Acasa Agenda HR Compania mamelor – HR 

Compania mamelor – HR 

29 min citire
0
0
1,018

de Miruna Nicolae

Flexibilitate, timp şi echilibru sunt cei trei stâlpi pe care se bazează orice mamă cu o viaţă profesională activă. Mai multe despre cum se îmbină cariera de HR cu rolul de mamă, dar şi despre cum arată compania ideală pentru tineri părinţi am aflat de la patru tinere mame-HR.

Cred că am văzut cel puţin o dată în filme sau în realitate imaginea mamei care încearcă sa se îmbrace pentru birou şi în jur sunt jucării, cei mici trag de fustă, implorand-o să nu plece la lucru, ea reuşeşte totuşi să smulgă o cană cu cafea în timp ce îi aruncă soţului o privire neputincioasă. Nu ştiu în ce proporţie este pentru cei mai mulţi această imagine un mit sau realitate, cert este că pentru tinerele mame care îşi doresc să îşi petreacă destul timp acasă alături de soţ şi de copii, dar şi să aibă în continuare performanţe în viaţa profesională, TIMPUL este precum o sticlă imensă de Chanel. Toţi visează la el, puţini sunt cei însă care ajung să se bucure de aroma sa asociată cu eternitatea. Ca în majoritatea tinerelor familii, şi ziua Corinei Bernea, EMEA Benefits Specialist, Adobe Romania, începe şi se termină cu cel mic.

mami 2 mic

„Îmi încep ziua despărţindu-mă cu greu de bebe, care de multe ori mai rămâne să doarmă. Îmi beau cafeaua, îmi verific E-mail-ul şi răspund la câteva mesaje, apoi mă pregătesc pentru serviciu. Când se trezeşte David, stau puţin cu el, apoi îl preia mama mea (suntem extrem de norocoşi să o avem lângă noi). Despărţirea de el este de cele mai multe ori fără lacrimi, lucru care mă ajută să plec din casă cu inima mai uşoară. Apoi ajung rapid la birou unde începe avalanşa de e-mail-uri, întâlniri cu furnizori, cu colegi, lucrul pe proiecte, telefoane. Încerc să plec de la birou la o oră rezonabilă 18:30-19:00. Câteva seri pe săptămână le închei cu şedinţe cu colegii din SUA, pe care în general încerc să le programez astfel încât să particip la ele de acasă. Când ajunge şi soţul meu luăm cina în familie şi împărtăşim poveşti de peste zi, iar apoi îl pregătim pe cel mic de culcare“.

Strategii de super-mame

madalina micPentru Mădălina Teodorescu, Senior Director, Human Resources la Avangate, rolul de mamă activă este un exerciţiu constant de time management şi project management. „În cazul meu, am un program de lucru de şase ore pe zi care începe în general după prânz pentru a acomoda call-urile de după amiază mai târziu cu echipe din State. Aşadar, petrec dimineaţa cu fiul meu, vin la job şi apoi încerc să mai prind puţin timp cu el seara înainte de culcare“. Deşi viaţa i s-a schimbat major ca structură, Mădălina are aceeaşi pasiune pentru job, dorinţă de a face performanţă, deschidere şi flexibilitate. „Dozarea acestora însă o fac cu

mult mai multă atenţie la timp, în acest moment cea mai preţioasă resursă. De exemplu, sunt mult mai atentă să îmi folosesc timpul de la birou într-un mod cât mai productiv şi eficace pentru a reuşi să îmi fac jobul bine dar şi să am timp şi energie pentru copil“.

