Acasa Agenda HR Alunele  Doctorului Oz

Alunele  Doctorului Oz

24 min citire
0
0
777

de Atena Enea

A venit pentru prima dată în România pentru a susţine conferinţa „Cum să îţi duci viața la nivelul următor” şi şi-a încântat publicul care a umplut Sala Palatului, pe 25 mai. Și-a câștigat celebritatea pentru că a adus medicina complementară în faţa publicului și a făcut-o pe înțelesul tuturor.

oz la bucuresti

 

Mehmet Cengiz Oz, chirurg american de origine turcă a apărut în emisiunea “The Oprah Winfrey Show”, 55 de episoade, în perioada 2004 – 2009 şi pentru că prezenţa sa garanta audienţe uriaşe, Oprah s-a gândit să-i producă acestuia propiul show. Astfel, pe 14 septembrie 2009, a debutat în America “The Dr. Oz Show”, produs de compania lui Oprah, Harpo Production în colaborare cu Sony Pictures Television.

Cu toţii ştim regulile unui trai sănătos, dar nu le aplicăm decât atunci când suntem nevoiţi să o facem. Spuse din gura unui medic celebru, aceleaşi reguli par mai uşor de urmat.

 

Opt ore de somn sunt esențiale pentru un trai sănătos

Celebrul doctor spune că odihna este foarte importantă. „Corpul uman are doar patru pofte: somn, sex, apă şi hrană. Dacă somnul şi sexul sunt suficiente, nu avem nevoie de mâncare în compensare”, spune Dr. Oz.
Iar dacă vrei să slăbeşti trei etape sunt importante :

– să înlocuieşti mâncarea cu orice alt obicei: apa, jocurile, sportul ;

–  să faci curat în bucătărie şi să păstrezi doar mâncarea sănătoasă;

–  să fii motivat.

Acestea sunt principiile Doctorului Oz.

Oamenii nu se schimbă în funcţie de ceea ce ştiu, ci de cum se simt. ” Vrei să slăbeşti de dragul partenerului sau al copiilor etc ? Trebuie să ai o motivaţie care să te facă să mergi mai departe atunci când eşti singur, ţi-e foame şi vrei neapărat să mănânci”, a mai spus Dr. Oz.

Zahărul creează dependenţă asemenea cocainei

Cea mai mare greşeală pe care o facem este că nu realizăm puterea periculoasă a zahărului. Zahărul creează dependenţă asemenea cocainei. Loveşte creierul în punctele sensibile, ne face să ne simţim mai bine şi de aceea dietele sărace în zahăr sunt greu de ţinut, pentru că devenim nervoşi. Secretul este să găsm alimente preferate, care au un conţinut sărac de zahăr. Nu este nevoie să ne fortăm să mâncăm prăjituri fără zahăr, pentru că nu sunt gustoase ci este bine să mâncăm hrană care în mod normal nu conţine zahăr şi este gustoasă aşa.

Nucile sunt mâncarea preferată a Doctorului Oz

“De exemplu, nucile, sunt mâncarea mea preferată. Sunt sănătoase, conţin toţi nutrienţii planetei şi nu conţin zahăr. Au valoare nutriţională mare, deci creierul nostru este fericit. Dar nu au zahăr. Oamenii cred că nucile îngraşă deoarece conţin grăsimi, dar nu este aşa. Toate studiile au dovedit că nucile ajută oamenii să slăbească, deoarece conţin atât de mulţi nutrienţi încât organismul încetează să mai ceară. Eu am mereu alune în buzunar, ” adaugă Dr. Oz.

Scorțișoara poate lua cu succes locul zahărului

Un alt sfat primit de la Dr. Oz este să înlocuim zahărul cu scorţişoara, pentru că aceasta stimulează ficatul să folosească zahărul în mod inteligent. Scorțișoara poate fi pusă şi în cafea în loc de zahăr. “Le spun oamenilor tot timpul, când se trezesc să nu bea cafea. Iubesc cafeaua, să bei cafea este bine, dar zahărul şi frişca nu sunt bune. Cei mai mulţi oameni nu ar trebui să bea cafea dimineaţa când se trezesc. Pot amâna o oră sau două şi pot bea apă cu suc de lămâie, “ mai spune Dr. Oz.

Din nutrienţii naturali, corpul își ia grăsimea şi spune: Gata, e de ajuns !

