Acasa Management Rețeta pentru liderii de succes? Un program personalizat de învățare experiențială

Rețeta pentru liderii de succes? Un program personalizat de învățare experiențială

14 min citire
0
0
651

Cum reușesc companiile de succes să își rețină și să își motiveze angajații atunci când se confruntă cu un deficit alarmant de personal calificat? Descoperă cum a reușit Ana Pan să accelereze dezvoltarea echipei de top și middle management cu ajutorul programului personalizat de învățare experiențială conceput de Moonstar Ventures.

de ALEXANDRA COPOS DE PRADA, FONDATOARE ȘI CEO MOONSTAR VENTURES HR COMMUNITY

Școala din New Haven, Connecticut, se află în apropierea unei căi ferate. O parte a clădirii este exact lângă șinele de tren, elevii care studiază acolo fiind expuși zilnic la un zgomot asurzitor. Ce crezi, există diferențe de performanță academică între elevii care studiază în această parte a școlii și cei care se află în partea opusă?

Această școală a fost zona de cercetare aleasă de profesori de la City University of New York pentru studiul lor. Concluzia? Elevii expuși la zgomot erau cu un an în urma colegilor lor în ceea ce privește  gradul de alfabetizare. Deci, dacă ai răspuns Da la întrebarea de mai sus, ai avut dreptate. Cât de relevantă este această concluzie pentru tine? Gândește-te la o zi obișnuită de muncă, în care ești constant întrerupt de distrageri. Cum îți afectează acest lucru performanța?

Credeai că toate trainingurile se rezumă doar la noțiuni teoretice? Nu și acesta. Exemplul de mai sus este doar introducerea unui curs despre gestionarea eficientă a distragerilor, care face parte din seria Productivitate la superlativ, creată de Moonstar Ventures.

PROGRAM DE ÎNVĂȚARE ANTRENANT ȘI MICRO-MODULAR

De peste 30 de ani, Ana Pan îi încântă pe bucureșteni cu produse de cofetărie, patiserie tradițională și brutărie artizanală – poate chiar le-ai testat. Pe lângă investiția în calitatea produselor și a serviciilor oferite, în ultimii trei ani compania a investit semnificativ în recrutarea unor oameni excepționali și în dezvoltarea accelerată a echipei sale de management. Acest lucru s-a datorat în parte și unor provocări cu care se confruntă compania: o lipsă majoră de personal calificat în domeniu, timpul limitat al angajaților pentru traininguri tradiționale la clasă, cât și diferențele mari în nivelul de dezvoltare a abilităților manageriale în cadrul echipelor. Din cauza acestor provocări, trainingul tradițional nu reușea să răspundă nevoilor angajaților.

Odată cu venirea unei noi echipe de management, Ana Pan a decis să dezvolte și să implementeze o strategie mai eficientă de retenție și dezvoltare a echipei sale. Astfel, am creat prin Moonstar pentru Ana Pan un program de învățare de patru luni antrenant și micro-modular, astfel încât cei 30 de manageri să dobândească rapid abilitățile de a-și gestiona echipele eficient și a le ghida cu empatie.

Am utilizat platforma noastră de învățare experiențială, alături de cursuri digitale personalizate cu follow-up la clasă, lunar, pentru a aprofunda noile competențe și a discuta experiențele de pe teren.

„Am simțit că aceste cursuri au fost făcute special pentru mine – exemplele și bunele practici m-au ajutat să aplic imediat ce am învățat”, spune Stelian, Manager Kaizen Ana Pan.

PROCES ACCELERAT DE DEZVOLTARE

Echipa Ana Pan mizează pe următorul principiu: dacă 1% din timpul dedicat de un manager dezvoltării echipei sale duce la o creștere de 1% a productivității fiecărui membru, atunci într-o echipă de 50 de oameni randamentul investiției de timp a managerului în training este de 50 de ori mai mare. Astfel, Moonstar a venit cu o soluție care a reflectat acest principiu și a adresat și provocările companiei.

A dezvoltat un program în format blended, care îmbină interactivitatea cursurilor micro-modulare livrate pe platforma de învățare experiențială Moonstar cu beneficiile workshopurilor interactive la clasă. Cu ajutorul acestuia, Ana Pan a reușit să accelereze procesul de dezvoltare și promovare a top și middle managerilor, implementând o strategie eficientă și rentabilă de învățare.

