Acasa Management Călătorie către capătul neîncrederii în mine

Călătorie către capătul neîncrederii în mine

7 min citire
0
0
334

Am fost mereu un amestec ciudat de încredere în forțele proprii și mari dubii. Când am aflat de Descartes și afirmația sa ”dubito, ergo sum”, am folosit-o ca să îmi justific față de mine însămi propriile semne de întrebare. A-ți pune mereu întrebări, a fi în căutarea înțelesului, sensului, profunzimilor propriei ființe și ale celorlalți, iată demersuri ce merită toată atenția. Însă a nu avea încredere în noi, a avea o stimă de sine scăzută, echivalează cu auto-sabotarea, limitarea potențialului personal.

Părinții, pe vremea când eram eu mică, își încurajau destul de puțin copiii. Așa a fost atunci, îndemnurile de genul: ”nu ieși tu în frunte”, ”lasă pe alții să iasă în față, fii modestă”, sau întrebări de genul; ”cine te crezi?”, ”de ce nu stai în banca ta?”, nu erau menite să susțină încrederea copilului în sine.

Când luam doar note de zece, primeam replica: ”e normal, nu ne așteptăm la altceva”. Nu am uitat replica tatălui meu când am luat un nouă, în facultate: ”nouă, asta e notă?”. Părea că nu e suficient de bine niciodată.

A durat ceva până am înțeles că așa au știut părinții să îmi arate că e bine să fiu ambițioasă, să tind către ceva mai bun, mai bine, pentru mine.

Sunt sigură că mulți au trecut prin astfel de situații. Văd în jur oameni care nu îndrăznesc să vorbească într-un grup de mai mult de două persoane, care ezită și evită să se afirme.

Încrederea în noi este esențială, ca să trecem prin viață ca un pește prin apă, să avem sentimentul că dansăm cu fiecare zi, nu că ne luptăm. Am întâlnit însă și oameni care, atunci când s-au împărțit virtuțile, au luat o supradoză de încredere și nu le-a mai rămas loc pentru un gram de modestie. Nu sunt fan al acestora. Prefer moderația, echilibrul. Încrederea aceasta în noi este ca sarea în bucate: mâncarea este fadă fără ea, este greu de îngurgitat când este în exces.

Dar cum ne creștem încrederea în noi?

Iată câteva idei:

Să ne uităm în oglindă și să apreciem persoana care suntem. Acea persoană a trecut prin multe în această viață, a depășit obstacole care poate că păreau mult prea greu de dus. Aș împărți viața în segmente de câte 10 ani și aș sugera să ne gândim la momentele bune și cele mai complicate din fiecare decadă. Probabil că ne amintim de mai puține clipe din prima decadă. Și totuși, copilul care am fost a avut puterea să crească într-o familie cu disfuncționalități, a copilărit cu cheia de gât și cu părinți care aveau puțin timp pentru el, a luat bătaie de la alți copii sau de la vreun frate, se chinuia în fiecare zi când trebuia să meargă la școală (eu am fost așa în clasa întâi!), poate că i-a murit un prieten tocmai în acei ani (tot eu am pățit asta) sau cine mai știe. Cu siguranță au fost multe perioade dificile, multe realizări. Ce dovezi mai mari despre propria capacitate decât experiențele prin care am trecut?

Avem toți în jur oameni care au încredere în noi, ne-au încredințat proiecte, ne dau din timpul lor. Dacă nu vedeau ceva la noi, sunt sigură că nu ne dădeau nici timp, nici vreun proiect, job.

Să ne amintim de… citește în site-ul Revistei CARIERE.

Comentarii

Incarcati mai multe articole similare
Incarcati mai multe dupa Revista HR Manager
Incarcati mai multe in Management

Lasă un răspuns

Verificati De asemenea

Care sunt tendințele în HR și payroll care trebuie urmărite în ultimul trimestru al anului 2022?

Odată cu o orientare masivă a domeniului business spre o cultură a digitalizării, dinamica…