Acasa Agenda HR Cum să construieşti o echipă sinergică

Cum să construieşti o echipă sinergică

10 min citire
0
0
1,101

de Cristina Eremia

“A face parte dintr-o echipă sau grup care oferă siguranţă, acceptare şi un sentiment de apartenenţă este o necesitate fundamentală pentru majoritatea oamenilor .” H. James Harrington

Lucrez în echipă, cu echipe, în procese de dezvoltare a echipelor de peste 14 ani. Cu fiecare experienţă am mai înţeles şi schimbat ceva în modul de raportare la ceilalţi şi la mine. Aici poţi afla câte ceva din ce am experimentat pe parcursul a doi ani de formare în team coaching în cadrul limglobal.net, alături de un consultant, coach şi lider excepţional, care ne-a ajutat să ne cunoaştem, să ne cristalizăm obiectivele şi modul de lucru şi ne-a oferit un model de lider ferm, blând şi echilibrat care conduce echipa cu bună ştiinţă către rezultate de excepţie.
Paşii procesului de construire a echipei sunt:
1. Identificarea membrilor echipei
E important să găseşti persoanele cele mai potrivite, atât din perspectiva rolului individual cât şi a compatibilităţii stilurilor de lucru în echipă. Pentru asta chestionarele de personalitate pot fi foarte utile ca să ai repere obiective.
2. Asignarea rolurilor şi responsabilităţilor
Chiar dacă fiecare are un job description, funcţionarea în echipă poate însemna roluri specifice în cadrul echipei şi un anumit gen de responsabilitate împărtăşită cu ceilalţi. Contează că acestea să fie discutate în echipă, să fie recunoscute şi asumate de toţi.
3. Definirea graniţelor şi a aşteptărilor reciproce
Multe conflicte în funcţionarea echipei apar datorită încălcării graniţelor rolurilor individuale. A face o întâlnire (cel puţin) în care fiecare spune ce poate oferi celorlalţi şi ce îşi doreşte de la ei, cât nivel de suport şi în ce fel să fie oferit, ce binevenit şi ce e greu de tolerat ca atitudine şi comportament, e o intervenţie valoroasă şi rar practicată, pe care te invit să o testezi cât mai curând.
4. Descoperirea valorilor commune
A şti ce anume apreciem şi ne motivează pe fiecare în parte şi care sunt acele valori la care aderăm toţi e o altă sursă de interconectare care construieşte punţile emoţionale indispensabile. E un exerciţiu binevenit, care creşte gradul de auto şi inter cunoaştere, alinierea şi congruenţa în echipă.
5. Definirea misiunii şi viziunii echipei
Să defim clar “steaua călăuzitoare”, ţelul comun care ne animă şi ne dă orizontul către care ţintim, inspiră şi ghidează eforturile comune în aceeaşi direcţie. Sunt persoane care nu pot avea eficienţă fără o imagine de ansamblu şi viziune care să le îndrume strădania.
6. Stabilirea obiectivelor şi beneficiilor realizării lor. Angajamentul
O etapă importantă e definirea clară şi comportamentală a obiectivelor pe care dorim să le îndeplinim ca echipa, care sunt beneficiile individuale, de grup şi impactul asupra întregii companii. Clarificarea nivelui de angajament şi asumare, verbalizarea şi discutarea rezervelor, îndoielilor, strategiilor de risk management e indicat să facă parte din acest proces.
7. Reguli de comunicare şi funcţionare
Pentru a avea claritatea mesajelor şi manierei de interacţiune, formularea în comun a unui set de reguli ajută mult fluiditatea şi rapiditatea proceselor şi acţiunilor echipei.
8. Ritualurile echipei
Îmi amintesc cu plăcere de „Monday meeting”, una dintre acţiunile săptămânale în care discutăm relaxat despre realizările noastre, schimbările de strategie, dificultăţile apărute în muncă. În cadrul uneia dintre companiile în care am lucrat. „Friday evening” era o întâlnire informală lunară în care să ne relaxăm, descoperim dincolo de rol şi să ne conectăm într-un cadru deschis, destins, informal. „Thank you” notes un alt ritual prin care să ne exprimăm gratitudinea faţă de un coleg care ne-a susţinut în realizarea unui task. E binevenit ca fiecare echipă să îşi contureze astfel de ritualuri, care să dea stabilitate, ritmicitate şi cadru de dezvoltare.
9. Poveştile şi comunicarea informală
Să ne cunoaştem poveştile de viaţă individuale şi să descoperim „poveştile echipei” – acele momente semnificative, încărcate de emoţie şi sens care construiesc identitatea echipei şi sentimentul de apartenenţă. Acestea dau „culoare” şi sporesc senzaţia de intimitate şi comunitate.
10. Recunoaştere şi celebrare
Momentele de recunoaştere a atitudinilor pozitive, ca şi celebrarea succeselor sporesc energia echipei şi cresc motivaţia membrilor echipei şi sunt indispensabile unei funcţionări la nivel înalt.
Sinergia e un efect al construirii eficiente şi a maturităţii echipei. Cu cât mai multe din practicile de mai sus sunt realizate, cu atât mai rapid se ajunge la o funcţionare armonioasă a echipei, eficientă şi eficacitate în modul său de lucru şi interacţiune cu managerul şi clienţii.

MMMCristina Eremia, Career&Team Coach, Learning Architect MMM Consulting

Cristina Eremia este Career Coach cu formare de bază în NLP Coaching şi
Gestalt Organizational, Team Coaching. Este absolventă a Facultăţii de Psihologie şi Ştiintele Educaţiei în 2003. Colaborează cu Noble Manhattan Coaching ca mentor coach şi trainer de coach-i. Are peste 13 ani de experienţă de lucru în domeniul resurselor umane, în consultanţă şi multinaţionale, coordonând procese de dezvoltare organizaţională, training, evaluare, recrutare, talent management şi interacţionând cu clienţi din diverse industrii: FMCG, Telecom, Pharma, Oil & Gas, IT, Banking & Finance. Practică life coaching şi organizational din 2008, cu focus pe dezvoltarea carierei, eficientizarea relaţiei manager-echipa, optimizare relaţională.

Comentarii

Incarcati mai multe articole similare
Incarcati mai multe dupa atena.enea
Incarcati mai multe in Agenda HR

Lasă un răspuns

Verificati De asemenea

Munca de acasă, un nou trend de flexibilizare a relaţiilor de muncă

Nevoia angajatorului modern de a apela la opţiuni cât mai flexibile de utilizare a resurse…