Acasa Staffing Orasele cu cel mai ridicat cost al vietii pentru expati

Orasele cu cel mai ridicat cost al vietii pentru expati

4 min citire
0
0
676

Astazi au fost publicate concluziile studiului Mercer 2014 Cost of Living Rankings – care compara costul vietii pentru expati in 211 orase din lumea intreaga. Datele arata ca in Top 10 se mentin doua orase din Africa – desi acestea nu sunt recunoscute ca fiind orase cu un nivel ridicat de trai (in comparatie cu restul oraselor din acest clasament). Luanda din Angola este, pentru al doilea an consecutiv, orasul cu cele mai ridicate costuri de viata pentru expati, urmat de N’Djamena din Chad. In Top 10 mai regasim Zurich, Geneva, Berna, Singapore, Hong Kong, Tokyo, Shangha si Moscova.

„Luanda si N’Djamena nu sunt orase scumpe dar, pentru expati, exista un cost foarte mare al bunurilor care sunt importate. In plus, asigurarea tuturor conditiilor de trai, inclusiv cele legate de siguranta este o provocare si costa extrem de mult. Acestea sunt principalele motive pentru care orase din Africa ocupa locuri atat de sus in clasament”, a explicat Ed Hannibal, Partner and Global Leader Mercer’s Mobility Practice.

In ceea ce priveste Bucurestiul, capitala noastra urca 10 pozitii pe locul 159, aratand o scumpire a costului vietii.Potrivit studiului, costurile pentru expati sunt mai mici in Detroit, Belgrad si Cape Town decat in Bucuresti.

„In multe regiuni, clasamentul a fost afectat de cele mai recente evenimente mondiale, de natura economica sau politica, care au avut drept consecinta fluctuatii ale monedelor nationale, costuri crescute pentru produse si servicii si o instabilitate generalizata a preturilor locuintelor”, a adaugat Ed Hannibal.

In general, orasele din Europa de Vest au urcat in clasament datorita intaririi monedei nationale fata de dolarul american. Orase din Marea Britanie si Germania au cunoscut cele mai spectaculoase urcari in clasament in acest an cu Glasgow (108) – o urcare de 49 de locuri fata de 2013; Aberdeen (94) si Birmingham (90) cu 34, respectiv, 35 de locuri; Munchen (55) cu 26, Frankfurt (59) cu 24 si Berlin (68) cu 31.

„In ciuda unei cresteri moderate a preturilor in orasele din Europa, cea mai mare parte a monedelor europene s-au intarit fata de dolarul american ceea ce a dus la urcarea acestor orase in clasament. Au existat si cresteri ale costurilor pentru locuinte datorita unei cereri crescute pentru locuinte de inchiriat, lucru care a explicat urcari in clasament pentru orase precum Copenhaga, Amsterdam si Frankfurt”, Nathalie Constantin-Métral, Responsabil Mercer.

La polul opus, Praga (92), Almaty (111) si Minsk (191) au coborat 19, 16 si 4 locuri, in ciuda faptului ca preturile locuintelor au ramas relativ stabile.

 

Comentarii

Incarcati mai multe articole similare
Incarcati mai multe dupa Roxana Maxim
Incarcati mai multe in Staffing

Lasă un răspuns

Verificati De asemenea

Câteva noi tendințe în L&D – The Learning Tipping-Point

De Mihai Zânt Activez de peste zece ani în domeniul formării adulților și am avut nenumăra…