Acasa Planeta HR Organisational Development Mădălina Ionescu: Wellbeingul angajaților reprezintă un element-cheie al valorilor noastre în cadrul DKV

Mădălina Ionescu: Wellbeingul angajaților reprezintă un element-cheie al valorilor noastre în cadrul DKV

25 min citire
0
0
928

Multe dintre practicile de management care sporesc bunăstarea angajaților aduc beneficii și angajatorilor. Acest lucru nu ar trebui să fie deloc surprinzător. Pe termen lung, companiile care se preocupă de sănătatea și bunăstarea angajaților vor avea mai multe șanse ca aceștia să se preocupe, la rândul lor, de sănătatea și bunăstarea companiei. Iar acesta este un rezultat pe care și-l doresc toți liderii buni. Pentru a afla mai multe despre bunele practici în wellbeing, am invitat câțiva lideri din HR-ul românesc pentru a dezbate mai pe larg acest subiect. În materialul de astăzi vorbim cu Mădălina Ionescu, HR Manager, DKV Mobility România.

CE CUPRINDE WELLBEINGUL ANGAJAȚILOR ȘI CE BENEFICII ADUCE ACESTA PENTRU COMPANIE? CUM EVALUAȚI NIVELUL DE WELLBEING AL ANGAJAȚILOR DIN ECHIPA DUMNEAVOASTRĂ ȘI CE INDICATORI FOLOSIȚI ÎN ACEST SENS?

Crearea unui mediu de lucru orientat pe dezvoltare, stare de bine fizică şi mintală este o componentă deosebit de importantă a unei culturi organizaționale sănătoase şi este privită ca o necesitate pentru succesul unei companii. Prin urmare, wellbeingul angajaților reprezintă un element-cheie al valorilor noastre în cadrul DKV.

În context organizațional, dimensiunile relevante ale wellbeingului cuprind o gamă largă de aspecte, precum: starea !zică și mintală, nivelul de satisfacție la locul de muncă, abilitățile de gestionare a stresului, relațiile interpersonale la locul de muncă, cât și echilibrul între viața profesională și cea personală. Considerăm că starea de bine și nivelul de satisfacție ale angajaților noștri au un impact direct asupra productivității și performanței companiei.

Astfel, pe baza nevoilor pe care le-am identificat atât la nivel de organizație, cât şi la nivel individual, am dezvoltat un program de wellbeing prin care ne-am dorit să ne asigurăm că toți angajații se simt bine și sunt motivați la locul de muncă. Pentru a evalua nivelul de wellbeing, folosim mai multe instrumente, printre care putem enumera chestionarele de satisfacție anuale şi bianuale, care se adresează întregii organizații, sesiuni regulate de feedback sau canalele de comunicare internă.

Mai mult decât atât, anul acest am aplicat un chestionar dezvoltat în colaborare cu partenerul nostru în sănătate, Rețeaua „Regina Maria“. Acest chestionar a analizat nivelul de stres și a identi!cat nevoile colective ale colegilor. Pe baza acestor informații, am creat un program de wellbeing personalizat care să răspundă acestor nevoi. Am observat o îmbunătățire semni!cativă în starea de spirit şi o reducere a nivelului de stres, alături de un upgrade în ceea ce privește productivitatea.

CE ACȚIUNI CONCRETE AȚI ÎNTREPRINS SAU INTENȚIONAȚI SĂ ÎNTREPRINDEȚI PENTRU A ÎMBUNĂTĂȚI WELLBEINGUL ANGAJAȚILOR DUMNEAVOASTRĂ? CUM COMUNICAȚI CU EI DESPRE IMPORTANȚA WELLBEINGULUI ȘI CE FEEDBACK PRIMIȚI DE LA ACEȘTIA?

La DKV, ne-am angajat să îmbunătățim starea de bine a angajaților noștri prin acțiuni concrete și personalizate. Am identi!cat mai mulți piloni care contribuie la acest lucru și am dezvoltat activități speci!ce pentru !ecare dintre aceștia. Sănătatea !zică şi cea mintală reprezintă un factor extrem de important în acest context, iar ca parte a programului nostru de bene!cii oferim un abonament medical complex ce include servicii de prevenție și screeninguri regulate.

