spune că trainingurile şi cursurile de limbi străine s-au transformat foarte mult în ultimii ani pentru a acoperi cât mai bine nevoile angajatului modern. Deloc surprinzător, trendul se menţine, companiile nu mai solicită, astăzi, cursuri obişnuite, ci programe de training complexe, menite să aducă angajatul cât mai aproape de interlocutor sau de client. Abordarea unui curs de limbi străine pentru profesionişti pune accent în prezent pe o componentă puternic personalizată, care ia în calcul sectoarele în care activează angajaţii, obiectivele de comunicare ale companiei, dar şi rezultatele imediate şi tangibile. Angajaţii moderni au nevoie de un set de competenţe reale, care să le faciliteze integrarea într-un mediu de afaceri global, cu graniţe invizibile. Vorbim de interacţiuni din ce în ce mai dese cu parteneri, colegi, furnizori sau clienţi care vorbesc diverse limbi străine, motiv pentru care cunoaşterea temeinică a acestor limbi străine devine o cerinţă obligatorie. Beneficiile programelor de training lingvistic sunt multiple, iar rezultatele sunt, de obicei, imediate şi vizibile în activitatea de zi cu zi a angajaţilor. În acelaşi timp, însă, trainingul lingvistic a devenit o strategie de motivare şi de retenţie a angajaţilor: eu, de exemplu, am observat un grad mult mai mare de autonomie, implicare şi productivitate la angajaţii care au beneficiat de astfel de programe de dezvoltare. Trainingul lingvistic corporate este, aşadar, o investiţie în oameni care ar trebui luată în considerare de toate companiile.

Blended Learning

Blended Learning este unul dintre programele care pot reprezenta soluţia ideală pentru comunicarea în limbi străine. Pe de-o parte avem o platformă performantă care îi permite angajatului accesul neîntrerupt la resurse moderne, de cealaltă parte avem trainerul specializat Eucom care, prin şedinţele „face-to-face”, răspunde perfect nevoii de interacţiune a cursanţilor. Această strategie de training este dedicată celor care au nevoie de flexibilitate în procesul de învăţare şi care îşi doresc să studieze oriunde şi oricând. Totodată, se potriveşte tuturor stilurilor de învăţare şi este ,,cost-effective”.

Microlearning

Aşa cum am mai spus, angajatul de astăzi este în permanentă mişcare, concentrat pe îndeplinirea mai multor obiective la job, aşa că are nevoie ca învăţarea să fie flexibilă, dar, în acelaşi timp, eficientă. Pornind de la fundamentul personalizării trainingului lingvistic, echipa noastră a implementat o nouă strategie în predare, microlearning-ul, strategie care constă în livrarea unor porţii mici, dar consistente de cunoştinţe lingvistice. Programele de training personalizat pe limbaj specializat cu microlearning ca metodă complementară de învăţare au avantajul unui engagement mare din partea cursanţilor.

,,Courses Without Walls”

Pe lângă oferta de programe de training specializat, echipa noastră a creat conceptul de „Courses Without Walls”. În cadrul acestui tip de cursuri e reimaginat spaţiul de studiu al unei limbi străine şi sunt create experienţe pozitive de învăţare în contexte similare celor întâlnite în activitatea zilnică a angajaţilor sau în contexte distincte, neconvenţionale, relaxate. Ce se întâmplă, mai precis? Realizăm imersiunea în limba străină aleasă, iar pe durata întregului curs interacţiunile dintre membrii grupei sau cu alţi participanţi se desfăşoară în limba respectivă.

