Acasa Agenda HR Halloween corporate: șefii psihopaţi şi colegii care înjunghie pe la spate, cele mai înspăimântătoare motive pentru care angajaţii români şi-ar căuta un alt job

Halloween corporate: șefii psihopaţi şi colegii care înjunghie pe la spate, cele mai înspăimântătoare motive pentru care angajaţii români şi-ar căuta un alt job

5 min citire
0
0
505

De Halloween, eJobs a întrebat angajații români care sunt lucrurile cele mai înspăimântătoare când vine vorba de locul de muncă, iar 42% dintre aceștia consideră că „un şef psihopat” reprezintă cel mai înspăimântător lucru la locul de muncă şi motivul pentru care şi-ar căuta rapid un nou job. Alţi 29% ar face același pas din cauza „colegilor care înjunghie pe la spate”, iar 10% sunt speriați de lucrul până în toiul nopții. Sunt însă şi angajați temerari (7%), care spun că nimic nu i-ar putea înspăimânta atât de tare încât să fie nevoiți să își caute un alt job.

Dacă acestea sunt motive ipotetice care ar avea rol determinant în decizia de schimbare a locului de muncă, topul celor mai înspăimântătoare lucruri cu care se confruntă angajații români zi de zi la birou este dominat de volumul uriaş de muncă, invocat de 21% dintre respondenţi. Alte obstacole cu care se mai întâlnesc angajaţii români sunt „şefii clovni” (14%), „colegii vrăjitori” (13%) sau „şedinţele de circ” (12%). Lista continuă cu stresul de a ajunge la o oră fixă dimineața, la birou; teama de a fi concediat, lucrul cu un şef incompetent, neplata salariului sau lipsa comunicării în interiorul organizației.

Dacă din rutina zilnică nu lipsesc situaţiile care generează spaimă în rândul angajaţilor, cele care ar putea crea „groază” intenţionată, în mod festiv, lipsesc aproape cu desăvârşire, în condiţiile în care 84% dintre angajați declară că nu sărbătoresc Halloween-ul la birou. Dacă petrecerile de Crăciun fac deja parte din tradiţia fiecărui sfârşit de an în companii, cele de Halloween abia acum încep să-şi croiască drumul în cultura organizaţională a angajatorilor români.

Dintre cei foarte puţini care ţin această sărbătoare, 41% merg la o petrecere tematică în afara companiei, 30% se bucură de prăjituri specifice şi dovleci sculptaţi, 19% au parte de o petrecere sau un concurs de costume de Halloween chiar în companie, iar 15% vin la birou în costume trăznite. În ceea ce privește bugetul alocat pentru sărbătorirea Halloween-ului la job, 76% dintre angajați nu cheltuie nimic în acest scop, 14% cheltuie mai puţin de 50 de lei, iar 11% alocă peste 50 de lei.

Studiul a fost realizat în luna octombrie 2017, pe un eşantion de 1.299 de respondenţi, dintre care 63% sunt salariaţi fără funcţii de conducere. Ca profil general, 62% dintre participanţii la studiu sunt femei, 38% bărbaţi, iar categoria dominantă de vârstă (85%) este 26-55 de ani. 59% dintre aceştia au studii superioare.

Comentarii

Incarcati mai multe articole similare
Incarcati mai multe dupa Revista HR Manager
Incarcati mai multe in Agenda HR

Lasă un răspuns

Verificati De asemenea

Cum să atragi și reții angajații de top într-o lume în continuă schimbare?

Într-o piață a muncii în continuă schimbare, unde angajații de top au devenit o resursă st…