de MAGDA DRAGNE
Mi-a trezit o vie curiozitate titlul acestei carti „Inghite Platon, nu Prozac”, scrisa de profesorul Lou Marinoff. Iar in cele din urma, beneficiul de a o citi a fost pe masura: am descoperit in paginile ei un veritabil ghid de idei si teorii filosofice, care ne poate ajuta in atingerea echilibrului interior.
Dedicata oamenilor obisnuiti, prinsi in hatisul existentei sociale, aceasta carte ne invita sa folosim in mod practic marile idei filosofice, rezultatul a mii de ani de cugetare – de la filosofiile tibetane, la scoala antica ateniana, de la modernismul timpuriu, la rationalismul kantian etc. Le putem aplica in viata de zi cu zi, ajutati de un consilier (nu terapeut) care, prin dialog (nu diagnostic sau pastile), ne poate conduce spre descoperirea propriul nostru raspuns cu privire la etica, relatii, echilibru intre cariera si viata personala.
Cartea lui Lou Marinoff mi se pare potrivita epocii noastre, in care „o prapastie in continua crestere s-a cascat la picioarele noastre, pe masura ce religia s-a retras, stiinta a avansat, iar sensul [vietii] s-a risipit”. Daca problema ta are o cauza spirituala, „nimic de pe raftul farmacistului nu-ti va aduce o alinare de durata”.
Marinoff utilizeaza renumitul model PEACE, un acronim care cuprinde etapele procesului: problema (corect identificata), emotiile (constructiv canalizate), analiza (optiuni de rezolvare a problemei), contemplatia (perspectiva filosofica potrivita problemei si valorilor tale) si echilibrul (intre esenta problemei si actiunea ta).
Cazuri reale ne arata cum au gasit oamenii, prin filosofie, o cale particulara de a gestiona diverse tipuri de situatii: cautarea, mentinerea si incheierea unei relatii; viata si conflictul de familie; gestionarea problemelor de serviciu; traversarea cu succes a varstei de mijloc; moralitatea si etica; descoperirea sensului si a scopului; obtinerea avantajelor din pierderi.
Iata doua cazuri relevante pentru relatia dintre colegii de serviciu, competitia profesionala, echilibrul munca / viata personala si etica profesionala:
1. Gandirea budista, potrivit careia conflictele exterioare (dintre indivizi) sunt produse de conflictele interioare (din interiorul indivizilor), a ajutat o angajata sa-si rezolve problemele de prestigiu si recunoastere a muncii, recastigandu-si entuziasmul si satisfactia profesionala. Ea a inteles ca, traind intr-o cultura competitiva, nu ar trebui sa privim catre performantele colegilor, ci sa ne folosim de propriile performante in atingerea obiective si, astfel, sa (re)gasim satisfactia prin echilibrul dintre competitie si cooperare. Abia apoi putem sa construim cooperarea intr-o echipa si sa eliminam conflictele din relatiile profesionale.
2. Dilemele eticii si compromisurilor se pot rezolva prin precepte din filosofia chineza despre munca just infaptuita: prin ceea ce facem, sa ne stim dincolo de orice repros si sa nu lezam pe altii. Practicand acest mod de gandire, o jurnalista a decis sa isi schimbe locul de munca fiindca i se pretindea sa inventeze subiecte „care vand”, in detrimentul relatarii adevarului.
Hrana spirituala sau terapie, filosofia ne ofera o alternativa inteleapta, aplicabila, deja verificata. Depinde de noi sa ne reintoarcem catre ea.
Maria Magdalena Dragne
Director Divizia Resurse Umane Libra Bank
Articol publicat in revista HR Manager, nr. 25, ianuarie-februarie 2013. Va asteptam sa va abonati la revista HR Manager.