Roccos Cosmatos, CEO Ana Pan, spune că au ales Moonstar și formatul blended de învățare pentru a le oferi colegilor oportunitatea de a accesa cursuri în format micro-modular pe platforma Moonstar oricând, de pe orice dispozitiv. Apoi i-au dus la workshopurile la clasă, pentru a exersa abilitățile dobândite. Au redus, astfel, timpul total petrecut de aceștia la clasă la o treime din durata inițială. „Prin abordarea sa digitală, Moonstar a ajutat compania să acopere cu succes ariile de dezvoltare axate pe creșterea angajamentului, comunicarea eficientă și gestionarea timpului.“

O SOLUȚIE COMPLETĂ PENTRU CREAREA DE NOI OBICEIURI

Programul de învățare – Rețeta pentru un lider de succes – s-a desfășurat pe parcursul a patru luni, iar cele șase subiecte abordate au fost: Primele 60 de zile ca manager, Construirea relației cu echipa, Stabilirea obiectivelor SMART, Organizarea întâlnirilor productive, Primirea și oferirea de feedback și Gestionarea eficientă a conflictelor. Pentru a stârni și menține interesul echipei, Moonstar a venit cu o soluție integrată care a cuprins:

– O campanie de lansare de impact, cu materiale de promovare ce au reflectat identitatea vizuală a companiei și un video al cărui protagoniști au fost chiar managerii companiei;

– Un workshop de lansare memorabil, în cadrul căruia cursanții și-au formulat un obiectiv personal de învățare și s-au familiarizat cu platforma;

– 6 misiuni digitale, fiecare cuprinzând videouri interactive, articole relevante, exemple de bune practici și instrumente aplicabile. Moonstar a personalizat conținutul în baza exemplelor din companie și a creat quizuri pentru a testa cunoștințele dobândite;

– Momente de reflecție, sub forma unor întrebări situaționale care îi provocau pe angajați să rezolve probleme recurente cu ajutorul noilor competențe dezvoltate;

– 6 workshopuri personalizate cu jocuri de rol, în cadrul cărora echipa a exersat tehnicile învățate;

– Newslettere bilunare cu resurse adiționale pentru a menține apetitul de învățare.

Echipa Ana Pan a apreciat în mod deosebit ușurința cu care a navigat în platforma Moonstar, în special de pe mobil, accesul nelimitat la conținut digital micro-modular și relevanța bunelor practici pentru activitățile zilnice. Trainerii au interacționat în mod constant cu echipa Ana Pan și au monitorizat progresul pe curs al fiecăruia angajat cu ajutorul analiticelor puse la dispoziție de platformă. Astfel, aceștia au identificat cu ușurință lacune de cunoștințe pe care ulterior le-au adresat în cadrul workshopurilor experiențiale.

REZULTATELE?

Cu ajutorul programului de învățare Moonstar, Ana Pan a pus bazele unei culturi organizaționale bazată pe învățare continuă. Dintr-un eveniment ocazional, învățarea s-a transformat într-un obicei constant, managerii companiei alocând în medie 17 minute zilnic dezvoltării lor, pe parcursul a patru luni. Aceștia au devenit mai proactivi în cadrul echipelor lor, reușind să soluționeze probleme organizaționale complexe cu mai mare ușurință. 96% dintre ei confirmă impactul pozitiv semnificativ al programului asupra performanței și interacțiunii cu colegii.

CE URMEAZĂ?

Acum că apetitul pentru învățare a fost deschis, ne propunem să extindem această inițiativă către celelalte departamente. Mai mult decât atât, vom integra în platforma Moonstar și procesul de inducție al celor peste 100 de angajați noi anual, după cum ne-a explicat Laura Niculescu, Director Talent Ana Pan.

„Cele mai interactive și antrenante workshopuri la care am participat! Niciodată nu a fost mai simplu să ies din zona de confort și să primesc feedback constructiv”, adaugă Raluca, Coordonator Vânzări.


Despre MOONSTAR
Moonstar livrează viitorul în training îmbinând tehnologia platformei experiențiale de învățare cu conținut micro-modular calitativ și de impact. Moonstar oferă o platformă digitală de învățare experiențială, precum și o gamă extinsă de cursuri de impact online și la clasă, dezvoltate de companie alături de experți globali din diverse domenii. Dezvoltarea profesională devine astfel mai eficientă, mai interactivă și mai rentabilă. moonstarventures.com.

Acest material a fost publicat in revista HR Manager, cu numarul 61.

Comentarii

Incarcati mai multe articole similare
Incarcati mai multe dupa Marilena Ispas
Incarcati mai multe in Management

Lasă un răspuns

Verificati De asemenea

Strategii HR de succes: cum își consolidează companiile brandul de angajator și își promovează angajații

Într-un context de piață a muncii extrem de competitiv și în continuă schimbare, strategii…