Acasa Management Flexibilitatea muncii nu trebuie să se refere doar la locul de unde ne desfășurăm activitatea

Flexibilitatea muncii nu trebuie să se refere doar la locul de unde ne desfășurăm activitatea

7 min citire
0
0
948
muncii

Odată cu evoluția pieței muncii, conceptul de muncă în regim hibrid a devenit din ce în ce mai important pentru organizații. Totuși, este crucial să înțelegem că munca hibridă nu se referă doar la flexibilitatea în ceea ce privește locul de unde ne desfășurăm activitatea, arată studiul Gartner. Pentru ca acest model de lucru să funcționeze cu adevărat, este nevoie de mai mult de-atât. În fapt, în loc să se concentreze exclusiv pe locație, un model de lucru hibrid eficient are în centru omul și nevoile individuale ale fiecărui angajat.

Specialiștii Gartner l-au denumit human-centric hybrid work model și spun că este un model comprehensiv, care vizează performanța sporită, reducerea oboselii și creșterea angajamentului angajaților față de organizație. Deși trecerea la un mediu hibrid poate părea provocatoare, se poate menține o conexiune culturală puternică în această nouă paradigmă. Cu toate acestea, este necesară o abordare intenționată și activă din partea organizației, în loc ca liderii să se bazeze pe spontaneitatea interacțiunilor care apar într-un spațiu de birouri tradițional.

Există și alte elemente-cheie pentru un model de lucru hibrid de succes. În primul rând, este important să se ofere angajaților experiențe flexibile de lucru, permițându-le să își aleagă când și de unde să-și desfășoare activitățile. Această flexibilitate, de loc și de timp, le permite angajaților să își optimizeze performanța și să-și gestioneze mai eficient viața personală și profesională.

De asemenea, colaborarea intenționată joacă un rol esențial în modelul de lucru hibrid. Organizațiile ar trebui să faciliteze diferite tipuri și moduri de colaborare, atât în timp real, cât și asincron, pentru a permite echipei să atingă obiectivele comune inclusiv într-un mediu virtual.

În plus, managementul bazat pe empatie este vital într-un mediu de lucru hibrid. Liderii trebuie să înțeleagă nevoile profesionale și personale ale angajaților și să ofere sprijin și flexibilitate în funcție de acestea. Prin înțelegerea și satisfacerea nevoilor angajaților, organizațiile vor construi o relație de încredere și vor promova angajamentul și loialitatea pe termen lung. Cu toate beneficiile pe care le poate aduce, implementarea muncii hibride nu este fără provocări.

Liderii se confruntă cu necesitatea de a schimba mentalități și convingeri înrădăcinate despre modelul de lucru tradițional. Îndeplinirea nevoilor diverse ale angajaților, având în vedere varietatea programelor, modelelor și distribuțiilor geografice ale echipelor, este o altă provocare majoră. Așadar, este crucial să se stabilească așteptări clare de la angajații care lucrează în regim hibrid, păstrând totuși un grad de flexibilitate.

Coordonarea programelor între echipe și clarificarea disponibilității pentru întrebări sau finalizarea anumitor activități sunt aspecte-cheie care trebuie abordate în mod eficient pentru a asigura o comunicare și o colaborare fluidă. Pentru a răspunde acestor provocări, liderii trebuie să fie dispuși să se adapteze rapid la noile modele de lucru, dar și să țină cont de nevoile în continuă schimbare ale angajaților. Implicarea angajaților în procesul de luare a deciziilor și obținerea feedbackului lor prin intermediul sondajelor, întâlnirilor sau grupurilor de consiliere sunt strategii eficiente pentru a construi un mediu de lucru hibrid de succes.

Comunicarea deschisă și menținerea liniilor de comunicare active între lideri și angajați sunt, de asemenea, esențiale pentru a ajusta și adapta continuu modelul de lucru hibrid în funcție de feedback și nevoi individuale.

foto: freepik.com


Acest material a fost preluat din Revista HR Manager cu numărul 74.

Pentru un scurt preview, click aici.

Pentru abonare, click aici.

Comentarii

Incarcati mai multe articole similare
Incarcati mai multe dupa Pescaru Constantin
Incarcati mai multe in Management

Lasă un răspuns

Verificati De asemenea

HR NEXUS: Adina Nanu, Director Resurse Umane și Transformare Auchan Retail România

Explorăm modul în care putem aduce tehnologia și inovația în inima Resurselor Umane, trans…