Acasa Management Cum ar fi munca noastră dacă am avea lideri inteligenți emoțional?

Cum ar fi munca noastră dacă am avea lideri inteligenți emoțional?

13 min citire
0
0
768

În cadrul evenimentului HR Workshop Marathon 2019, Diana Voicu, Senior Learning Architect, MMM CONSULTING INT’L, și-a numit prezentarea „Rațiune și simțire”.

A fost o incursiune în ipotezele invizibile care fundamentează procesul de luare a deciziilor, motivația și optimismul. Sesiunea Dianei a constat în exerciții practice legate de cercuri vicioase și virtuoase și de modul în care se poate schimba cel puțin un lucru – fie la nivel de gând, sentiment sau comportament, astfel încât fiecare să genereze schimbări pozitive în viața profesională sau personală. Diana le-a oferit participanților și un sfat important despre cum pot să transforme un cerc vicios într-unul virtuos, la locul de muncă: „Lucrați ca oamenii să își aducă recunoaștere unii altora – acest lucru nu dă greș niciodată!”

„Când te hotărăști să devii lider, pornești pe un drum care se consolidează cu foarte multă cunoaștere și dezvoltare personală. Trebuie să fii conștient și onest cu privire la cele mai puțin vizibile resorturi ale acțiunilor și motivațiilor tale. Pentru că în leadership nu te poți ascunde, gândurile, emoțiile, motivațiile și valorile tale se răsfrâng în ceea ce creezi împrejur, de la climatul de lucru și până la acțiunile echipei. La MMM Consulting ținem mult la ideea de #smartleader, o combinație strălucită de rațiune și simțire pe care o obținem când ne dezvoltăm capabilitățile emoționale. Este ceea ce propunem organizațiilor care își doresc să-și încurajeze și să-și sprijine liderii să se dezvolte. În cadrul HR Workshop-Maratonului de anul acesta, mi-am dorit să împărtășesc câte ceva din experiența noastră de a crea #smartleadership, dar și o lecție personală pe care am învățat-o cândva, pe potecile propriei cariere. E o lecție despre legăturile dintre gânduri, sentimente și acțiuni.

Cred că s-ar putea rezuma astfel: Multe dintre gândurile noastre se generează automat, în ciuda impresiei noastre că suntem în totalitate ființe raționale. Gândurile generează emoții care se transmit instantaneu în jurul nostru. Chiar dacă, de cele mai multe ori, grăbiți fiind să ne spunem părerile, nu conștientizăm aceste emoții și sentimente, ne putem baza pe corpul nostru să ne spună de îndată dacă o emoție negativă a pus stăpânire pe noi. Una dintre bucuriile autocunoașterii este tocmai aceea de a-ți descoperi gândurile subconștiente, emoțiile pe care le stârnesc, reacțiile și credințele, motivațiile sau justificările care decurg din acest triunghi gândemoție- acțiune. La nivelul corpului, o încordare, tensiune sau postură sunt indicii aproape fără greș ale unei schimbări de dispoziție. Amintiți-vă cum înghețăm și ne arcuim spatele, gata de luptă, chiar în secunda în care cineva ne-a spus un cuvânt jignitor. Gândul «nu merit asta!» declanșează sentimentul de furie și acțiunea nu întârzie. Aici începe cercul vicios pe care, din fericire, chiar și cea mai mică acțiune pozitivă îl poate transforma într-un cerc virtuos. Și aceasta este una din abilitățile pe care ni le dorim de la #smartleader: să se cunoască pe sine atât de bine încât să înțeleagă impactul subtil pe care îl au emoțiile și sentimentele sale asupra propriilor acțiuni și asupra grupurilor cu care lucrează; cunoscându‑se pe sine, să poate fi empatic în mod natural și să știe să transforme, prin acțiune și propriul exemplu atmosfera grupurilor, precum și productivitatea, satisfacția și dezvoltarea echipelor”, declară Diana Voicu.

PUBLIC SPEAKING, ABILITATEA VIITORULUI

Abilitatea de a-ți vinde ideile este abilitatea viitorului, dar și a prezentului, în egală măsură. Dacă o prezentare sau un discurs prezintă probleme, de cele mai multe ori, acestea țin de modul de abordare, nu de conținut.

Andrei Dunuță, Sales & Public Speaking Trainer si Fondator, SPEAKINGS POWERED BY SELFTRUST Academy, le-a explicat celor prezenți la workshopul „Selling HR ideas IN/OUT” că abilitatea de a face prezentări ține de matematică. „Sunt KPI, sunt algoritmi, ca în orice alt domeniu, și trebuie să-i înveți și apoi să-i practici.” De altfel, cei prezenți în sală au avut ocazia să experimenteze ca exercițiu prezentarea în public a unei idei. „Nu conținutul e problema, provocarea este cum traducem conținutul în limbajul audienței. Uneori, vorbim despre lucruri cu miză mare, despre proiecte care schimbă organizația, despre cum poți să convingi un om din C level că, dacă facem așa, vom avea o altă cultură organizațională, vom descoperi noi lideri etc.

Nimeni nu iubește vorbitul în public. Vorbitul în public este un instrument care schimbă modul în care oamenii gândesc, oamenii devin spontani, structurați. Are alte valențe. În 2019, vorbitul în public nu mai este un soft skill, ci este, mai degrabă, un skill fundamental. Conform studiului LinkedIn despre abilitățile cele mai căutate de companii, persuasiunea se situează pe locul 2. Așadar, să reușești să-ți vinzi ideile într-un mod relevant și de impact a devenit o prioritate în mediul de business. Mai mult decât atât, în era automatizării, acesta este chiar un avantaj competitiv. Un alt studiu, realizat de Universitatea din Illinois, Chicago, arată că un sfert din veniturile din America sunt atribuite abilităților de persuasiune – de exemplu, un programator cu abilități de vânzare câștigă de 3 ori mai mult decât unul cu abilități pur tehnice. Pentru domeniile orientate spre oameni – așa cum sunt HR, PR sau marketing –, acesta este un skill obligatoriu. Astfel, echipele de recrutare reușesc să-i atragă pe candidații cei mai buni din piață și să inoveze în ceea ce privește experiența candidatului. Pentru celelalte domenii, cu focus tehnic, abilitățile de vânzare sunt un diferențiator. Una dintre cele mai mari bariere pe care eu, ca antrenor de public speaking pentru top performers, le întâlnesc în lucrul cu oamenii este convingerea că această abilitate ține de talent, că numai cei aleși sunt buni vorbitori. Deloc adevărat. După ce am lucrat cu sute de manageri și antreprenori, pot spune clar că abilitatea de a vorbi în public se poate antrena, oricine ai fi – pentru că în spatele unui discurs bun, care-și atinge ținta, există mulți algoritmi pe care îi poți învăța. Specialiștii de HR înțeleg acest lucru tot mai mult, așa că organizațiile investesc acum în a dezvolta această abilitate atât la manageri, cât și la noile talente, ca parte din welcome kit, în procesul de onboarding. Investiția în educație aduce cea mai mare dobândă, mai ales pe termen lung”, spune Andrei Dunuță.

Comentarii

Incarcati mai multe articole similare
Incarcati mai multe dupa Revista HR Manager
Incarcati mai multe in Management

Lasă un răspuns

Verificati De asemenea

Tendințe HR în era post-pandemie. Viitorul muncii hibride și flexibilitatea la locul de muncă

Pandemia globală COVID-19 a adus schimbări majore în toate aspectele vieții, inclusiv în m…