Acasa Agenda HR Gala Premiilor Revistei CARIERE 2023. Cine sunt marii câștigători

Gala Premiilor Revistei CARIERE 2023. Cine sunt marii câștigători

12 min citire
0
0
3,443

O poveste cu și despre oameni speciali, care prin ceea ce fac transmit încredere și inspiră. O seară cu adevărat magică, o sărbătoare a pasiunii și excelenței. Emoții, surpize, peste 300 de participanți și 15 premii.

În doar câteva cuvinte, așa am putea descrie GalPremiilor Revistei CARIERE 2023 – OAMENI CARE NE INSPIRĂ.

O poveste despre oameni ancoră, pe care i-am sărbătorit prin 15 premii, organizate astfel:

6 premii pe secțiuni, în care am cuprins cele mai importante domenii ale vieții economice și sociale. Secțiunile au avut câte 3 nominalizați, iar câștigătorii au fost desemnați prin votul cititorilor.

8 premii speciale, acordate onorific unor lideri care s-au remarcat pe parcursul acestui an, modele de inspirație și piloni de stabilitate. Lideri care au pus în centrul fiecărei decizii mai întâi oamenii și au creat în jurul lor un mediu de lucru stabil, care să motiveze pentru performanță.

Și, ca în fiecare an,am încununat seara galei cu Marele Premiu, acordat tot onorific de Revista CARIERE unor personalități cu o contribuție remarcabilă într-un anumit domeniu, veritabile centre de greutate pentru societatea civilă și elita intelectuală.

15 premii prin care excelența a fost răsplătită, iar oamenii care ne inspiră au fost aduși în centrul atenției pentru a fi apreciați și aplaudați.

Moderatorii evenimentului au fost Diana Enache – Prezentator Știrile PRO TVși Cosmin Seleși – Prezentator PRO TV.

Primii care au urcat pe scenă au fost elevii Școlii de Muzică Music Crew, fondată de Costel Bejenaru și Alexandru Mihalachi. Cu talent, emoție și bucurie ei au deschis spectacolul cu o suită de colinde, creând o atmosferă de sărbătoare.


Festivitatea de premiere a început cu decernarea Premiilor de Excelență. Iată care au fost câștigătorii celor 6 categorii:

LEADERSHIP CIVIC – PREMIUL CARIERE pentru implicare cetățenească și inovare civică – Carmen Gheorghe, vocea femeilor rome, una dintre cele mai curajoase 12 femei din întreaga lume.

Afaceri pur românești – Premiul CARIERE pentru reinventare prin inovare – Marius şi Maria Verdeşi, antreprenorii care au transformat bucătăria tradițională românească într-o experiență rafinată și autentică.

Viitorul începe azi – PREMIUL CARIERE pentru excelență în Educaţie – Ana-Maria Stancu, profesoara 4.0, una din cele 50 de femei din domeniul roboticii pe care trebuie să le cunoști.

Medici pentru România – PREMIUL CARIERE pentru excelență în Sănătate și respect față de oameni – Prof. Dr. Gheorghe Peltecu, medicul care a reușit să transforme cea mai veche maternitate din România într-o clinică modernă, la standarde și valori europene.

CUM LAUDE – PREMIUL CARIERE pentru excelență în domeniul artei contemporane –  Alexandros Pintilii Karciucas, pictorul ce dă suflet nemuririi prin apă și culoare.

Ambasadorii Binelui – PREMIUL CARIERE pentru responsabilitate socială și angajament comunitar – Mădălina Scutelnicu, creatoarea conceptului ”judecător cu pantofi albaștri”.


A urmat apoi decernarea Premiilor Speciale decise și acordate onorifc de Revista CARIERE, astfel:

LIDER ANCORĂ  Premiul Special CARIERE pentru inovație în leadershipul educațional, viziune, stabilitate și continuitate în eduprenoriat a fost acordat doamnei prof. Anca Celina Grecu, directorul Liceului Teoretic Dr. Mioara Mincu.

#ÎMPREUNĂ – UNIȚI ÎN FAPTE BUNE  Premiul Special CARIERE pentru Responsabilitate Socială Corporativă a fost câștigat de domnului Liviu Dobre, CEO Agricover Holding.

