de CRISTIAN HOSSU
Undeva la 80% din briefurile pe care le primim includ in prima parte o sintagma de tipul „sa motivam echipa”, insotita de explicatii precum „au moralul scazut, au fost si sunt niste ani grei, trebuie sa-i ajutam sa-si regaseasca motivatia”.
Avand legatura cu foarte multe companii din piata si ruland proiecte cu sute de echipe de-a lungul anilor, nu poti sa nu te intrebi cum de unele echipe sunt unite, pline de energie pozitiva si de motivatia de a face lucrurile sa se intample, in timp ce altele par blazate, vlaguite de energie si fara pic de dorinta si aspiratii de a merge pe un drum ascendent. Raspunsul corect, dezirabil, consta intr-o combinatie echilibrata intre o echipa de leadership si management, care isi inspira oamenii in mod permanent, si o structura coerenta de sisteme si proceduri organizationale, care se asigura ca toti factorii motivatori importanti, identificati de literatura de specialitate*, sunt prezenti in companie si functioneaza. Vorbim aici de:
- colaborarea cu colegii;
- justetea impartirii resurselor;
- justetea procedurala;
- posibilitatile de crestere profesionala;
- standarde clare de performanta;
- un job relevant, cu impact;
- autonomie;
- primirea si oferirea de feedback clar si transparent;
- un volum de munca echilibrat;
- varietatea task-urilor.
Pana aici, toate bune si frumoase! Singura problema este ca in viata reala, genul acesta de constructie dureaza ani de zile si implica arii pe care managerul de resurse umane, catre care se indreapta asteptarea de „a face ceva ca sa motivam oamenii”, nu le poate atinge direct intrucat nu are resorturile necesare.
Piedica planurilor mici
Intotdeauna am invidiat start-up-urile pentru oportunitatea lor de a face corect genul acesta de constructie organizationala inca din prima zi. Doar ca nu traim intr-o lume exclusiv a start-up-urilor. Ce facem daca organizatia are 10 – 15 -20 de ani vechime in piata si o mostenire de oameni, proceduri si tabieturi care nu promoveaza o cultura inspirationala, capabila sa motiveze oamenii spre a da tot ce au mai bun din ei? Ce facem cand simtim nevoia unei interventii rapide prin care sa le redam oamenilor acea stralucire in ochi, acea pasiune pentru munca pe care o depun, acea incredere ca alaturi de echipa lor pot realiza planurile propuse in pofida tuturor dificultatilor?
Cred ca am un raspuns si pentru a-l formula am sa ma folosesc de un citat, intalnit mai demult intr-o carte. E un citat care mi-a ramas adanc intiparit in memorie, pentru ca s-a dovedit a fi mult mai profund decat il percepusem prima data. Ii apartine lui Daniel Burnham, celebrul architect care a regandit din temelii orasul Chicago, dupa marele incediu din 1871. El spunea asa: „Nu te incurca cu planuri mici; ele nu au puterea magica de a face sangele oamenilor sa fiarba”. Iar viziunea lui s-a transpus intr-un oras care si in prezent este unul din cele mai impunatoare si inovatoare centre urbane din lume. Ce ne invata citatul lui Burnham? Daca ar fi sa il parafrazam in plan organizational, probabil ar suna asa: „doar o viziune ambitioasa, revolutionara, poate aduce pasiunea si energia in mintea si actiunile oamenilor din organizatie”.
Si da, cred ca nimic nu este mai adevarat decat acesta afirmatie. Doar ca de cate ori are ocazia o organizatie sa se lanseze, sa se reinventeze, sa primeasca un CEO cu o noua viziune, sa traiasca o reorganizare masiva de brand sau operatiuni, genul acela de miscare care sa insufle oamenilor energie si speranta? Poate o data la 5 ani… poate 10. Si atunci, ce putem face ca sa obtinem acelasi efect mobilizator, inspirational, in contextul in care ar trebui sa scadem costuri, sa crestem organic cu 5-7% sau sa ne mentinem macar la aceeasi cota de piata?
O alternativa la indemana, dar mai putin intuita
Raspunsul la intrebarile de mai sus poate fi surprinzator: oferiti-le oamenilor vostri posibilitatea de a realiza impreuna lucruri incredibile in cadrul unui teambuilding. Si spun „surprinzator” pentru ca ma refer aici la o noua filozofie de a gandi si construi un teambuilding. Nu e aceea iesire in care ne distram si mancam. E un cumul de doua ore in care 100-200-1000 de oameni lucreaza IMPREUNA pentru a realiza un obiectiv cu totul si cu totul extraordinar.
Am vazut ce inseamna sa spui catre 200 de oameni ca intr-o ora si jumatate vei canta cu ei Carmina Burana la 7 instrumente si voce. Toti rad si spun ca este imposibil. Am vazut apoi emotia si lacrimile din ochii lor, aplauzele nesfarsite pe care si le ofereau unii altora la capatul unui concert in care ei au fost singurii artisti. Surpriza de a realiza ca DA, tu, impreuna cu colegii tai, poti realiza lucruri absolut de necrezut, aduce cu sine o energie si o incredere pe care altfel cu greu o poti trezi simultan intr-un grup atat de mare si divers. Multi iti vor spune ca a fost unul dintre cele mai faine lucruri pe care l-au facut in viata lor si vor vorbi despre asta zile la rand.
Am vazut ce inseamna ca 100 de oameni sa lucreze impreuna o zi intrega pentru a construi o replica de 15m inaltime a celebrului Big Bang Tower doar din caramizi de carton. Sa pleci de la imposibilitatea de a vizualiza cum ar putea arata si sa termini cu a te da 10 pasi in spate si sa spui „wow….cum arata! Am facut noi asta?”.
Am vazut ce inseamna ca 400 de oameni sa lucreze timp de 3 ore pentru a picta impreuna un tablou urias de 15m lungime si 3m inaltime, format din 120 de bucati independente care se imbina perfect in momentul final. Sentimentul de implinire si de apartenenta pe care il simti intr-un astfel de moment este foarte greu de descris in cuvinte.
Energia care se creeaza intr-un astfel de moment este unica, intensa, iar concentrarea ei intr-un interval atat de scurt face dintr-un astel de teambuilding o experienta memorabila, ale carei efecte de motivare se vor simti indelung. Tu cand ai avut ultima data „goose bumps” gandindu-te le echipa si compania din care faci parte?
Cristian Hossu
Managing Partner, UNIVERSUM – Events Arhitects
www.universum.ro