O strategie asemănătoare a ales şi Corina, căreia deşi i s-a propus un nou rol în departamentul de resurse umane, ea a ales echilibrul între profesie şi viaţa personală. „După câteva luni de când m-am întors la serviciu departamentul nostru s-a reorganizat, pe diversele programe de beneficii pe care le oferim. Şi, deşi dorinţa mea naturală ar fi fost spre programul de asigurări oferite angajaţilor,    am realizat că acest rol impune un volum de muncă foarte mare şi cel mai probabil multe ore petrecute la birou. Aşa că am discutat cu managerul meu, la rândul său mamă a doi copii şi i-am spus temerile cu care mă confrunt şi faptul că aş prefera un alt rol care mă atrage, în care însă presiunea şi volumul nu ar fi la fel de mare. Mi-a spus că mă înţelege perfect, că atunci când copilul este mic are nevoie de mama lui şi că mă susţine în această decizie, deşi şi-ar fi dorit să ocup cealaltă poziţie. Susţinerea şi înţelegerea ei au contat enorm pentru mine şi îi sunt foarte recunoscatoare. Iar faptul că am primit susţinere nu doar atunci când căutam noi oportunităţi de carieră ci şi când a trebuit să iau decizii pentru a gestiona mai bine echilibrul dintre viaţa profesională şi cea de familie este grozav“.

elenaPe de o parte, timpul este mult mai comprimat pentru mame, pe de altă, aceste super-mame îşi descoperă noi skill-uri. Elena Delcea, HR Business Partner la Rompetrol în cadrul Grupului KMG International, aduce în discuţie o nouă perspectivă a maternităţii. „Majoritatea femeilor, după ce devin mame, au energia să facă mult mai multe lucruri decât făceau înainte. Şi, pe lângă faptul că îşi cresc frumos copiii, reuşesc să îşi concretizeze idei pe care le aveau de mult timp în minte, dar pentru care nu au găsit niciodată timp să le ducă mai departe. De când am devenit mămică, sunt mult mai organizată, iar timpul liber care îmi rămâne îl folosesc mult mai riguros. Mereu am ceva de făcut şi cel mai bine funcţionez când sunt foarte ocupată. Nici nu-mi aduc aminte ce înseamnă să nu ai ce face. Mai nou, multe mămici din România decid, după terminarea concediului de creştere a copilului, să nu mai revină full-time la vechiul loc de muncă şi să lucreze de acasă, fie în domeniul în care au lucrat anterior, fie pornind mici business-uri născute dintr-un hobby”.

Descoperirea unui nou sens 

Experienţa maternităţii deschide ochii tinerelor mame şi în ceea ce priveşte viaţa profesională şi locul de muncă la modul general.

copil frumos„De abia acum am înţeles cât de important este de fapt să faci ceea îţi place în job, să lucrezi cu pasiune şi în acord cu valorile personale. Astfel totul capătă mai mult sens şi mai multă coerenţă, atât în viaţa personală cât şi în cea profesională. După o zi plină de întâlniri, strategii, deadline-uri, diverse interacţiuni, pornesc spre celălalt job – cel de acasă. Drumul către casă, circa  trei sferturi de oră, reprezintă  timpul meu de procesare şi reflecţie asupra zilei şi asupra mea. Înainte de a fi mamă, după ce plecam de la serviciu, mergeam acasă şi continuam să lucrez sau să fac nimic. Acum, după ce plec de la serviciu am încă 3-4 ore de energie maximă, de implicare emoţională şi activitate cu „marele blond”, cu care devin, în funcţie de situaţie: lupul, regina, copac de căţărat, îmbrăţişări sau sac de box, pictor sau scriitor, antrenor de fitness, în general furnizor de divertisment şi multă iubire”, mărturiseşte Lavinia Rebosapca, Human Resources Development Manager la Rompetrol, în cadrul Grupului KMG International. Activă în cadrul aceleiaşi companii şi pentru Elena acest cerc format din viaţa personală şi cea profesională s-a închis perfect de îndată ce a devenit mamă. „Din punct de vedere profesional, cred că abia după ce devii mamă poţi să-ţi stabileşti un plan de dezvoltare a carierei pentru că ai imaginea completă asupra vieţii şi a nevoilor personale. Abia atunci realizezi care îţi sunt priorităţile, cât poţi să duci, până unde vrei sa mergi, ce tip de carieră ţi se potriveşte. Am  muncit mult, încă din facultate şi o voi tot face. Nu cred că timpul petrecut acasă cu fetiţa mea va face o diferenţă majoră în realizările mele profesionale. Îmi place mult jobul meu. Pasiunea şi implicarea au revenit imediat, odată cu reintoarcerea la locul de muncă. Fără foarte mult efort mi-am reluat activitatea curentă”.