HYTECH  Premiul Special CARIERE pentru dezvoltarea și furnizarea de tehnologii inovatoare care pot îmbunătăți viața oamenilor a fost înmânat doamnei Valentina Frângu, Corporate and Public Sector Leader, Dell Technologies.

Viziune și misiune – The BEST HR  Premiul Special CARIERE pentru pentru cele mai bune practici de Resurse Umane cu impact în viața angajaților a fost înmânat doamnei Andreea Mihnea, Chief People Officer, First Bank România.

BEST EMPLOYER  Premiul Special CARIERE pentru promovarea unei culturi organizaționale sănătoase și a unui loc de muncă pozitiv a fost obținut de Dr. Florin Preoteasa, Regional Business Manager al Siemens Healthineers.

Solidaritate & Responsabilitate Corporativă  Premiul Special CARIERE pentru excelență organizațională și angajament comunitar Echipei Mondelez România.

Best Cultural Transformation Journey. Premiul Special CARIERE pentru schimbare culturală durabilă a fost acordat doamnei Maria Tătaru, HR Director, Arctic.

HR Impact  Premiul Special CARIERE pentru excelență în politicile de resurse umane și pentru îmbunătățirea experienței angajaților a revenit Echipei Auchan Romania.

Oana GHEORGHIU și Carmen USCATU, câștigătoarele Marelui Premiu

Unul dintre cele mai emoționante momente ale serii a fost decernarea Marelui Premiu al Galei Revistei CARIERE – ÎN SLUJBA OAMENILOR – Premiul de Excelență pentru leadership remarcabil și contribuție excepțională la Binele Comunității. Prin votul unanim al echipei CARIERE, în acest an, câștigătoare au fost desemnate Oana GHEORGHIU și Carmen USCATU, fondatoarele Asociației Dăruiește Viață,  inima și catalizatorul comunității #NoiFacemUnSpital.

Seara a fost completată perfect de momentul artistic susținut de  ALEXANDRA UNGUREANU, o voce inconfundabilă în peisajul muzical românesc.

Prezența Alexandrei în această seară nu a fost însă deloc întâmplătoare. Exact ca și drumul  Revistei CARIERE, și al ei a început tot în urmă cu 21 de ani. O coincidență ce a încarcat emoțional momentul și i-a dat o valoare specială.

21 de ani în care a lansat singură sau în diferite componențe hit-uri memorabile, a realizat numeroase colaborări artistice și a devenitpromotor al multor inițiative și produse autohtone.


Mulțumim tuturor celor care aseară au trăit alături de noi magia, emoția și bucuria.

Felicitări câștigătorilor și nominalizaților, oameni extrem de valoroși, veritabili promotori ai schimbării, oameni ancoră pentru care nu există ”imposibil” sau ”nu pot”.

Și nu putem încheia fără a mulțumi celor care au dat strălucire serii:

Partenerilor speciali : Rompetrol – KMG International, Ascendis, Terapia, Siemens Healthineers, Dell Technologies, First Bank, Arctic, Agricover, Auchan, Mondelez, Colorful.hr, Liceul Teoretic Dr. Mioara Mincu, Pluxee, Interbrands Orbico, Decathlon Romania, Porsche Finance Group Romania (sharetoo – Abonamentul Auto), Ecoxtrem, Aqua Carpatica, Domeniile Samburesti

Partenerilor de Organizare: Nespresso, Godiva, Mc Vities, PROM’ART CREATIVE – multumiri speciale D-nei Dana Cristescu pentru contributia la momentele artistice, DRADARA, Ursus, Colors Experience, Zane Bune, Yokko, Maison Dadoo, Couture de Marie, ZAREA, Continental Hotels, Mirdatod, Lumiere Collection, Music Crew, Heidi, Loncolor, SEOmark.ro, Chateau Vartely și Cofetaria Sweet Moments.

Comentarii

Incarcati mai multe articole similare
Incarcati mai multe dupa Revista HR Manager
Incarcati mai multe in Agenda HR

Lasă un răspuns

Verificati De asemenea

Cum să atragi și reții angajații de top într-o lume în continuă schimbare?

Într-o piață a muncii în continuă schimbare, unde angajații de top au devenit o resursă st…