Acasa Staffing Spațiul variantelor. Transurfingul realității

Spațiul variantelor. Transurfingul realității

8 min citire
0
0
765

Personal, am luat această carte din bibliotecă într-un moment din viață în care știam că vreau să fac schimbări majore, și m-a ajutat să înțeleg ce mă poate ține pe loc și ce mă poate propulsa pe direcția următorului proiect.

S-ar putea ca la vederea unui autor rus – Vadim Zeland -, în mintea potențialului cititor să se activeze o varietate mare de gînduri, de la „Oh, nu vreau să aud de ruși!”, până la „Aaa, interesant! Rușii sunt buni în zona paranormalului!”. Ceea ce vă propun este să aveți curiozitatea de a înțelege ce a făcut ca această carte „Spațiul variantelor, Transurfingul realității” să se vândă în peste 1,2 milioane de exemplare în Rusia și să fie tradusă deja în 20 de limbi.

Un prim motiv pentru care recomand acest volum este prezentarea „realității” dintr-o altă paradigmă: aceea că suntem capabili să ne construim propria realitate și că putem să avem „controlul” asupra lucrurilor care se întâmplă în jurul nostru. Cartea „Spațiul variantelor” (prima din seria „Transurfingul realității”, ce conține alte patru cărți – „Murmurul stelelor dimineții”, „Înainte spre trecut”, „Dirijarea realității”, „Merele cad în cer”) propune un nou mod de a gândi și de a acționa pentru a obține ceea ce dorim. Indiferent că este vorba despre o persoană sau despre o organizație (orice tip de organizație umană), este esențial cum privim „realitatea”.

Aceasta are o multitudine de forme de manifestare, iar noi, oamenii, suntem cei care alegem, conștient sau nu, din spațiul variantelor care există deja ca potențial energetic, una din variantele potențial posibile care se materializează prin emisia noastră mentală. De aceea, alegerea noastră se realizează întotdeauna, am spune acum, din perspectiva fizicii cuantice! Lucru pe care și Henry Ford îl spunea, însă cu nivelul cunoașterii de la începtul anilor 1900: „Indiferent dacă gândești că poți să faci un lucru sau gândești că nu poți să-l faci, ai dreptate”. Nu este necesar să luptăm, să ne străduim pentru a obține ceva, ci pur și simplu să alegem o variantă a realității care să ne fie pe plac.

Un al doilea motiv pentru care găsesc utilă citirea acestei cărti este faptul că aduce noi explicații pentru modul de funcționare a organizațiilor umane și modul în care ele dobândesc putere. Iar toate aceste explicații sunt dincolo de conceptele clasice de business. Respectiv, grupurile de oameni care au gândurile orientate în aceeași direcție formează o structură energo-informațională, structură care la un moment dat începe să se dezvolte independent și să-i subordoneze pe oameni și legilor lor de funcționare. Înțelegând asta, putem găsi modalități eficiente de a mișca lucrurile în altă direcție decât cea pe care această structură energo-informațională, numită pendul, dorește să o păstreze. Cu alte cuvinte, dacă dorim să facem o schimbare organizațională, succesul acestui demers nu se va împlini în cazul în care avem o abordare doar comportamentalistă sau procesuală, așa cum, de multe ori, cărțile de business ne explică, ci trebuie să acționam la nivelul gândirii oamenilor și al intențiilor lor.

Metoda transurfigului realității, pe care Vadim Zeland o explică în această primă carte, „Spațiul variantelor”, ne oferă, în al treilea rând, un mod de a gândi și acționa care face ca dorințele și scopurile să se realizeze. Explicația, bineînțeles, nu este de tip „Cum să… în 10 pași”, ci este o abordare profundă a modului în care noi înșine, prin gândurile și emoțiile pe care le avem, putem să ne materializăm un scop sau, dimpotrivă, putem să ne îndepărtăm de realizarea lui. Deși ar putea să pară că este o carte de dezvoltare personală, citirea ei te face automat să-ți revizitezi trecutul, pentru a înțelege care au fost mecanismele subtile care ți-au „dirijat” viața, și te ajută să mergi liber prin viață.

anca-moldoveanuRecenzie semnată de: Anca Moldoveanu, fondatoare Family Hub.

Titlul cărții: Spațiul variantelor. Transurfingul realității.

Autor: Vadim Zeland Editura: Dharana

 

 


coperta hrm 57Acest material a fost preluat din

numărul 57 al Revistei HR Manager,

ediția din iulie-septembrie 2018.

Pentru abonare, click aici.

Comentarii

Incarcati mai multe articole similare
Incarcati mai multe dupa Marilena
Incarcati mai multe in Staffing

Lasă un răspuns

Verificati De asemenea

Benoît CHERRÉ: Autenticitatea ca ideal etic în situații provocatoare

În universul provocărilor etice, managerii de resurse umane (HR) se află adesea la interse…