 Ce îşi doresc mamele?

Am vrut să aflu în primul rând ce îşi doresc tinerele mame să primească de la angajator şi cum arată compania-perfectă pentru o mamă. „Flexibilitatea companiei la nevoile mamei este esenţială. O mamă este mult mai expusă la imprevizibil, mă refer aici la situaţii ca bolile copiilor, programări la medici, programul gradiniţelor şi şcolilor. De aceea mi se pare important ca mama să aibă flexibilitatea să lucreze de acasă sau să aibă uneori un program de lucru distribuit inegal. Aceste lucruri o ajută să lucreze şi să răspundă nevoilor de mamă“, spune Mădălina Teodorescu. Şi Corina Bernea şi-a redescoperit prin experienţa maternităţii angajatorul dintr-un alt punct de vedere decât o făcuse până atunci. „Susţinerea şi înţelegerea arătate atunci când s-a reorganizat echipa au fost pentru mine excepţionale şi mă simt foarte norocoasă că lucrez aici. Totodată, faptul că există flexibilitate în ceea ce priveşte programul şi lucratul de acasă, este un mare avantaj. Atunci când trebuie să merg cu David la doctor spre exemplu, ştiu că pot ajunge mai târziu la birou sau să intru la şedinţe din maşină şi în felul acesta să câştig timp“. În acelaşi ton vine să întărească părerea colegelor de breaslă şi Elena Delcea: „Locul de muncă ideal ar trebui să fie mai mult decât o sursă de venit, un loc în care să ne simţim valorizate, acceptate şi importante, un loc care să ne stimuleze spre o evoluţie personală.

Când vobim cu o tânără mămică despre condiţiile de muncă, primul cuvânt care sta pe buzele fiecăreia cred că este: FLEXIBILITATE”. Alături de toate acestea, Lavinia Rebosapca aduce în discuţie două noi elemente-cheie menite să ne ajute să lucrăm mai bine împreună: respectul şi bunul-simţ. „Cred că locul de muncă perfect este locul în care faci ceea ce îţi place şi ce te împlineşte. Este suma deciziilor făcute până în punctul acela şi nu are legătură cu statutul cuiva de mamă sau de tată. Toţi jucăm diferite roluri. Cred în respectarea fiecăruia prin întregul pe care îl reprezintă şi locul de muncă perfect este acela care încurajează respectul angajaţilor între ei, le respectă pasiunile şi interesele şi nu tolerează discriminările de nici un fel”.

Baby-friendly company

Prin natura rolului lor în departamentul de resurse umane, aceste mame au puterea de a schimba lumea! Lumea, adica compania în care sunt active şi în care pot influenţa prin proiecte, iniţiative şi puterea propriului exemplu. „Am implementat şi susţinut diverse iniţiative pentru părinţi şi copii cu mult înainte să devin la rândul meu, mamă. Am organizat de la petreceri pentru copii, ateliere creative pentru părinţi şi copii, cursuri pentru tinerii părinţi. Genul acesta de activităţi nu au mai fost o prioritate pentru mine în ultima perioadă înainte de concediu de maternitate, însă în noul rol pe care îl voi avea, mă întorc cumva spre acest gen de evenimente şi îmi face mare plaăcere. În privinţa locului de muncă, cred că am putea să îl facem mai baby-friendly, să avem o cameră pentru alăptat de exemplu; vom vedea însă cum reuşim să punem în practică ideile în acest sens“, povesteşte Corina. Şi în cadrul companiei Avangate, HR-ul este atent la nevoile tinerilor angajaţi. „Cum media de vârstă în echipa din România este de aproape 30 de ani, avem o populaţie în creştere de colegi care devin părinţi. Pe viitoarele maămici le ajutăm prin includerea majorităţii analizelor de sarcină în abonamentul medical lunar şi printr-un program flexibil de lucru. Iar copiii angajaţilor beneficiază gratuit de acelaşi abonament medical. De asemenea, organizăm în fiecare an petrecere de Crăciun specială pentru copiii angajaţilor, iar anul acesta plănuim şi alte activităţi“, spune Mădălina Teodorescu.