De asemenea, am dezvoltat un program de susținere a participării la diverse evenimente sportive, ba chiar am organizat şi un campionat de tenis de masă la birou. Punem la dispoziția colegilor noștri diverse pachete de abonamente în cadrul unor săli de sport şi oferim workshopuri de nutriție și alimentație sănătoasă pentru a încuraja un stil de viață sănătos și echilibrat. Creșterea stării de bine şi a gradului de satisfacție la locul de muncă reprezintă un alt pilon important pentru wellbeingul angajaților DKV.

Printre tehnicile de relaxare folosite se numără organizarea diferitelor evenimente care să creeze un mediu de lucru plăcut şi să crească gradul de socializare a colegilor noștri. Am reuşit să scoatem monotonia din birou prin organizarea unei „vânători de comori“ chiar la locul de muncă şi a unui eveniment pe cât se poate de sănătos, pe atât de distractiv: pedalarea pentru pregătirea unui smoothie delicios şi sănătos. Am conștientizat că programul nostru de wellbeing este o inițiativă care ar trebui să fie sprijinită și implementată de toți colegii noștri. Din acest motiv, am creat o echipă specială cunoscută sub numele de „DKV Wellbeing Champions“. Sunt patru colegi pasionați, angajați și dedicați în promovarea programului nostru de wellbeing pentru a-i inspira pe ceilalți să-și îmbunătățească sănătatea și bunăstarea în general.

CUM SE ASIGURĂ COMPANIA CĂ ANGAJAȚII SE SIMT APRECIAȚI, RECUNOSCUȚI ȘI IMPLICAȚI ÎN DECIZIILE CARE ÎI PRIVESC?

În cadrul DKV, ne asigurăm că angajații se simt apreciați și recunoscuți prin organizarea unor evenimente speciale în care aceștia sunt recompensați pentru performanțele lor remarcabile, prin oferirea unor oportunități de dezvoltare și prin încurajarea feedbackului constant și constructiv din partea lor.

De asemenea, implicarea lor în procesele decizionale se face prin organizarea de sesiuni de brainstorming și prin crearea unui mediu de lucru deschis și transparent în care ideile și sugestiile lor sunt luate în considerare și integrate în strategia companiei. Mai mult, prin intermediul platformelor online și al grupurilor de lucru, ne asigurăm că toți angajații au acces la informațiile și deciziile importante, astfel încât să fie implicați și informați în permanență.

CUM ESTE RESPECTAT RAPORTUL DINTRE VIAȚA PRIVATĂ ȘI CEA PROFESIONALĂ A ANGAJAȚILOR ȘI CE MĂSURI SE IAU PENTRU A FACILITA ÎNDEPLINIREA NEVOILOR ACESTORA?

Respectarea echilibrului între viața privată și cea profesională a angajaților este o prioritate în cadrul DKV. Pentru a facilita îndeplinirea nevoilor acestora, oferim un program &exibil de lucru care le permite să își gestioneze mai bine timpul și să își organizeze munca în funcție de responsabilitățile și obligațiile personale. De asemenea, organizăm evenimente sociale în afara programului de lucru, care le oferă oportunitatea de a-și petrece timpul liber într-un mediu relaxant și de a-și construi relații cu colegii. În aceste feluri, ne asigurăm că angajații noștri se simt încurajați și sprijiniți să își îndeplinească responsabilitățile profesionale și personale într-un mod echilibrat și satisfăcător.

CE PROVOCĂRI EXISTĂ LA NIVEL DE LEADERSHIP ÎN CONTEXTUL WELLBEINGULUI ANGAJAȚILOR ȘI CUM POT FI DEPĂȘITE? CUM AVEȚI GRIJĂ DE WELLBEINGUL ANGAJAȚILOR CARE LUCREAZĂ ÎN SISTEM HIBRID, ASTFEL ÎNCÂT SĂ SE SIMTĂ CONFORTABIL SĂ LUCREZE ATÂT DE ACASĂ, CÂT ȘI DE LA BIROU?

