Acasa Agenda HR Studiu: Aproape 50% dintre companii vor menține salariile nete ale angajaților la același nivel, indiferent dacă vor avea sau nu costuri suplimentare

Studiu: Aproape 50% dintre companii vor menține salariile nete ale angajaților la același nivel, indiferent dacă vor avea sau nu costuri suplimentare

7 min citire
0
0
690

La o săptămână de la adoptarea noilor modificări fiscale, aproape patru din zece companii chestionate (37%) așteaptă un răspuns de la sediul central pentru a vedea ce decizie legată de salarii vor lua începând cu 2018, relevă un studiul realizat de Adecco. Aproape jumătate (45%) dintre companii au în plan să mențină salariile nete ale angajaților la același nivel, indiferent dacă vor avea sau nu costuri suplimentare, iar jumătate dintre respondenți consideră că noile modificări fiscale vor avea un negativ asupra companiei în care își desfășoară activitatea. 

Potrivit concluziilor studiului, 45% dintre companii spun că vor menține salariile nete ale angajaților așa cum sunt acum, indiferent de costurile suplimentare generate de noile reglementări fiscale. De asemenea, doar 4% dintre companii vor acoperi parțial creșterea nivelului brut al salariaților, în timp ce 2% dintre respondenți au spus că angajații lor vor avea salarii nete mai mici din 2018, deoarece nu pot susține o astfel de majorare. Aceste companii se așteaptă ca angajații lor să plece spre concurență. De asemenea, o pondere semnificativă (10% dintre respondenți) au spus că vor încerca să mențină aceleași salarii nete ale angajaților, dar nu prin creșterea salariilor brute, ci prin acordarea altor beneficii. Această măsură va fi aplicată ,,până când vom simți că legislația devine stabilă”, au declarat o parte dintre respondenți.

În același timp, există o incertitudine cu privire la măsurile actuale și la modul în care acestea vor fi implementate, unii dintre respondenți afirmând că nu știu cum vor afecta aceste măsuri concediul medical sau  lucrătorii din domeniul IT&C – care până acum erau scutiți de plata impozitului. Respondenții se declară copleșiți de impactul masurilor fiscale și nu înțeleg de ce Guvernul a decis să facă aceste modificări fără să se consulte și cu angajatorii și fără să se gândească la un set de măsuri care să-i ajute să implementeze toate aceste modificări în timp util. Dintre cei care vor mări salariile brute ale angajaților, aproape 80% spun că de aceste măsuri vor beneficia toți angajații, fără excepții. Doar un mic procent  (4% ) dintre respondenți au spus ca salariile angajaților se vor mări pe baza unor bonusuri date pe bază de performanță.

 ,,Observăm un nivel foarte ridicat de incertitudine în rândul clienților noștri ca urmare a modificărilor fiscale anunțate. Este posibil ca această stare să se reflecte și asupra pieței muncii, în sensul în care acolo unde avem o piață a angajaților, cum ar fi IT, să avem parte în continuare de creșteri importante, dar pe segmentele unde raportul este echilibrat, să nu existe creșteri.  Cred că aceste modificări vor spori polarizarea pieței muncii.”, afirmă Florin Godean, Country Manager, Adecco România.

La mai bine de o săptămână de la adoptarea O.U. de Guvernul României, 37% dintre companii încă nu luaseră o decizie cu privire la aceste implementări şi declarau că încă mai așteaptă o decizie de la ,,compania mamă’’.

Unele companii – care au făcut deja calculele și au decis să majoreze salariile brute ale angajaților – spun că nu există diferențe majore în ceea ce privește bugetele de salarii din 2018 prin comparație cu cele din 2017, ca urmare a noilor modificări. Cu toate acestea, acestea se întreabă de ce s-a luat această decizie a transferului de contribuții de la angajator la angajat și cine are de câștigat de pe urma ei.

Noile modificări legislative își vor pune amprenta asupra mediului de business şi din prisma resurselor necesare pentru implementarea acestor noi proceduri, mai mult de 40% dintre respondenți afirmând că va fi nevoie să suplimenteze personalul departamentului de HR și să le plătească ore suplimentare.

Comentarii

Incarcati mai multe articole similare
Incarcati mai multe dupa Revista HR Manager
Incarcati mai multe in Agenda HR

Lasă un răspuns

Verificati De asemenea

Cardul Pluxee Cadou – o surpriză inspirată pentru echipa ta în perioada sărbătorilor de iarnă

Finalul de an este întotdeauna un moment de bilanț, dar și o perioadă în care ne bucurăm d…