Nu te naşti lider. Potenţialul de leadership se activează într-un om atunci când acesta se află în faţa unei cauze provocatoare, o cauză în care el crede şi căreia i se dedică. Leadershipul se învaţă, însă esenţa lui se trăieşte şi se construieşte zi de zi.
Începând cu 2014, BCR şi-a asumat demersul de transformare într-o organizaţie eficientă şi sănătoasă pentru angajaţii săi, care aduce valoare reală clienţilor săi. Transformarea nu a presupus doar o remodelare structurală şi de business. Definirea unei noi culturi organizaţionale a fost o prioritate abordată prin programul „Noi construim BCR. Din pasiune pentru banking”.
În cadrul programului au fost organizate sesiuni cu toţi angajaţii băncii, pentru a cunoaşte noile repere zilnice de comportament: Clientul pe primul loc; Colaborare; Responsabilizare; Performanţă; Iniţiativă; Disciplină şi rezultate.
Strâns legat de acest proiect a fost stabilită şi o nouă prioritate, absolut necesară pentru definitivarea noii culturi BCR: dezvoltarea unei culturi de leadership orientată spre performanţă.
Ne-am gândit la o abordare nouă, care să combine metodele clasice de învăţare cu cele moderne, pentru grupurile de management din bancă.
Programul şi-a propus să ajute la înţelegerea principiilor, regulilor leadershipului, la descoperirea propriilor puncte forte şi a celor care necesită îmbuntăţiri pentru fiecare participant, precum şi să echipeze cu abilităţile necesare “meseriei” de lider.
Sesiunea comună a fost condusă de Jim Bagnola, care, timp de o zi, a discutat cu toţi managerii din BCR despre ceea ce înseamnă să fii OM, dincolo de funcţia pe care o deţii. Cu alte cuvinte, s-au desprins câteva atribute pentru un lider adevărat:
l să fie autentic şi sincer;
l să fie responsabil pentru tot ceea ce face;
l să acţioneze în baza valorilor proprii;
l să aibă curaj;
l să înţeleagă că „noi” e mai important decât „eu”;
l să susţină şi să dezvolte comunitatea de OAMENI;
l să asculte cu adevărat;
l să îşi respecte promisiunile.
După sesiunea de deschidere, grupurile de management au urmărit faţete diferite ale subiectului de Leadership. Astfel, directorii din BCR, alături de grupul de angajaţi cu potenţial de dezvoltare, au fost invitaţi să participe la scurte evenimente în care au avut ocazia să întâlnească români care au devenit un brand de renume pentru ţară, dar şi modele de urmat pentru mulţi dintre noi.
Primul eveniment l-a avut in prim plan pe Mihai Leu, unul dintre campionii mondiali la box, şi pe Amalia Sterescu, fostă angajată a unei companii multinaţionale, într-o luptă în ring de cu totul altă factură.
“Leadership din ring” a fost o luptă a ideilor menite să motiveze, să inspire şi să energizeze astfel încât să vrei să-ţi depăşeşti propriile limite, indiferent de obstacolele întâlnite. Mihai Leu a împărtăşit detalii din experienţa personală despre succes şi eşec, pe care Amalia le-a transformat în mesaje pentru mediul de afaceri.
Iată câteva din atributele de lider descoperite în “meciul de box”:
l să îi inspire pe oameni prin viziunea şi pasiunea cu care face lucruri;
l să fie flexibil şi să aibă capacitatea de a se schimba şi de a se adapta pentru a face faţă problemelor;
l să îşi dorească ca propriile standarde să fie mai mari decât ale altor oameni.
Pentru acelaşi grup de participanţi avem pregătit un alt subiect: “Liderul inspiraţional. Angajatul motivat. Relaţii profitabile cu clienţii companiei”. Dezbaterile vor fi conduse de un eminent profesor la binecunoscuta şcoală de afaceri IESE Barcelona.
Analizând legătura organică dintre cele trei elemente ale succesului unei companii, aşteptările legate de un lider autentic sunt:
l să considere reclamaţiile clienţilor ca punct de plecare pentru îmbunătăţiri (A complaint is a GIFT);
l să fie conştient că angajamentul organizaţional se poate transforma într-un avantaj competitiv;
l să nu piardă din vedere faptul că “drumul” către profit trece prin “ograda“ angajaţilor.