În contextul actual al muncii hibride, leadershipul întâmpină diverse provocări în a asigura wellbeingul angajaților și necesită un efort concertat din partea tuturor managerilor și liderilor din cadrul companiei. Una dintre principalele provocări este aceea de a asigura o comunicare constantă și e!cientă între membrii echipei, indiferent de locația lor de lucru.

Pentru a depăși aceste provocări, la DKV am pus în aplicare o serie de măsuri, printre care încurajarea unei comunicări deschise între manageri și angajați, organizarea regulată a ședințelor de echipă și stabilirea unui plan de lucru clar pentru perioada de lucru de la birou și cea de acasă. O altă provocare importantă este aceea de a asigura o cultură organizatorică care promovează echilibrul între viața profesională și cea personală, de aceea am oferit flexibilitate angajaților pentru a-și gestiona programul de lucru și pentru a-și îndeplini responsabilitățile profesionale și personale în mod e!cient.

CUM PROMOVAȚI O CULTURĂ ORGANIZAȚIONALĂ CARE SĂ VALORIFICE DIVERSITATEA, INCLUZIUNEA ȘI RESPECTUL FAȚĂ DE ANGAJAȚI ȘI CUM CONTRIBUIE ACESTEA LA WELLBEINGUL LOR?

Pentru a face acest lucru, DKV pune în aplicare o serie de inițiative și politici. În primul rând, recrutăm și promovăm oameni pe baza competențelor și a valorilor lor, și nu pe baza originii etnice, a vârstei, a genului sau a altor factori irelevanți.

De asemenea, oferim formare și dezvoltare continuă pentru a sprijini diversitatea și incluziunea în rândul angajaților noștri și pentru a ne asigura că toți angajații noștri se simt valorizați și respectați. Pe lângă acestea, avem diferite inițiative și evenimente care să promoveze diversitatea și incluziunea, cum ar fi traininguri și ateliere care să încurajeze dezbaterea deschisă și să faciliteze înțelegerea diferențelor culturale. În plus, ne asigurăm că toate politicile și procedurile noastre sunt în concordanță cu principiile de diversitate și incluziune și că toți angajații noștri sunt tratați cu respect și profesionalism.

CUM VĂ OCUPAȚI DE PROPRIUL DUMNEAVOASTRĂ WELLBEING CA LIDER ȘI CE EXEMPLE BUNE LE DAȚI COLEGILOR DUMNEAVOASTRĂ ÎN ACEST SENS?

Îmi asum responsabilitatea de a-mi îngriji propriul wellbeing și îmi încurajez și colegii să facă același lucru. Pentru mine, acest lucru înseamnă să am un echilibru sănătos între muncă și timpul liber, așadar îmi prioritizez timpul pentru activități care îmi aduc liniște și bucurie, cum ar fi cititul unei cărți bune sau petrecerea timpului cu familia și prietenii.

De asemenea, am o atitudine pozitivă și încerc să realizez un echilibru între muncă și activitățile de relaxare și recreere, pentru a mă simți revigorată și pregătită să îmi îndeplinesc responsabilitățile. Este important să le oferim angajaților noștri un exemplu bun și să demonstrăm personal că ne îngrijim de propria bunăstare, astfel încât să poată vedea că acest lucru este valorizat şi la nivelul organizației. În plus, îmi încurajez colegii să își ia pauze regulate și concedii pentru a-și reîncărca bateriile.

CE STIL DE LEADERSHIP ȘI ABILITĂȚI TREBUIE SĂ AIBĂ UN LIDER CARE CONDUCE O ECHIPĂ ÎN CONTEXTUL SOCIO-ECONOMIC ACTUAL ȘI CÂT DE IMPORTANTĂ ESTE ADAPTAREA LA NEVOILE ÎN CONTINUĂ SCHIMBARE ALE ANGAJAȚILOR?

