GEORGIANA ȘTEFAN, RECRUITMENT & EMPLOYER BRANDING COORDINATOR, DEUTSCHE BAHN CARGO ROMANIA
Noi activăm într-o industrie cumva de nișă, în care intră din ce în ce mai puțin „sânge proaspăt“, numărul tinerilor care lucrează în transporturi feroviare fiind clar surclasat de cel al celor care sunt aproape de pensionare.
Este o provocare căreia îi facem față prin organizarea școlilor de calificare, însă acestea sunt abia la început de drum. Așteptăm clarificări ale legislației. Deoarece avem acest mix de vârste, experiențe și educație, și modul în care dezvoltăm și livrăm programele pentru colegii noștri este diferit. Am reușit, de-a lungul ultimilor ani, să găsim o combinație de măsuri clasice și măsuri noi (în trend) care să răspundă cât mai bine nevoilor colegilor noștri. Însă la baza tuturor stă un proces transparent de stabilire a priorităților, a standardelor de performanță și a obiectivelor, a măsurării acestora.
Sistemul nostru de salarizare și cel de beneficii țin cont de aceste rezultate. Digitalizarea unora dintre procese este o altă măsură care s-a dovedit bine argumentată și implementată și care ne ajută pe toți să fim mai performanți. Cultura organizaționala a DB Cargo România este una bazată pe încredere și respect. Ne dorim ca angajații noștri să aibă curajul să ia decizii, să propună soluții fără teama că vor fi „pedepsiți“ pentru erorile lor. Această libertate, combinată cu faptul că se simt implicați, că le pasă, îi determină sa fie proactivi.
Conform ultimului studiu rulat în 2018, gradul de satisfacție a angajaților noștri este foarte bun, dar cu toate acestea sunt angajați care aleg să lucreze în alte companii. Ne asigurăm mereu că nu oamenii (colegii, șefii) sau condițiile de lucru sunt cele care determină o asemenea alegere. Vrem ca acele aspecte care îi deranjează și pot fi rezolvate să nu fie o piedică în continuarea raporturilor de muncă. Suntem mereu în legătură cu oamenii din teritoriu, nu cred că există lună în care cel puțin o persoană din top managementul companiei să nu fie în vizită pe la punctele de lucru, să vorbească cu angajații de acolo. Oamenii au nevoie să fie ascultați, să fie siguri că problemele și păsurile lor sunt analizate și, dacă se poate, rezolvate. Ne bazăm mult și pe echipa noastră de manageri și de team-leaderi din teritoriu să transmită mesajele companiei clar către colegii noștri, dar și să rezolve aspectele minore care pot genera frustrări în timp, frustrări ce pot sta la baza deciziei de a părăsi compania.
Cred că cei mai buni ambasadori ai DB Cargo România sunt angajații noștri. Când am avut procese de recrutare mai complexe, recomandările lor s-au dovedit prețioase. Colegii noștri s-au implicat și au adus alături de ei oameni pe care îi cunoșteau și cărora le-au povestit ce înseamnă să lucrezi la DB Cargo. Feedbackul formal este parte a întâlnirii prilejuite de evaluarea performanței și se oferă odată pe an. Valoarea mare a feedbackului vine însă din feedbackul oferit zi de zi de către superiorul direct sau cel ce nu lipsește de la întâlnirile lunare ale fiecărui departament sau echipă. Acest tip de feedback este cel care determină acțiunile imediate și ajustarea rapidă a „traiectoriei“ acolo unde au existat „de raieri“.
Este un proces bine stăpânit de majoritatea colegilor, însă mai lucrăm la acest aspect, deoarece unii dintre ei încă se mai tem de oferirea sau primirea unui feedback ce face referire la erori. Noi am ales să stabilim valorile și să le definim împreună cu colegii din DB Cargo România. Astfel, asimilarea lor a fost mai ușoară. Le aparțin celor ce lucrează aici, se identifică cu ele. Comunicarea aspectelor importante tre-buie să respecte mereu aceste valori. Comportamentul oamenilor este modelat și evaluat pe baza acestor valori.
Implicarea colegilor mei a fost un proces natural, deoarece au văzut că aici este un mediu sigur, transparent, un mediu în care se pot dezvolta și în care sunt respectați și apreciați. În ultimii ani, implicarea a fost din ce în ce mai mare, deoarece activitățile dedicate întăririi culturii organizaționale sunt din ce în ce mai complexe și au „pătruns“ în organzație la toate nivelurile.
Plecând de la premisa că nevoile de bază sunt acoperite printr-un pachet de salarii și beneficii echitabil intern și extern, pentru ei contează aprecierea și recunoașterea meritelor, posibilitățile de dezvoltare, dar mai ales relațiile cu colegii și superiorii lor.
Acest material face parte din cover-story-ul numarului 61 al Revistei HR Manager.