Acasa Management Lucia Pop: „La job e mai greu cu a doua șansă”

Lucia Pop: „La job e mai greu cu a doua șansă”

5 min citire
0
0
405

Un avantaj sau un dezavantaj? Care sunt reperele cele mai importante legate de viață și muncă specific fiecărei generații în parte? Cum se pot găsi un numitor comun și o cale de comunicare pentru toate generațiile care lucrează sub umbrela aceleiași companii?

De Eugenia Mihalcea

Lucia Pop, Managing Director ALP EDU PRO ne-a vorbit despre diversitatea la locul de muncă oferită de generațiile diferite.

Cum nimeni nu le știe pe toate, dacă vrei să ai succes e esențial să te asiguri că știi calitățile și defectele fiecărei persoane cu care lucrezi. De ce defectele? Pentru că-i vei da sarcini care să-i evite defectele. Generațiile tinere au mai multă vitalitate, mai multă putere de muncă și dorință de afirmare. Generațiile ‘50-’80 au înțelepciune, experiență de viață, au demonstrat deja. Activitatea unei firme e din ce în ce mai complexă și are nevoie de idei și abordări noi. Tinerii pot veni cu idei „out of the box”, creativitatea lor fiind mai puțin „tocită” de viață. Să ne înțelegem: toate generațiile au creativitate, dar la tineri e într-o proporție mai mare. Să învățăm să-i ascultăm și vom avea doar de câștigat. Caracteristica esențială a generației Millennials este sensibilitatea. Frica de a nu fi „răniți” îi face uneori să se protejeze cu „ziduri” de indiferență, de sarcasm.

Dacă reușești să conștientizezi că, indiferent de vârstă, respectul e același, i-ai câștigat. Generațiile ’50-’80 cred că dacă ai un număr de ani ți se cuvine respectul by default. Respectul se câștigă zi de zi, vârsta e doar o cifră. Generația de după ’96 are drept caracteristică viteza uimitoare de procesare a informațiilor. Într-o firmă, numitorul comun sunt valorile companiei. Dacă acestea se suprapun peste valorile personale, avem situație win-win. Dacă nu, nu. Indiferent de câte mere ai în coș, un măr stricat le va strica și pe celelalte. Nu există tactici. Există bun-simț și contract psihologic. Ce-mi place cel mai mult la generațiile tinere este faptul că se uită să vadă ce e în spatele cuvintelor. E mai important „să fii” pentru ei.

Poate de aceea ni se pare că, uneori, nu pun mare preț pe ceea ce spunem. În momentul în care există o disonanță între ce spui și ce faci, i-ai pierdut. De fapt, indiferența e doar o așteptare din partea lor: cuvinte sau fapte? Generațiile tinere „ne forțează” să ne ținem de promisiuni. Dacă în familie „merge” să‑ți ceri scuze că nu te-ai ținut de cuvânt, la job, nu. Cine are copii acasă știe (poate nu conștient) că cea mai mare calitate a lor este de a ierta, dacă scuzele sunt sincere. Asta se întâmplă doar în familie. La job e mai greu cu a doua șansă. Generațiile tinere „ne forțează” să ne ținem de promisiuni. Și ne mai învață ceva: să punem în echilibru viața personală și pe cea profesională. O fi bine? Eu zic că da.

liLUCIA POP, 

MANAGING DIRECTOR ALP EDU PRO

Comentarii

Incarcati mai multe articole similare
Incarcati mai multe dupa Revista HR Manager
Incarcati mai multe in Management

Lasă un răspuns

Verificati De asemenea

Costul ascuns din departamentul de HR: lipsa de disciplină în dosarele de personal

Digitalizarea dosarelor de personal este o tendință care va deveni normă în următorii 1-2 …