În contextul socio-economic actual, liderii e!cienți trebuie să aibă un stil de leadership &exibil, adaptabil și empatic, care să se concentreze pe valorile și nevoile angajaților și să ia în considerare tendințele și schimbările din piața muncii. Adaptarea la nevoile în continuă schimbare ale angajaților este deosebit de importantă, deoarece piața muncii se schimbă rapid și angajații au nevoie de o varietate de bene!cii și opțiuni de lucru flexibile pentru a rămâne motivați.

Liderii trebuie să fie în măsură să răspundă la aceste nevoi și să ofere oportunități de dezvoltare a carierei, învățare continuă și echilibru între viața profesională și cea personală pentru angajații lor. În concluzie, un lider e!cient trebuie să aibă un stil de leadership adaptabil, empatic și orientat spre angajați, să fie capabil să se adapteze la schimbările rapide din piața muncii și să identifice nevoile individuale ale angajaților.

CUM VĂ CONFRUNTAȚI CU PROPRIILE PREJUDECĂȚI, LIMITE SAU FRICI CARE VĂ POT ÎMPIEDICA SĂ FIȚI UN LIDER EFICIENT ȘI SĂ SUSȚINEȚI WELLBEINGUL ECHIPEI DV.?

Un prim pas important este acela de a fi deschiși și receptivi la feedbackul și perspectiva celor din jurul nostru, inclusiv a membrilor echipei noastre. Prin asumarea unei atitudini de învățare continuă, putem să îi încurajăm și pe ceilalți să împărtășească punctele lor de vedere și să ne ajute să identificăm potențialele noastre prejudecăți și limite. Un alt pas important este acela de a ne informa în mod constant și de a fi conștienți de noile tendințe și perspective în domeniul leadershipului și al wellbeingului echipei. Pentru a depăși fricile, este important să le identificăm și să le analizăm în mod critic. Putem face acest lucru prin încurajarea introspecției pentru a descoperi sursa acestor frici. În cele din urmă, este important să ne asigurăm că avem un echilibru sănătos între angajamentul nostru față de echipă și nevoile noastre personale. Îngrijindu-ne de propriul wellbeing și dezvoltarea noastră personală, putem deveni lideri mai e!cienți și putem susține mai bine wellbeingul echipei noastre.

CUM VĂ ACTUALIZAȚI ȘI ÎMBUNĂTĂȚIȚI ÎN MOD CONSTANT MODUL DE GÂNDIRE ȘI DE ACȚIUNE CA LIDER ȘI CE RESURSE SAU METODE FOLOSIȚI ÎN ACEST SENS?

Acest lucru îl realizez prin utilizarea unor varii resurse și metode care mă ajută să rămân informată, să învăț și să-mi dezvolt abilitățile. Unele dintre cele mai importante sunt cărțile și articolele relevante din domeniul leadershipului și dezvoltării personale.

Încerc să citesc cât mai multe materiale care mă pot ajuta să înțeleg teoriile și practicile cele mai recente din leadership și să-mi îmbunătățesc abilitățile. De asemenea, particip la cursuri de formare și dezvoltare profesională, atât online, cât și offline. O altă metodă pe care o folosesc se referă la colaborarea și networkingul cu alți lideri și profesioniști din industria mea. Aceasta îmi oferă oportunitatea de a învăța din experiențele și perspectivele lor și de a descoperi noi abordări în leadership.


Acest material a fost preluat din Revista HR Manager cu numărul 74.

Pentru un scurt preview, click aici.

Pentru abonare, click aici.

Comentarii

Incarcati mai multe articole similare
Incarcati mai multe dupa Pescaru Constantin
Incarcati mai multe in Organisational Development

Lasă un răspuns

Verificati De asemenea

Recrutarea și managementul talentelor nu se schimbă. Se transformă

Perspective și soluții pentru companiile din ROMÂNIA Piața muncii din România este supusă …