Această intervenție a fost publicată inițial în ediția de august a revistei HR Manager și face parte din seria de interviuri dedicate temei ,,Există viață după HR”, pe care vă invităm să le descoperiți în această săptămână și pe www.hrmanageronline.ro
În urmă cu câţiva ani, Directorul de HR al Dell India, care lucrase aproape toată viaţa în companie, demisiona pentru a deveni tattoo artist. Avem, aşadar, o primă sugestie de reconversie profesională: cum sună trecerea de la HR la a fi coleg cu Kat Von D din L.A. Ink? Dincolo de caracterul anecdotic al exemplului de mai sus, întrebarea e una cât se poate de reală: există viaţă după HR? Ce se întâmplă după ce un om de HR decide că a venit vremea să lase în urmă viaţa din corporaţie? Am strâns, în paginile care urmează, poveştile a opt oameni care au simţit că e timpul să aleagă un drum nou. I-am întrebat cât de greu le-a fost să renunţe la HR, care au fost cele mai mari provocări cu care s-au confruntat, ce sfaturi au pentru cei care vor să facă la fel şi cum e viaţa departe de biroul „corporate”. Am descoperit, astfel, că viaţa „după HR” e presărată cu „ups and downs”, cu speranţe mari şi temeri la fel de mari, cu zile pline de de deznădejde, dar şi cu zile bune şi pline de optimism. Textele care urmează sunt o radiografie detaliată, onestă şi nefardată a vieţii „post-HR”. Lectură plăcută!
***********************************************
Iulia Buciuman: „Ca să ai un start bun, în orice business antreprenorial ai nevoie de girul cuiva: al unui prim client, al unui investitor sau al unui partener”
Iulia Buciuman e Managing Partner Humanistic. Anterior a fost Training şi PM în HR la ING, OD consultant & Internal Communication Manager la Orange.
Plecarea din corporaţie către o viaţă antreprenorială e – probabil – una dintre cele mai grele decizii. De cele mai multe ori înseamnă să renunţi la o viaţă predictibilă, într-un cadru prestabilit, pentru o viaţă ale cărei legi îţi sunt total necunoscute şi care – dacă alegi antreprenoriatul – te vor provoca la nivel personal cum niciun „challenge”, niciun manager şi niciun „stretched objective” nu au făcut-o.
Probabil una dintre cele mai importante descoperiri ale mele din rolul de antreprenor a fost următoarea: cât de greu este să nu ai un şef. Da. Exact. În primă fază îţi lipseşte şeful. Poate părea amuzant, ţinând cont că, potrivit studiilor realizate de noi, un procent surprinzător de mare (61%) din numărul angajaţilor pleacă din organizaţie din cauza relaţiei tensionate cu şeful direct. Cu toate acestea, atunci când îţi pui ideea în aplicare, singurătatea profesională are un ecou care reverberează în nesiguranţele tale: de ce sunt eu mai bun? Ce are ideea mea special? De ce ar cumpăra de la mine? Ce ştiu eu să fac, mai exact?
Iar răspunsul la aceste întrebări nu îţi garantează succesul.
Când ai libertate deplină, vrei direcţie.
Corporaţiile sunt astfel gândite încât deciziile să nu îi aparţină decât foarte rar unei singure persoane. De cele mai multe ori ceri feedback, respecţi nişte proceduri, validezi intern, te consulţi cu şeful, iar implicarea ta emoţională, oricât ai fi de „engaged”, nu se compară cu tumultul de emoţii pe care îl simţi atunci când decizi să îţi investeşti banii şi să îţi pui propriile idei în aplicare. Miza şi dorinţa de a reuşi se împletesc cu libertatea deplină, cu gândul că acum chiar poţi face ce vrei. Şi acest lucru poate deveni copleşitor. Libertatea ajunge să fie pentru unii lipsă de direcţie, lipsa siguranţei pe care o ai atunci când îţi ştii foarte bine jobul şi constantele, acel „ceva” care îţi dădea încredere că eşti mai bun ca alţii, că poţi face mai mult, că furnizorii nu înţeleg exact, că tu… În zilele proaste, toate acestea se pot transforma în panică: de ce nu mă sună? De ce nu cumpără? De ce nu iese? Abia atunci îţi dai seama că, pe partea aceasta, pe partea antreprenorială, setul de abilităţi de care ai nevoie este altul (nu evaluarea „exceed expectations” îţi confirmă valoarea) şi că, din punct de vedere profesional, sunt foarte mulţi antreprenori în piaţă care fac şi ştiu ce ştii şi tu. Poate îţi dai seama că nici ideea aceea pe care doreai să o pui în aplicare nu e unică. Şi, cu cât realizezi mai repede ceva ce (teoretic) ştiai, cu atât îţi este mai bine în viaţa de după corporaţie: nu contează atât ideea, cât felul în care o pui în practică. Contează „cum”-ul.
Ca să ai un start bun, în orice business antreprenorial ai nevoie de girul cuiva: al unui prim client, al unui investitor sau al unui partener.
Cum te poţi pregăti, deci, să transmiţi încredere?
Piaţa serviciilor de HR are o mare componentă care se bazează pe încredere: reuşeşti să pui în practică proiecte valoroase doar dacă le transmiţi încredere prospecţilor tăi.
Dacă ştii din ce anume este compus – în cazul tău – setul de atitudini şi competenţe care le va inspira încredere viitorilor tăi prospecţi, ia-l cu tine! Ia-l, pentru că va fi multă nevoie!
