Agenda HR — 17 May 2019

Articol scris de Viorel Panaite

E posibil să mă înșel i m-aș bucura mult să fie așa – dar parcă tot mai multe inițiative sunt întâmpinate în societate cu cinism și opoziție. E la modă să fii cinic, dă bine să găsești punctele slabe ale unei idei noi, ești aplaudat că ai găsit motivul principal pentru care ceva nu va funcționa, primești zeci de aprecieri când faci exces de ironie pentru o idee sau o greșeală a unuia de langa tine. Mie mi se pare că cinismul ocupă azi o parte prea mare din natura noastră.

Ce face ca cinismul să fie atât de popular? Ce-l face atât de atractiv? De ce este îmbrățișat atât de repede?

Prin definiție, cinismul pleacă de la neîncrederea în ceilalți. Cinicii ȘTIU fără urmă de îndoială că interesul personal sau alte motive nespuse și acțiuni lipsite de onestitate conduc agenda celorlalți, cinicii ȘTIU imediat când “totul e o mare farsă” făcută ca cineva anume să profite. Cinicii nu cred în intenții bune și oneste pentru că spiritul lor foarte fin de observație vede imediat “adevăratele” intenții. Într-o societate cu valori de supraviețuire, defensive (cum este încă societatea noastră din punctul meu de vedere) cinismul ajunge să fie prima linie de apărare a interesului personal și printre cele mai folosite arme ofensive de distrugere a scopului comun.

Cinismul oferă sentimentul de putere și probabil de aceea este atât de popular și atât de atractiv. Într-o cultură defensivă cei mai cinici par a fi și cei mai influenți oameni. Ei se urcă rapid pe treptele ierarhiei (călcând peste cadavre, lucru despre care se vorbește prea puțin), își asumă roluri de reprezentanți și amplificatori ai insecurităților noastre, ocupă rapid spații care par lăsate libere (de oameni mai civilizați), își folosesc la maxim calitățile și talentele pentru a-și urmări acerb interesul personal (din moment ce ei ȘTIU că TOATĂ lumea își urmărește mai întâi interesul personal). Doar viața este o junglă și o luptă pentru supraviețuire, nu!? Problema este că într-o cultură a supraviețuirii chiar așa arată viața de zi cu zi, și de aceea este foarte greu să ii combați pe cinici.

humaninvest

Cinicii au de partea lor trecutul, au de partea lor exemple din istoria organizației, au dovezi incontestabile că lucrurile s-au întâmplat așa cum spun ei. Cu cat e mai defensivă cultura, cu atât mai mult prosperă cinismul. Și cu cât te lupți mai mult cu el cu atât înflorește mai mult și se răspândește mai repede peste tot. Cum să-i câstigi de partea ta pe cinici oferindu-le garanțiile și certitudinile pe care le cer într-o lume ambiguă, în care nu știi ce îți aduce ziua de mâine, iar viitorul este atât de volatil? Fiți deci foarte atenți cu promisiunile pe care le faceți oamenilor cinici și cu speranțele pe care le exprimați de față cu ei.

Să fim inteligenți

Orice atac frontal cu cinismul are puține șanse de succes: pierdem și risipim multe resurse, unii dintre aliații noștri vor ceda și vor trece de partea cinicilor slăbindu-ne și mai mult forțele, victoria ar putea deveni doar o fantezie. A incerca să-i luăm de partea noastră în contextul unei schimbări organizaționale, de exemplu, e o naivitate adolescentină sau chiar o utopie – puține sanse. Încercând să-i cumpărăm, le dăm automat câștig de cauză, validându-le poziția. Atunci, scopul este de a-i dezarma, nu de a lupta cu ei.

În loc de a-i provoca, de a incerca să-i convingem că s-ar putea înșela, că ar putea fi și alte perspective sau alte adevăruri decăt cele ale lor, în loc de a le alimenta energia și de a le întări prin asta poziția, avem și o optiune mai inteligentă. Dar avem nevoie de valori umaniste autentice pentru a o activa.

Stiți cum îi întâmpin eu pe cinici? Indiferent de temă. Fie ei clienți sau potențiali clienți, prieteni, participanți la workshop-urile mele, oameni cu care interacționez în diverse locuri. Le spun cu toată sinceritatea mea că e posibil ca ei să vadă lucrurile așa cum le văd și că le împărtășesc cu onestitate o parte mare din neîncrederea pe care o arată. Le mai spun în același timp că eu am ales sa fiu curios, să am încredere să văd unde mă duce procesul, și poate voi descoperi lucruri interesante sau poate voi avea ocazia să fac lucruri care contează. Le spun că eu am ales să-mi asum responsabilitatea. Nu încerc deloc să-i conving de ceva anume, nu încerc deloc să-i conving să adopte perspectiva mea sau “să cumpere” ceva de la mine. Le fac doar o invitație pe care ei aleg să o trateze cum doresc. Este în fapt o invitație de a-și asuma responsabilitatea poziției lor, o invitație la o viață de adult cu toate consecințele pe care le aduce ea.

Le mai spun că am ales să am încredere și speranță, că eu cred ca lumea e mai bună de atât, că e o decizie care ar putea să mă facă să par naiv, dar că eu voi face tot ce-mi stă în putere să fac un pas cu speranța asta în mine, asumându-mi costurile și consecințele pe care le știu sau nu. Le spun că nu îi forțez deloc să accepte invitația mea. Să facă pasul către ea doar când vor avea încredere.

Am pierdut clienți? Da, mulți, dar cei cu care voiam să lucrăm cu adevarat s-au îndreptat ulterior către noi, la momentul potrivit. Nu vrem să lucrăm pentru toată piața, ci doar cu clienții ne aleg voluntar, fără să fie constrânși sau seduși în vreun fel sau altul: atunci ne sunt adevarați parteneri și ambasadori. Am pierdut suport și susținători ai unor inițiative interne în companie? Da, dar cei de care aveam nevoie, după un timp de reflecție în care i-am sprijinit cu răbdare, au revenit să pună umărul la scopul comun.

Combatarea cinismului se face prin etică, prin valori autentic umaniste, prin încredere reciprocă. Sunt lucruri care nu se pot mima, iar atunci când sunt mimate ne prăbușesc într-o micime absolută, parcă mai irelevantă decât cinismul autentic. Combaterea cinismului se face prin disponibilitatea noastră de a avea încredere, de a ne asuma consecințele acestei alegeri, de a ne asuma curajos riscul de a fi înșelați și vulnerabili.

ViorelPanaiteArticol scris de Viorel Panaite,

Managing Partner Human Invest

 

Comentarii

Share

About Author

Revista HR Manager

(0) Readers Comments

Leave a Reply