Acasa Management Impactul Employee Experience în bunăstarea angajaților și a companiei

Impactul Employee Experience în bunăstarea angajaților și a companiei

10 min citire
0
0
646

Îmbunătățirea experienței pe care angajații o au la locul de muncă (employee experience) trebuie să fie unul dintre cele mai importante obiective pentru companii, deoarece are un efect direct în engagement, retenție, bunăstarea oamenilor și a businessului.

Elementele definitorii care stau la baza succesului unei companii sunt talentul și dedicarea angajaților. Iar acestea trebuie cultivate în interiorul organizației, pentru a asigura loialitate și prosperitate. Așadar, preocuparea pentru employee experience ar trebui să fie pe lista de priorități a oricărei companii, indiferent de dimensiune și de industria în care activează. Dar în contextul provocărilor actuale, cum putem transforma preocuparea pentru employee experience în acțiuni concrete și eficiente pentru ambele părți implicate (angajat și angajator)?

Mădălina Borșoș, Country Manager Elanor Solutions România, spune că fiecare angajat are un talent, o viziune, o idee, o experiență, așa că tuturor trebuie să li se ofere oportunitatea de a se afirma, de a avea un cuvânt de spus și de a fi ascultați. „Cred că punctul de pornire pentru o acțiune concretă și eficientă îl reprezintă climatul, mediul de lucru pentru angajați. Într-un climat plăcut, acolo unde angajații vin de plăcere, cu siguranță aceștia vor putea da un randament mult mai bun decât într-un mediu neprietenos, respingător.Unui angajat nu îi sunt necesare doar un pachet salarial mare și beneficii extrasalariale, ci are nevoie în primul rând de un mediu de lucru unde se poate afirma, unde prezența i se face simțită, unde poate avea ceva de arătat și de transmis“, consideră Mădălina Borșoș.

Ideea este că cea mai bună modalitate de a avea produse și servicii bune este ca oamenii care lucrează la ele să fie mulțumiți de cum sunt tratați la jobul lor. Altfel spus, succesul unei companii începe cu succesul personal al angajaților. „Employer brandingul ne ajută să găsim și să convingem ușor candidații pe care dorim să îi angajăm. Dar cred că employer brandingul începe din interior: nu există ambasadori de brand mai buni decât oamenii care lucrează deja în companie“, punctează Mădălina Borșoș.

CE SCHIMBĂRI, PROVOCĂRI ȘI SOLUȚII LEGATE DE EMPLOYEE EXPERIENCE AU APĂRUT ÎN ULTIMA VREME ÎN MEDIUL ORGANIZAȚIONAL DIN ROMÂNIA

Pandemia a fost motorul multor schimbări în ceea ce privește modul în care lucrăm și cum ne raportăm la muncă. Dar, din experiența Mădălinei Borșoș, a adus și o creștere a nivelului implicării angajaților în activitatea companiei în care activează. Acest lucru este confirmat și de studiul Gallup numit „State of the Global Workplace 2022“, potrivit căruia gradul de engagement al angajaților din țara noastră a ajuns la 33% (în creștere cu 3% față de ediția anterioară a studiului), astfel că ne plasăm pe primul loc în Europa din acest punct de vedere.

„Am citit foarte multe analize și studii făcute de echipele de HR, din care reiese faptul că perioada pandemiei a pus o mare presiune pe employee experience. Implicarea angajaților a depășit cu mult zona de digitalizare sau zona de compensații și beneficii, orientându-se în special pe creșterea brandului/ experienței angajaților și pe promovarea lor în cadrul companiei“, explică Mădălina Borșoș.

Totuși, încă există numeroși angajatori care încă au impresia că pot recruta cu ușurință angajați noi și că oricine poate fi înlocuit ușor… lucru pe cât se poate de neadevărat, mai ales în contextul actual. „Cred că un angajat bun, cu o experiență de peste doi ani în companie, în care s-a investit timp, trebuie păstrat, susținut, motivat, încurajat. Nu exclud angajarea oamenilor tineri, chiar fără experiență; dar, în acest caz, trebuie luat în considerare faptul că este nevoie de multă răbdare, mult timp și implicare în formarea lor“, reliefează Mădălina Borșoș.

CE TREBUIE SĂ REȚINĂ FIECARE MANAGER

Așadar, fiecare manager trebuie să știe să pună în valoare cunoștințele și ideile propriilor angajați. „Am fost profund impresionată când le-am oferit ocazia propriilor mei angajați să vină cu idei de organizare evenimente, sesiuni de lucru etc. Au fost angajați la care nici nu mă așteptam să poată dovedi atâta implicare și devotament“, spune Mădălina Borșoș. În concluzie, cum poate o organizație să țină cont de nevoile individuale ale angajaților astfel încât aceștia să aibă o experiență plăcută la job, care să-i împlinească din punct de vedere profesional și uman? „Prin implicarea tuturor angajaților, în mod individual și colectiv, după caz. Prin susținere, prin încurajare“, consideră Mădălina Borșoș.

DESPRE COMPANIE

Elanor Solutions are ca obiect principal de activitate externalizarea serviciilor de resurse umane – salarizare, servicii de administrare de personal și consultanță de specialitate în resurse umane. Compania activează în România, în București, încă din primăvara anului 2007 și pe parcursul acestor 15 ani s-a dovedit a fi o firmă cu o echipă de profesioniști în domeniul resurselor umane, flexibilă și gata să își ofere serviciile tuturor companiilor din țara noastră. În prezent, Elanor Solutions are peste 20 de angajați, capabili să ofere servicii în diverse ramuri: comerț, industrie, consultanță, construcții, cercetare medicală etc.


Acest material a fost preluat din Revista HR Manager cu numărul 72.

Pentru a viziona un preview al revistei, click aici.

Pentru abonare, click aici.

Comentarii

Incarcati mai multe articole similare
Incarcati mai multe dupa Pescaru Constantin
Incarcati mai multe in Management

Lasă un răspuns

Verificati De asemenea

Recrutarea și managementul talentelor nu se schimbă. Se transformă

Perspective și soluții pentru companiile din ROMÂNIA Piața muncii din România este supusă …