Acasa Agenda HR Ingineria, contabilitatea şi vânzările rămân în top pe piaţa muncii

Ingineria, contabilitatea şi vânzările rămân în top pe piaţa muncii

7 min citire
0
0
655

de Atena Enea

Ingineria, Contabilitatea şi Vânzările sunt în Top 3 domenii preferate de candidaţii de pe piaţa muncii, arată cercetarea realizată de eJobs, despre domeniile preferate de angajare ale românilor, în funcție de gen, vârstă, experiență. Cercetarea eJobs a fost realizată în perioada iunie-iulie 2016. Majoritatea persoanelor chestionate provin din București, din Nord Estul și Nord Vestul țării şi indică Tendințele în piața forței de muncă.

La nivelul întregii țări, cele mai căutate domenii, în care respondenţii au declarat că doresc să lucreze sunt: Ingineria – 9%, Contabilitatea-Finanțe – 7% dintre, urmate de Vânzări şi Resurse umane – Psihologie – 6%.

Salariile peste medie din IT, situează acest domeniu pe locul 5 în topul preferințelor candidaților pentru angajare, pe aceeaşi poziţie fiind şi domeniul Achiziții-Logistică-Aprovizionare şi Management-Consultanță (5% dintre respondenţi pentru fiecare domeniu).

Bărbații aleg Transporturile, femeile – domeniul Secretariat-Administrativ

Domeniul de activitate cu cea mai pregnantă prezenţă masculină: 94% este reprezentat de Transporturi. Domeniul cu cea mai pregnantă prezenţă feminină: 89% este Secretariat – Administrativ.
IT-Hardware este pe locul doi în topul domeniilor în care lucrează bărbații. 83% dintre persoanele de sex masculin chestionate, declară că au job în tehnologia informațiilor, iar domeniul Construcțiilor este dominat în proporţie de 83% de bărbați.

Femeile sunt orientate, spre joburile de birou care necesită organizare. Pe primul loc este domeniul secretariat-administrativ, unde lucrează de 89% dintre femeile chestionate, pe locul doi este Contabilitatea-Finanțe, cu 87% dintre femei, iar pe locul trei – Resursele umane și Psihologia.

Publicitatea este preferată de Tineri, iar Agricultura, Producţia şi Managementul sunt dominate de Seniori

50% dintre cei care aleg să lucreze în Publicitate sunt tineri cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani. 41,6% dintre cei care preferă să lucreze în Media Jurnalism şi 40% dintre cei care aleg IT-Hardware sunt de asemenea tineri sub 24 de ani.
56,4% dintre cei care aleg să lucreze IT – Software şi 54,2% dintre cei care aleg să lucreze în Marketing sunt tineri între 25 şi 34 de ani.
41,6% dintre persoanele care preferă un job în Achiziţii – Logistică – Aprovizionare şi  35,2% dintre cei care aleg domeniul Customer Support – Client Service au vârste cuprinse între 35 şi 44 de ani.

Seniorii, cu vârste cuprinse între 45 și 54 de ani se regăsesc cu precădere în domenii ca Agricultură, Producţie şi Management. Pentru fiecare domeniu au optat 33,3% respondenţi. În Construcții, Transporturi şi Inginerie lucrează îndeosebi persoane între 55 şi 65 de ani. 

Cei mai experimentați candidați sunt în Management

Domeniile de activitate în care putem găsi cei mai experimentați oameni (cu peste 5 ani vechime) sunt: Management-Consultanţă (80%), Construcţii (74%), Achiziții-Logistică-Aprovizionare (70%).
Există, însă, şi domenii în care se găsesc şi oameni cu experiență mai redusă (cu vechime mai mică de 5 ani):  Chimie-Petrochimie (69%), IT-Software (68%), Media Jurnalism (66,6%), Internet-eCommerce (65,2%), IT-Hardware (63%).

Domenii preferate la nivel de regiune

Publicitatea şi Jurnalismul dominate de bucureşteni

În cele 8 zone ale țării, din care provin candidații analizați, iată care sunt domeniile preferate:
– Agricultură (în top în zona de Vest, 25%)
– Educaţie-Training (în top în Nord-Vest, 21,6%)
– Farma (în top în Sud-Vest Oltenia, 18,2%)
– Publicitate – Agenții de publicitate (pe primul loc în preferinţe în Nord-Est şi în Bucureşti, 33,3%, respectiv 58,3%)
– Transporturi (pe primul loc în Sud-Est, 19,4%)
– Turism (ales de 22,7% dintre respondenţii din Centrul ţării)
– Chimie-Petrochimie (în topul preferinţelor în Sud-Muntenia, pentru acest domeniu au optat 37,5% dintre respondenți)

În București-Ilfov, în top 5 domenii preferate de candidați se află:

1.Publicitateași Media Jurnalism (58,3% respondenți pentru fiecare domeniu)

2. Fundații – Vountariat- ONG (52,9%)

3. Customer Support – Client Service (47,1%)

4. Marketing (45,7%)

5. Juridic (42,9%).

Transporturile preferate de oamenii cu studii medii. Ingineria – domeniul în care se califică în mod natural absolvenţii de studii superioare

74,3% dintre persoanele care muncesc în Transporturi,  63,2 % dintre cei care lucrează în Telecomunicaţii şi 54,6% dintre cei care au un job în Publicitate sunt absolvenţi de studii medii (gimnaziu/şcoala profesională/liceu/şcoală postliceală/colegiu). Aşa cum era de aşteptat, Ingineria este aleasă în proporţie de 91% de absolvenţii de studii superioare. Tot absolvenţii de studii superioare aleg Contabilitatea (89,7%) sau domeniul Juridic (88,9%).

Comentarii

Incarcati mai multe articole similare
Incarcati mai multe dupa atena.enea
Incarcati mai multe in Agenda HR

Lasă un răspuns

Verificati De asemenea

Munca de acasă, un nou trend de flexibilizare a relaţiilor de muncă

Nevoia angajatorului modern de a apela la opţiuni cât mai flexibile de utilizare a resurse…