Management Strategic HR — 16 July 2019

de Felicia Luca

Ce-ți face casa primitoare și organizația performantă? Echilibrul și armonia. Numai că echilibru nu înseamnă nemișcare, ci dinamism și schimbare. Iar armonia nu înseamnă atât asemănare, cât complementaritate și diversitate.

Pentru a-ți face casa frumoasă și organizația funcțională trebuie să faci alegeri conștiente, înțelepte, intenționate. Poate cauți seninătate și relaxare sau poate cauți energie și mișcare, dar trebuie să știi clar ce este funcțional și ce îți dorești atât de la mediul în care trăiești, cât și de la mediul în care lucrezi.

Important este să înțelegi că – atât în casă, cât și în organizație – armonia și funcționalitatea se asigură prin ansamblu, prin diversitate, prin diferențe și complementaritate. În felul acesta este asigurată gama de perspective și de soluții potrivită cu nivelul schimbărilor și perturbărilor cu care ne confruntăm.

Ce legătură există între spațiul de viață și spațiul de lucru și ce principii de creație funcționează în ambele situații? Să vedem:

Pentru casa ta, alege obiecte de artă care îți plac cu adevărat. Arta nu ar trebui să fie un compromis, ci să-ți aducă bucurie în fiecare zi.

Bucuria e semn bun. Dar automatizarea și big data pot fi copleșitoare. Pe nesimțite, acestea ajung să ne reglementeze gândirea, simțirea, așteptările, judecata, capacitatea de analiză și să ne afecteze relația cu surpriza, potențialul, neașteptatul, omenescul, creativitatea, inspirația, instinctul, intuiția, emoția. Dar iubirea clarifică, iar bucuria ghidează. Iubirea e clarificatoare pentru că ne dezvăluie aspecte, raporturi de cauzalitate și soluții la care, altfel, am rămâne orbi. Bucuria ghidează pentru că menirea și potrivirea ne produc bucurie – ne produce bucurie ceea ce ne exprimă, ne reprezintă, ne manifestă și ne apropie de ceilalți. Așadar, să avem încredere în iubire și bucurie, pentru că sunt indicatoare importante de funcționalitate și surse vitale de energie și motivație.

Ia în considerare posibilitatea ca într-un spațiu tradițional să adaugi un obiect de artă contemporan. Alăturarea va fi captivantă, cu un interesant impact vizual.

Așa cum vechiul și noul se potențează și se pun în valoare reciprorc, forța de muncă multigenerațională generează o dinamică complexă: valorile, perspectivele și aptitudinile diferite pot stârni tensiuni, dar asigură și complementaritatea și forța pe care numai diversitatea le poate genera. Generațiile diferite pot învăța și se pot dezvolta continuu, împreună – atât prin schimb de informații, cât și prin schimb de experiență. Unde-s mai multe generații, colaborarea crește și învățarea sporește. Întrebat cum e să fie un lider tânăr printre lideri mai experimentați și cum gestionează diferența de vârstă și de experiență etc, cu dinamica aferentă, Andrei Cepoi – Head of Market & Category Intelligence, Ericsson a declarat, în numărul 259 – iulie/august 2019 al Revistei CARIERE: „pentru mulți poate fi mai dificil (diferențe în gândire, diferențe de experiență etc), însă pentru mine nu este chiar o diferență majoră. Am observat că, de multe ori, liderii mai experimentați au nevoie de un lucru elementar – și anume respectul cuvenit față de experiența lor. Atâta timp cât respectul este oferit sincer, nu poți decât să înveți lucruri noi și să descoperi perspective diferite”.

Nu căuta ca obiectul de artă să se potrivească spațiului în care locuiești. Creează contrast și complementaritate, în așa fel încât obiectul de artă să nu devină invizibil.

Diversitatea asigură complementaritate și construiește o perspectivă amplă, multifațetată, care generează și o tensiune creatoare adecvate în cadrul echipei. O echipă dinamică, prezentă, conștientă, atentă, conectattă la realitate, evoluată și implicată are nevoie de provocări interesante, de stimulare intelectuală, de bogăție de emoții, de interacțiuni interesante, de încredere. În plus, prin contrast și diferențiere este potențată și iese la iveală individualitatea fiecărui om și este activată, stimulată și susținută contribuția unică pe care fiecare o are de adus echipei, proiectelor, organizației.

În spațiul în care trăiești, creează un mix de calitate, stiluri și tipuri de finisaj, pentru că obiectele de artă se vor evidenția reciproc, iar valoarea vizuală a ansamblului va crește.

În organizație, amestecul de vârste, de niveluri de specializare și experiență, de tipuri de personalitate și mentalitate cresc performanța și funcționalitatea echipei. Fiecare categorie de oameni deschide sau arată drumuri neumblate, pe care ceilalți încă nu le-au descoperit, pe care încă nu au pășit sau pe care nu le-ar putea umbla singuri, fără viziunea și abilitățile celorlalți. Descoperirile sunt mai bogate și mai interesante atunic când se fac împreună, pentru că viziunea este mai complexă și mai amplă, mai diversă și atoatecuprinzătoare.