În cadrul Rompetrol Grupul KMG International, salariaţii care renunţă la concediul legal pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la doi ani beneficiază de reducerea duratei normale a timpului de lucru cu 2 ore pe zi, fără să le fie afectate salariul de bază şi vechimea în muncă. În plus, la cererea lor se poate stabili un program decalat, cu alte ore de începere a programului de lucru, dacă activitatea companiei permite.

„Obiectivul nostru este acela de proteja şi susţine tinerele mame astfel încât să facă faţă cu succes ambelor roluri. Pe durata sarcinii, mămicile beneficiază gratuit de protocolul de sarcină (ecografii şi investigaţii specifice) la una dintre clinicile medicale private de top din România, iar asigurările de sănătate şi viaţă intervin cu protecţie financiară suplimentară. Completăm aceste beneficii cu sesiuni la birou cu părinţii pe teme de mare interes pentru aceştia: parentaj, sănătatea şi alimentaţia copiiilor, igiena orala etc. În cazul în care salariata se află în concediu de maternitate, compania compensează, pe o perioadă de maxim 6 săptămâni, diferenţa dintre salariul de bază individual avut şi indemnizaţia legală la care are dreptul. Bucuria de a fi părinte este susţinută de companie şi prin acordarea de prime sau zile libere, conform contractului colectiv de muncă. Cred că ce cele mai reuşite activităţi sunt petrecerile organizate pentru copii de Ziua Copilului şi de Crăciun.  Atunci ne întâlnim toate mămicile şi ne bucurăm împreună de copiii noştri şi împărtăşim poate cele mai frumoase amintiri. Vara organizăm Rompetrol Sports Academy, ocazie cu care angajaţii sunt însoţiţi de familii”, completează Elena Delcea.

Am descoperit pe parcursul acestui articol viaţa profesională văzută prin ochii tinerelor mame-HR. Din fericire şi legislaţia românească ar putea suferi noi modificări, printre care eliminarea plafonului maxim de 3.400 lei/lună, revenind la varianta de 85%. Legislaţia nu arată însă la fel în toată Europa. Potrivit unui studiu realizat în anul 2015 la cererea FEMM (The Committee on Women’s Rights and Gender Equality of the European Parliament) există state pentru care este reglementată diferit perioada dinainte de naştere, cu cât timp înainte este obligată viitoarea mamă să îşi încheie activitatea şi concediul propriu-zis. De asemenea, există state în care este reglementat cât anume din intregul concediu parental poate sta tatăl acasă cu copilul şi cât mama. În Bulgaria spre exemplu, concediul parental este format din 410 zile calendaristice, dintre care 45 sunt de consumat înaintea naşterii copilului. În Austria, viitoarea mamă are la dispoziţie 16 săptămâni – 4 înainte şi 4 după naştere, la care se adaugă perioada concediului care se poate întinde până la peste doi ani ani. În Portugalia, concediul de creştere a copilului are între 120 şi 150 de zile calendaristice şi pot fi împărţite între mamă şi tată, iar în Suedia concediul parental este plătit pentru circa 16 luni.

miruna micMiruna Nicolae-Roman, redactor colaborator

Licenţiată a Facultăţii de Comunicare şi Jurnalism din cadrul Universităţii Hyperion din Bucureşti, Miruna s-a specializat ulterior în domeniul resurselor umane lucrând atât ca jurnalist, cât şi ca PR şi specialist în vânzare de servicii de recrutare şi consultanţă dedicate companiilor. În calitate de redactor şef al revistei HR Manager, ea a fost premiată de către comunitatea de HR-i şi Business-Edu cu distincţia Jurnalistul de HR al anului 2010.

 

 

 

 

Comentarii

Incarcati mai multe articole similare
Incarcati mai multe dupa atena.enea
Incarcati mai multe in Agenda HR

Lasă un răspuns

Verificati De asemenea

Munca de acasă, un nou trend de flexibilizare a relaţiilor de muncă

Nevoia angajatorului modern de a apela la opţiuni cât mai flexibile de utilizare a resurse…