Acasa Agenda HR Poate oricine să fie jucător de echipă?

Poate oricine să fie jucător de echipă?

15 min citire
0
0
40

De Lucian Mihai

„Nu e om de echipă”, „E individualist”, „Noi aici lucrăm în echipă”, „Avem nevoie de spirit de echipă”. Fraze des întâlnite pentru că orice tip de organizaţie îşi doreşte să aibă echipe de lucru performante cu membri capabili să fie adevăraţi jucători de echipe.

De munca în echipe depind foarte multe elemente cheie: rezultatele, productivitatea, inovaţia, motivarea angajaţilor etc. Pe lânga asta, numărul de ipostaze în care termenul de echipă apare, de la şedinţe la discuţii individuale, în umor sau în spaţiu public, oferă un număr relativ mare de mesaje directe sau indirecte care valorizează acest lucru şi aceasta poate crea un anumit tip de presiune socială şi organizaţională pentru oricine se găseşte în situaţia de a lucra în echipe. Se creează un fel de aşteptare de a fi un „om de echipă”.

Aţi fost vreodată, lucrând cu alţii, iritaţi de tăcerea cuiva, sau dimpotrivă de debitul verbal mare al cuiva. V-a deranjat atenţia exagerată a unui coleg la detalii sau dimpotrivă poate v-a deranjat nonşalanţa cu care cineva trecea peste detalii? V-a fost greu să înţelegeţi pe cineva deşi în mod clar vorbea aceeaşi limbă sau v-a fost evident că oricum aţi reformula, nu vă faceţi înţeleşi? V-aţi simţit obosiţi după ce aţi lucrat cu mai mulţi oameni? Probabil că aţi răspuns da la unele întrebări. Sunt aceste lucruri legate de mediu, de noi, de stres de abilităţile noastre de a lucra cu ceilalţi?

Mulţi dintre noi nu au avut şansa să înveţe să lucreze în echipă

Pană la urmă, suntem pregătiţi să lucrăm în echipă, poate oricine să fie un bun jucător de echipă? Să ne aducem aminte de proiectele comune pe care le făceam împreună în şcoală cu mai mulţi colegi, de calificativele obţinute pe activităţi de grup, de discuţiile facilitate de profesori care surveneau după lucrul în proiect, în care analizam cum am lucrat împreună şi ce am fi putut să facem mai bine pentru a îmbunătăţii colaborarea şi rezultatele! Şi dacă ne vine greu să ne aducem aminte de aceste momente nu cred că motivul este legat de memorie sau de chiul ci mai degrabă pentru că acele momente nu există în trecutul vostru. Cred că un aspect generic, ignorat uneori, este faptul că mulţi dintre noi au avut puţine şanse să înveţe să lucreze în echipă pe parcursul vieţii şi poate au făcut prima oară acest lucru doar în momentul în care au început să lucreze. În afară de ocazionale sporturi de echipă, prin modul de lucru şi sistemul de notare/motivare, pentru generaţii întregi, şcoala a încurajat sistematic lucrul individual, iar cum sistemul educaţional nu s-a reformat semnificativ, în această direcţie cel puţin, sunt şanse ca nici generaţiile noi să nu aducă cu ele experienţe relevante în acest sens, iar deficitul de abilitate să existe şi în continuare. Din discuţiile pe care le am cu specialişti în resurse umane, cu mici excepţii, nu pare să vedem diferenţe semnificative în acest sens la generaţiile tinere. Prin urmare, cred că uneori cineva pare că nu este un bun jucător de echipă pentru că pur şi simplu, nu a avut şansa să înveţe şi să experimenteze acest lucru şi intră direct într-un mediu socio-profesional unde aşteptările sunt mari în această direcţie.

E nevoie de un leader pentru a crea o echipă

S-a întâmplat deseori să observ în practică că existenţa unui grup care primeşte un nume formal, sarcini, proceduri şi un şef sunt considerate suficiente pentru ca grupul să devină echipă. Pentru a fi echipă e totuşi nevoie ca membrii ei să aibă claritate asupra obiectivelor lor, să şi le asume, e nevoie de înţelegerea rolului acesteia în contextul în care funţionează şi de un sistem de valori comun, recunoscut ca atare. Pentru a deveni echipă, grupul are nevoie să celebreze succesul şi să experimenteze eşecuri împreună. Iar toate acestea nu pot fi făcute de un ”şef” în accepţiunea neaoşă a termenului, indiferent că acesta poartă titulaturi de team leader, manager sau director. E nevoie de un leader sau măcar de comportamente de leadership pentru a crea o echipă.