“Ce este mai bun? Laptele gras sau cel slab? Laptele gras – laptele de capră pentru că are nutrienţi naturali, iar corpul ia grăsimea şi spune: Gata, mi-ai dat grăsimi şi nu mai am nevoie! Pe când, dacă bei lapte dietetic înseamnă că i-ai luat grăsimea şi ce rămâne? Zahărul. Pentru că bei lapte cu zahăr şi nu vrem asta , “ completează Dr. Oz.

Părinţii sunt frustraţi crezând că cei mici nu iubesc mâncarea sănătoasă

Obezitatea la copii a crescut la cote îngrijorătoare. Tinerii nu sunt atenţi la ceea ce mănâncă. Chiar şi fiica doctorului Oz a fost supraponderală în adolescenţă, iar tatăl său a ajutat-o să slăbească. Pizza şi gustările nesănătoase par că ne ajută să mergem mai departe. Dr. Oz consideră că şi-a făcut datoria de tată şi de doctor şi şi-a învăţat fiica să aprecieze mâncarea sănătoasă şi să îi placă gustul acesteia. Doar excluzând mâncarea nesănătoasă, fiica  sa a scăpat de surplusul de kilograme. Cei mai mulţi părinţi sunt frustraţi deoarece cred că copii lor nu iubesc mâncarea sănătoasă, dar realitatea este că ei trebuie să fie expuşi la mâncare sănătoase de 12 ori, până când papilele lor gustative ajung la maturitate. “Copiii au mai multe papile gustative decât adulţii, iar acestea mor când ei cresc. Cu timpul, papilele gustative devin mai puţin sensibile. De aceea, zahărul este foarte plăcut de copii în timp ce legumele şi fructele sunt prea puternice pentru ei, “ precizează Oz.

Există și dulciuri bune

Mâncare nesănătoasă mănâncă chiar şi Dr. Oz, dar spune că mănâncă numai mâncare nesănătoasă care îi aduce bucurie. Îi plac alunele învelite în ciocolată pentru mixul perfect dintre dulce şi sărat  Îi place ciocolata neagră,  pentru că este puţin amăruie şi poate conţine o cantitate mică de zahăr.

“ Aceasta este adevărata ciocolată şi nu ciocolată cu lapte care conţine numai 10% ciocolată, 90% fiind grăsimi din lapte, coloranţi şi zahăr. Secretul ciocolatei negre este că nu poţi mânca prea multă, pentru că are atât de multă cofeină şi atât de puţin zahăr încât te face să te opreşti. Nu îţi face mai multă poftă, “ consideră Oz.

Arma pe care Dr. Oz o are împotriva ciocolatei este apa. Atunci când mănâncă ceva dulce îşi clăteşte gura cu apă ca să spele gustul. “ Când nu mai simţi gustul, uiţi de el. Când mâncăm ceva dulce, cea mai importantă este prima înghiţitură. Toate gusturile şi toate doriţnele se duc. A doua înghiţită este pe jumătatea primei ca intensitate, iar a treia este şi mai puţin bună. După aceea nu mai este nimic, nu mai ai nevoie să mănânci. Dacă bei apoi ceva care nu se potriveşte cu dulcele, cum este vinul, pofta de mâncare scade.  Întotdeauna îmi comand vinul la jumătatea cinei, nu la început pentru că dacă bei vin la începutul mesei te ameţeşti, ai mai puţine inhibiţii, aşa că mănânci orice, “ afirmă Dr. Oz.

Ne îngrăşăm de la stres, chiar dacă avem o alimentaţie sănătoasă? În opinia Doctorului Oz, cine are burtă este stresat. Cum calculăm cel mai simpu dacă avem greutatea corespunzătoare? Măsurăm circumferinţa taliei, iar aceasta trebuie să fie egală cu jumătatea înălţimii, spune Dr. Oz.

Chiar şi familia doctorului Oz – soţia, copiii mănâncă mâncare nesănătoasă. Soţia şi fiica sunt chefi şi le place să gătească. Dar gătesc la ocazii, o dată de două ori  pe săptămână, iar în celelalte zile mănâncă mâncare sănătoasă.

“ Dacă faci ce trebuie în 80% din cazuri şi în 20 % trişezi, e ok! “  Afirmă Dr. Oz.

Despre tensiunea ideală, Dr. Oz. spune că de la 14 cu 9 se începe cu medicaţia, pentru că tensiunea crescută este primul factor de îmbătrânire, iar tensiunea este asociată cu bolile de inimă. Media tensiunii este 13 cu 8, dar 11 cu 7 este tensiunea perfectă.