Dacă obiectul de artă care îți place nu are culoarea sau dimensiunea potrivită, întreabă artistul sau vânzătorul dacă îți poate oferi un obiect personalizat, creat special pentru nevoile tale. De foarte multe ori chiar se poate.

Întrebat dacă ne confruntăm cu o criză de talente sau cu o criză de recrutare, Chuck Edward – Corporate Vice-President, Head of Global Talent Acquisition, Microsoft a declarat: Cred că deficitul de talente apare atunci când companiile sunt excesiv de tradiționaliste în modul care abordează ideea de talent. GIG Economy este un bun exemplu în acest sens. Un alt exemplu este dat de situațiile în care companiile au așteptări excesive: caută toate abilitățile, caută prea multe abilități sau caută abilități învechite. Dar dacă gândești mai fluid, dacă ești deschis la ideea de îmbunătățire a pregătirii profesionale, la recalificare, dacă ești deschis la ideea de învățare, atunci vei înțelege ce abilități preliminare te vor conduce în etapa următoare și vei ști să gestionezi deficitul. Deficitul este rezultatul unei gândiri de tip binar: am nevoie exact de asta și de nimic altceva. Sigur că nu vor fi prea mulți oameni exact așa, iar tu vei confrunta cu un deficit. Dar dacă te miști pe un continuum al așteptărilor, atunci te vei elibera din aceste constrângeri.

Așadar, fii prezent, atent și conștient. Nu gândi în tipare. Caută să vezi comorile din fiecare.

Când îți decorezi casa, nu te zgârci, alege calitatea, întrucât calitatea ridică nivelul și creează valoare. Și fii deschis la culori, texturi, materiale și medii diferite, pentru că posibilitățile de exprimare sunt nenumărate și sunt minunate.

Calitatea ridică nivelul – e simplu și clar. Învață să creezi condiții pentru calitate și să o transformi în motorul organizației tale. Las-o să fie exemplu, model, inspirație, indicator de funcționalitate. Calitatea se referă la oameni, atmosferă, colaborare, instrumente, cultură organizațională, clienți. De asemenea, este important să înveți să recunoști calitatea – care nu arată întotdeauna la fel, nu vine într-un singur tip de ambalaj, cu un singur tip de experiență, pregătire sau manifestare.  Calitatea vine la pachet cu diversitate, complexitate, creativitate, libertate. Și trebuie să fim curioși și deschiși penttu toate. În numărul 259 – iulie/august 2019 al Revistei CARIERE, Florin Roșie – Territory Channel Manager SMB, Microsoft – punctează că „fiecare dintre noi se află la intersecția dintre mai multe identități – rasă, orientare sexuală, identitatate de gen, familie, valori, principii, opțiuni politice. Dacă nu te cunoști pe tine însuți și dacă nu ești curios cu privire la oamenii in jurul tău, lucrurile nu vor merge bine.”

Că alegi obiecte de artă sau că alegi oameni, pune preț pe intuiția și pe instinctul tău. Unele decizii pot fi surprinzătoare, riscante, curajoase – ceea ce nu le face mai puțin autentice, valabile și valoroase.

Și Chuck Edwards declară: „Dacă la date adăugăm AI, procesul de recrutare devine excesiv de clinic. În procesul de selecție, noi ne bazăm foarte mult pe oameni – ne place să fim surprinși, ne face plăcere să ne gândim la potențialul cuiva, căutăm sclipirea aceea – care ne face să pariem pe un om. Toate astea se bazează pe gândirea omului, pe percepție și, uneori, chiar pe credință și încredere – sunt cuvinte profund semnificative, pe care ni le dorim în procesul nostru de recrutare.”

Scriam recent că între Super-Șefi și Șefii buni există câteva diferențe. Șefii buni oferă oportunități – dintre cele existente și previzibile. Super-Șefii creează oportunități – pe care le personalizează și le croiesc pe măsura talentului oamenilor lor. Șefii buni măsoară talentul și engagementul după parametrii clasici, universal valabili, gata definiți și uzitați. Super-Șefii nu au nevoie să măsoare talentul, pentru că îl văd. Lucrează cu el și sunt cu ochii pe el. Șefii buni țin la bunele practici. Super-Șefii sunt prea puțin interesați de ele. Bunele practici sunt pentru cărări bătătorite, nu pentru căi necunoscute. Nu toate căile trecutului ajung în viitor. Ei știu că sistematizarea excesivă limitează și închide, reduce inovația și libertatea de mișcare.

Așadar, alege-ți oamenii cum îți alegi obiectele de artă: cu bucuria, generozitatea, deschiderea și bunătatea cu care creezi un spațiu și un ansamblu unde să se poată nu numai trăi, ci mai ales înflori.

Comentarii

Share

About Author

Marilena

(0) Readers Comments

Leave a Reply