A fi jucător de echipă este o abilitate care se poate educa

Pentru a fi un bun jucător de echipă ai mai întâi nevoie de un cadru care să susţină acest lucru. Cred că deficitul de abilităţi de management, de oameni şi de leadership sunt şi ele o cauză a multor echipe neperformante. Paradoxal este că poţi să selectezi oameni cu abilităţi evidente de a lucra în echipă şi să vezi că sfârşeşti cu un grup cu performanţă mediocră şi aceasta pentru că stilul de conducere repetă obsesiv şi inconştient modele parental-şcolare bazate pe autoritarism şi încurajarea individualităţilor.
Dar, până la urmă, a fi jucător de echipă ţine de noi înşine, este o abilitate individuală care se poate educa şi exersa în ciuda trecutului nefavorabil şi a mediului uneori neprietenos. Capacitatea noastră de a ne cunoaşte, de a înţelege cum funcţionăm în relaţie cu ceilalţi şi de a-i înţelege pe ceilalţi este determinantă în ceea ce ne defineşte ca jucător de echipă. Deşi intrăm pe un teritoriu mai dificil de explorat şi stăpânit, avem aici oportunităţi remarcabile şi care apar şi se devoltă permanent. Ştiinţele umane, medicale, psihologia deşi zone încă puţin explorate şi mai ales diseminate în masă oferă deja multiple posibilităţi pragmatice de dezvoltare personală ce pot fi folosite din ce în ce mai uşor pentru a atinge şi scopurile dezbătute aici şi a compensa cu succes posibilul decalaj de abilităţi. Am folosit deja în practică instrumente derivate din descoperirile neuro-ştiinţelor şi psihologiei în acest sens.

Prima condiţie pentru a fi un bun leader este să te cunoşti şi înţelegi pe tine însuţi

Atunci când putem înţege preferinţele noastre de gândire şi comportament, modul în care acestea ne fac să ne raportăm la realitate şi la ceilalţi şi când ne e mai clar cum sunt şi ceilalţi şi cum asemănările şi deosebirile creează anumite dinamici, lucrurile încep să pară mai simple, mai clare şi mai gestionabile. Începem, în acest fel, să înţelegem atenţia cuiva la detalii, debitul verbal al altcuiva, tăcerile altora, stăruinţa cu care cineva abordeaza doar logic o problemă şi nu vede implicaţiile umane sau invers. Sunt doar asemănări şi diferenţe şi nu surse de iritare. Descoperim astfel cum se plasează toate acestea în puzzle-ul care ne face asemănători sau diferiţi şi devenim mai capabili să gestionăm relaţiile cu ceilalţi, dinamica şi colaborarea cu ei. Aceste abilităţi ne ajută nu doar să fim jucători de echipă ci şi leaderi, pentru că prima condiţie în a fi un bun leader este să te cunoşti şi înţelegi pe tine însuţi.

Deci, teoretic şi practic, putem dezvolta abilităţi, putem influenţa mediul şi compensa trecutul nefavorabil. Cu riscul de a părea că citez un personaj de desen animat, mă gândesc la Ratatouille, cred că oricine poate fi un bun jucător de echipă dacă are acces la cunoaştere şi instrumente de autocunoaştere. Mai cred că ştiinţa, ca întotdeauna, ne poate ajuta mult mai mult în această zonă aşa de greu de descifrat uneori: natura şi comportamentele umane.


lucian-mihaiLucian Mihai, Trainer Partner Interact

Lucian a câştigat experienţă managerială în domeniul serviciilor şi managementului de vânzari, ca şi în distribuţia IT. El este trainer şi consultant în cadrul Departamentului Interact Development şi are o experienţă de 15 ani în livrarea cursurilor de dezvoltare profesională

Comentarii

Incarcati mai multe articole similare
Incarcati mai multe dupa Marilena
Incarcati mai multe in Agenda HR

Lasă un răspuns

Verificati De asemenea

Beneficiile unei abordări hibride de recrutare

De obicei, firmele de recrutare oferă o abordare unică a recrutării tradiționale sau headh…