E nevoie de timp pentru a slăbi

Slăbirea se face în timp, aşa cum ne-am şi îngrăşat. Dacă vrem să slăbim rapid riscăm să intrăm în depresie. Pe cât de repede slăbim, pe atât de repede ne şi îngrăşăm. Putem slăbi 10 kilograme într-un interval optim de 10 săptămâni.
Cele opt ore de somn sunt foarte importante şi este de preferat să dormim într-o cameră răcoroasă, spune Dr. Oz. Atunci când suntem obosiţi şi stresaţi,  măncăm.

Este sau nu recomandată operaţia de micşorare a stomacului?Care sunt riscurile?

“ În cazul obezităţii, operaţia presupune riscuri, dar este una dintre cele mai rare operaţii făcute în lume. Poate fi făcută în mai mare măsură. Aşteptăm prea mult până să înţelegem că este benefică. Dacă la 50 de ani ai 40 de kg în plus riscul de a muri este acelaşi ca atunci când ai avea cancer. Te-ai opera de cancer? Da!  Există şi tehnici mult mai bune. Poţi pune inel pentru stomac, sau un balon pentru stomac, care se sparge şi timp de trei luni nu ai poftă de mâncare. În concluzie, cei foarte graşi au nevoie de intervenţii chirurgicale, pentru le este foarte greu să îşi menţină greutatea după ce slăbesc.,“ a conchis Dr. Oz.

În concluzie

Primele trei lucruri pe care le putem face atunci când începem o dietă sunt:

– să înlocuim mâncarea cu un alt obicei – ceai, apă, o  plimbare, jocuri, sport – pentru că mâncăm şi de plictiseală;

– să facem curat în bucătărie şi să lăsăm doar ceea ce e sănătos, fără sucuri, fără dulciuri;

– să găsim un angajament emoţional care să conteze.

Toţi medicii ştiu aceste reguli. Și noi le ştim. Ceea ce încearcă să facă Dr. Oz este să ne motiveze să facem ceea ce ne spune.  Oamenii nu se schimbă bazându-se pe ceea ce ştiu, ei se schimbă în funcţie de ceea ce simt.  Dacă ne simţim diferiți în privinţa corpului nostru, vom acţiona diferit. Deci orice dietă începe cu o motivaţie, cum ar fi dragostea pentru copii sau o problemă de sănătate.

Apa cu lămâie și ghimbir nu este un mit

Nu este un mit faptul că apa în combinație cu lămâie şi ghimbir ajută la slăbit. Dr. Oz foloseşte această combinaţie ca fundaţie în planurile de dietă pe care le recomandă. El ne sfătuieşte să bem apă cu lămâie dimineaţa, după ce ne trezim. Este o tehnică foarte bună din India, veche de mii de ani. Stimulează sucul gastro intestinal şi sistemul intestinal.  Apa o putem bea pe tot parcursul zilei, în combinaţie cu ghimbir, sau putem bea sucuri detoxifiante, care pot ţine locul mâncării în exces.

Este important să înlocuim cafeaua pentru că hormonii nu se trezesc imediat, ci se trezesc încet. Cafeaua poate fi băută după o oră de la trezire şi nu vom fi obosiţi. El spune că se trezeşte odihnit, bea apă cu lâmâie, face duş se bărbierete şi după două ore se simte obosit. Atunci bea o cafea.

Fără mâncăruri albe

Excluderea mâncărurilor albe: zahăr alb, făină albă, orez alb, paste albe ne va schimba viaţa şi ne va face fericiţi.

Cel mai importat este să avem un scop şi restul devine uşor

“ Dă-i inimii tale un motiv să continue să bată! “  spune Dr. Oz. Astfel faci lucruri cu plăcere, care sunt şi sănătoase. Atunci când savurăm ceva este bine să fie ceva sănătos și este plăcut să nu fim atât de stresaţi, ne mai spune celebrul medic.

Urmărindu-i emisiunile, apoi discursul de la Sala Palatului și modul în care interacționează cu oamenii am încercat să aflu ce îl face pe Doctor Oz celebru. Am văzut pasiune în munca sa și dorința de a asculta oamenii, iar ei văd că sunt ascultați și au încredere în ceea ce le spune. Pasiunea, atitudinea pozitivă și implicarea sunt principalele ingrediente ale rețetei de succes a Doctorului Oz.

 

Comentarii

Incarcati mai multe articole similare
Incarcati mai multe dupa atena.enea
Incarcati mai multe in Agenda HR

Lasă un răspuns

Verificati De asemenea

Munca de acasă, un nou trend de flexibilizare a relaţiilor de muncă

Nevoia angajatorului modern de a apela la opţiuni cât mai flexibile de utilizare a resurse…