Acasa Agenda HR Sa intelegem partea Human din Human Resources

Sa intelegem partea Human din Human Resources

5 min citire
0
0
1,457

de ANA GLAVCE

Matematicianul danez Tor Norretranders ne propune o intriganta incursiune in lumea complexa a constiintei si perceptiei. In paginile acestei carti se impletesc elemente solide de cultura stiintifica si concepte filosofice, in tentativa de a trata problema constiintei umane la nivelul adevaratei sale complexitati.

Desi parcurgerea acestei carti poate reprezenta un adevarat „tur de forta” pentru un cititor nefamiliarizat cu diferitele concepte la care autorul face apel, efortul este cu prisosinta rasplatit de cantitatea mare de informatie oferita, precum si de exemplarul caracter interdisciplinar al abordarii.

Drama informatiei
Deosebit de interesanta mi s-a parut dezvoltarea  conceptului de „exformatie”- cantitatea de informatie pe care desi o receptionam, o eliminam – cu multiplele sale consecinte in procesul comunicarii si al formarii perceptiilor; „daca tinem seama de faptul ca eliminarea sau crearea informatiei este ceea ce conteaza cu adevarat, atunci comunicarea nu are nici o importanta: informatia este creata sau eliminata in cadrul comunicarii din considerente pur practice. Deci nu aici ar trebui sa cautam ceea ce ne intereseaza de fapt: intelesul”.

Autorul sustine ideea conform careia simturile noastre proceseaza o imensa cantitate de informatie, in timp ce constiinta opereaza cu o cantitate infinit mai mica. Cu toate acestea, comportamentele si perceptiile noastre sunt in mare masura influentate de informatia eliminata, de care nu tinem cont in mod constient. Cunoasterea si intelegerea acestui fenomen ne poate permite o intelegere mai profunda a proceselor care au loc in timpul comunicarii si ne poate oferi explicatii utile intelegerii modului in care se formeaza perceptiile si sunt determinate comportamentele.

Iluzia controlului absolut
Prin eliminarea unei mari cantitati de informatie, constientul nostru „prelucreaza” ceea ce percepem despre lumea inconjuratoare, astfel incat o aliniaza la presupunerile noastre si la informatiile pe care deja le avem. Cu alte cuvinte, desi traim cu iluzia faptului ca detinem un control absolut si constient asupra actiunilor noastre, aceasta carte ne provoaca sa ne intrebam daca aceasta convingere este sau nu un adevar.

In aceste conditii, notiunea insasi de „liber arbitru” este pusa la grea incercare. Nu suntem constienti decat de o mica parte a informatiei pe care corpul nostru o primeste din mediul exterior, si nici macar acea mica parte nu este in intregime „adevarata”, ci deja cenzurata de filtrele convingerilor si experientelor noastre anterioare.

Fara a elimina o buna parte a informatiei receptionate, creierul nostru nu ar putea functiona, dar aceasta constatare ne poate determina sa ne punem in mod legitim intrebarea: cat si ce anume din ceea ce percepem despre lumea inconjuratoare este in conformitate cu realitatea-reala?  „Cadem de acord  asupra felului in care arata lucrurile, dar cadem oare de acord si asupra a ceea ce este rosul? Este rosul pe care il vedeti dumneavoastra la fel cu cel pe care il vad eu?”.

O carte care merita citita de cei carora le plac provocarile!

 Ana Glavce, HR Manager TNT Romania

Articol publicat in revista HR Manager, nr. 26, martie-aprilie  2013. Va asteptam sa va abonati la revista HR Manager.

Comentarii

Incarcati mai multe articole similare
Incarcati mai multe dupa Roxana Maxim
Incarcati mai multe in Agenda HR

Lasă un răspuns

Verificati De asemenea

Câteva noi tendințe în L&D – The Learning Tipping-Point

De Mihai Zânt Activez de peste zece ani în domeniul formării adulților și am avut nenumăra…