Acasa Agenda HR Ateliere eficiente pentru angajați creativi

Ateliere eficiente pentru angajați creativi

4 min citire
0
0
499

de Atena Enea

SmartExperience lansează platforma Corporate-Wellbeing, care înglobează peste 50 de ateliere creative. Platforma listează informații și noutăți din industrie și programele care au dovedit o rată de eficiență de peste 90% în rândul angajaților.

„Observăm în ultimii ani câteva puncte comune în modul în care managerii de HR din companiile mari și antreprenoriale abordează programele de wellbeing pentru angajați, tratând acest aspect cu seriozitate și căutând soluția potrivită pentru echipele lor. Nevoia crescută a angajatorilor de a avea acces la informații și oferte de programe personalizate a fost principalul argument pentru lansarea platformei Corporate-Wellbeing, gândită ca un beneficiu pentru cei interesați de tot ce este nou și important în această industrie”, declară Alecsandra Ioniță, CEO și wellbeing specialist SmartExperience.

Platforma structurează cele peste 50 de ateliere dezvoltate și implementate de SmartExperience pe patru categorii: Hobby, Dezvoltare Personală, Echilibru Personal și Sănătate. În fiecare lună, portofoliul de programe SmartExperience se mărește, oferind beneficiarilor o experiență de învățare cu grad maxim de eficiență. În acest context, platforma Corporate-Wellbeing este actualizată periodic cu programele care au dovedit o rată de satisfacție de peste 90% în rândul angajaților și care pot fi replicate imediat.

Noua platformă este gândită să ofere o experiență de utilizare utilă și interactivă, familiarizând utilizatorii cu modul de organizare și conținutul celor mai consacrate programe wellbeing. În plus, le oferă angajatorilor posibilitatea de a solicita oferte personalizate pentru atelierele de care sunt interesați.

Pasul următor în materie de dezvoltare este integrarea unei platforme de tip forum pentru angajații care au beneficiat de cel puțin un atelier creativ. Forumul va fi împărțit pe companii și categorii de ateliere, creând astfel cadrul pentru ca beneficiarii să păstreze legătura cu trainer-ul care a susținut atelierul creativ și să poată apela la grup atunci când au nevoie.

„Urmărim astfel dezvoltarea intereselor și pasiunilor participanților la atelierele creative, pe care cei mai mulți le redescoperă în cadrul acestora și pe care nu le-au dezvoltat în trecut din lipsă de timp sau de informații”, spune Alecsandra Ioniță.

Comentarii

Incarcati mai multe articole similare
Incarcati mai multe dupa atena.enea
Incarcati mai multe in Agenda HR

Lasă un răspuns

Verificati De asemenea

Munca de acasă, un nou trend de flexibilizare a relaţiilor de muncă

Nevoia angajatorului modern de a apela la opţiuni cât mai flexibile de utilizare a resurse…