Am introdus în programul nostru pentru directorii executivi şi un curs de “Comunicare pentru Lideri”, care ţine cont de faptul că cel mai eficace mod de comunicare este cel cu care suntem obişnuiţi, în care ideile, argumentele, cifrele, informaţiile sau cerinţele fac parte dintr-o poveste pe care ne-o putem reprezenta coerent şi motivant.
Concluzii:
l Liderul are puterea să atragă şi să conducă;
l Liderul inspiră şi îşi asumă.
Pentru celălalt grup de participanţi, şefi de departamente din bancă, care au menirea implementării strategiilor de business, am considerat oportună participarea la două teme mari de discuţii.
Prima se referă la “Conducerea unei echipe performante”. Focusul discuţiilor a fost pus pe tipuri de ascultare, tipologii de tranzacţii umane, responsabilitatea individuală, diagnoza unei echipe.
Astfel, am descoperit noi atribute ale unui lider:
l să spună întodeauna adevărul către echipa lui;
l să îşi dezvolte un sistem de gândire care îi permite să analizeze din exterior orice situaţie;
l să trăiască după principiile pe care le promovează.
Cea de-a doua temă, la fel de utilă pentru viaţa de zi cu zi, a fost Cele 5 alegeri pentru a obţine o „productivitate maximă”.
Printr-un program de instruire interactiv şi intensiv, participanţii au experimentat o schimbare de paradigmă, de comportament şi de rezultate privind modul de obţinere a unei productivităţi extraordinare, alături de echipele lor.
Cele 5 alegeri, bazate pe cele mai recente descoperiri ale neuroştiinţei şi pe practica îndelungată a specialiştilor în creşterea productivităţii individuale, i-au ajutat pe participanţi să ia decizii cu impact important, în raport cu investiţia de timp, atenţia şi energia lor, atât în activităţile profesionale, cât şi în viaţa personală.
Şi pentru că am amintit de metode moderne de învăţare, pentru acest grup de manageri am ales o cale de învăţare experimentală, cunoscută deja pe piaţa de training prin denumirea de Gamification.
Participanţii devin alergători în Maratonul BCR – o platformă online care imită o cursă de maraton. Pe parcursul a 4 etape, în perioada septembrie-decembrie 2016, participanţii vor avea de rezolvat o serie de cerinţe (legate de business, comunicare sau colaborare) cu scopul de a aplica, dezvolta şi multiplica abilităţile de lider individual, alături de echipele lor sau împreună cu alţi maratonişti.
Leadershipul si maratonul au în comun o serie de principii:
l pregătirea (presupune planificare pas cu pas);
l startul (păstrarea unui ritm constant şi reîncărcarea periodică a rezervelor);
l momente de blocaj (epuizarea resurselor înainte de încheierea maratonului);
l linia de sosire (în leadership este nevoie de momente de celebrare a proiectelor încheiate cu succes).
Participanţii la Maratonul BCR vor avea asigurate puncte de hidratare virtuale (resurse sub formă de cărţi, articole, materiale video). Ca într-un adevărat maraton, antrenorii sunt partenerii de încredere pentru sportivi în încercarea lor de a fi mai buni. Rolul managerilor şi al partenerilor HR va fi acela de a susţine participanţii în timpul acestei competiţii, de a-i încuraja şi ghida.
Se naşte astfel o competiţie al cărei final se transformă într-o acţiune de responsabilitate socială: punctele obţinute sunt transformate în bani destinaţi achiziţiei de alimente pentru case de copii, ceea ce aduce şi factorul emoţiei umane şi un scop nobil în ecuaţia învăţării.
La final de jurnal al programului “I LEAD”, ne rămâne doar să ne întrebăm:
Cum ar deveni realitatea de zi cu zi dacă ne-am comporta şi am munci cu toţii ca nişte lideri autentici?
******************
Head of Training & Development BCR
Ruxandra lucrează din anul 2002 în managementul activităţii de training din instituţii financiare. A implementat proiecte de training ample atât pentru management cât şi pentru diverse grupuri ţintă specifice din organizaţii.
A format echipe de traineri entuziaşti şi s-a străduit să îmbine metodele clasice de învăţare cu cele moderne.