Trainingul lingvistic, o strategie de motivare şi eficientizare a angajaţilor

O abordare personalizată şi integrată a programului de training lingvistic poate deveni, de asemenea, şi o strategie de motivare şi de eficientizare a angajaţilor unei companii. Dacă ne gândim că mediul business de azi este unul globalizat, că interacţiunile angajaţilor sunt cu parteneri, colegi ori furnizori care provin din alte culturi, care vorbesc alte limbi, vom înţelege mai uşor faptul că angajatul devine independent atunci când are abilităţile specifice jobului şi ştie că poate să comunice liber în orice context situaţional. Una din nevoile esenţiale ale angajatului modern este autonomia, independenţa de a performa în mediul de afaceri actual. Prin urmare, dacă acoperă nevoia de autonomie a angajatului, managerul va vedea mai multă implicare din partea acestuia, o mai mare satisfacţie cu privire la job şi angajament faţă de companie. De aceea, trainingul lingvistic personalizat se aseamănă cu un contract psihologic prin care compania promite să îi ofere angajatului şansa la un plan coerent de îmbunătăţire şi dezvoltare a abilităţilor.

Care sunt cele mai solicitate limbi străine 

Până de curând, ponderea trainingurilor de limba engleză era aproape constant de 55%, limba franceză 16% şi limba germană 13%, însă, de la începutul anului 2017, am observat o creştere substanţială a nevoii de cursuri de limba germană – 31%, aproape în tandem cu solicitările de cursuri limba engleză, 39%. Majoritatea solicitărilor vin fie de la companii axate pe parteneriate cu Germania şi alte ţări din Europa de Vest vorbitoare de limba germană, fie de la companii care le oferă angajaţilor beneficii sub forma trainingurilor lingvistice şi optează pentru limba germană pentru că limba engleză le este deja cunoscută angajaţilor.

De cealaltă parte, însă, studiul evaluărilor lingvistice ale candidaţilor din procesele de recrutare aduce în prim-plan şi alte informaţii: limbile engleză şi franceză sunt în continuare cele mai dorite de către angajatorii români, 37%, respectiv 31% dintre candidaţi fiind testaţi la aceste limbi. Aceste concluzii sunt evidenţiate de analiza asupra unui eşantion de 4.761 de candidaţi testaţi în perioada ianuarie – iunie 2017 de Eucom.

Cum alegi cel mai bun training pentru angajaţi

Primul pas în demararea unui program de training lingvistic este analiza nevoilor angajaţilor din companie: ce limba străină au nevoie să înveţe, de la ce nivel pornesc studiul şi la ce nivel de competenţă trebuie să ajungă, în ce domeniu îşi desfăşoară activitatea şi ce abilităţi trebuie să deprindă. Apoi, este utilă cunoaşterea tipului de training ideal pentru angajaţi: managerul trebuie să ştie că poate opta pentru training ,,face-to-face”, pe limbaj general ori pe limbaj specializat, pentru traininguri online sau de tip blended learning, dar şi pentru programe de imersiune ori alte programe alternative.

Odată definite nevoile de training ale angajaţilor şi începută cercetarea de piaţă, managerul trebuie să ia în considerare reputaţia furnizorului, adică experienţa în segmentul corporate şi standardele de calitate, aria de acoperire, dar şi capacitatea de a demara şi de a administra cât mai multe programe simultan. În plus, este important ca managerul să cunoască în timp real rata de progres a cursanţilor, motiv pentru care am creat o platformă de management al cursurilor (evidenţă online a cursurilor actuale, dar şi încheiate, liste de prezenţă înregistrate, precum şi rapoarte de rezultate).

Despre autor:

delia dragomir eucomDelia Dragomir,

Managing Partner, Eucom

În 2002, Delia a înfiinţat Eucom Business Language. Are experienţă în management organizaţional, leadership şi motivare. De asemenea, este consultant în programe de training corporate. Cu Delia ca Managing Partner, Eucom a devenit unul dintre cei mai importanţi facilitatori de servicii lingvistice, reunind peste 200 de traineri la nivel naţional şi livrând, în 2016, peste 170.000 de ore de curs.

Comentarii

Share

About Author

Revista HR Manager

(0) Readers Comments

Leave a Reply